Молитвенный листок

Luni, 1 ianuarie

La începutul unui nou an, rugați-vă ca Dumnezeul nostru, care face cunoscut sfârșitul de la început și al cărui plan rămâne în picioare, să aibă milă de lumea noastră plină de necaz, afectată de războaie, de foame și de nedreptate. Rugați-vă mai ales pentru creștinii care trăiesc sub presiune și persecuție, ca ei să poată privi spre noul an cu speranță și bucurie, în ciuda suferinței lor. Amintiți-vă și de creștinii din țările occidentale, în care agenda umanistă seculară face progrese rapide, iar creștinii care doresc să trăiască o viață evlavioasă în Cristos se confruntă tot mai mult cu discriminarea și hărțuirea; cereți-I lui Dumnezeu ca ei să vegheze, să se roage și să acționeze cu înțelepciune și curaj în anul care vine. (Isaia 46:10)

Marți, 2 ianuarie

În septembrie 2017, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a fost de acord în unanimitate să înceapă o investigație privind crimele împotriva umanității și eventualul genocidul comis de militanții Statului Islamic în Irak. În mod esențial, rezoluția (numărul 2379) include crimele „având în spate motive religioase sau etnice”. Aceasta înseamnă că ancheta va putea să cerceteze vizarea creștinilor, a populației Yazidi și a musulmanilor Shia, descrisă drept „genocid” de fostul secretar de stat american, John Kerry. Rugați-vă să se facă dreptate.

Miercuri, 3 ianuarie

Milițiile musulmanilor Shia din fostele orașe creștine din nordul Irakului „încearcă sistematic să schimbe demografia creștină”, ​​a spus un creștin irakian, de exemplu prin deschiderea unor școli islamice în incinta bisericilor. Un reprezentant creștin din parlamentul kurd a vorbit despre „nedreptatea flagrantă făcută creștinilor” de „Shiaificarea câmpiilor Ninive”. Câmpiile Ninive din jurul orașului Mosul sunt centrul istoric al creștinismului irakian, dar creștinii au fugit de acolo când Statul Islamic a ocupat zona, în 2014. Deși Statul Islamic a părăsit zona, creștinii au emoții în privința reîntoarcerii lor. Omenește vorbind, lucrurile par sumbre și nesigure pentru ei, dar rugați-vă ca ei să aibă încredere că Dumnezeu vrea să le dea „un viitor și o nădejde” (Ieremia 29:11).

Joi, 4 ianuarie

Aproximativ o mie de familii creștine irakiene s-au întors la casele lor din orașul Teleskof, din care au fugit în august 2014, când Statul Islamic a „măturat” câmpiile Ninive. Orașul a fost reconstruit cu ajutorul financiar primit de la guvernul ungar. Dar la 16 octombrie a izbucnit o luptă între armata irakiană și forțele kurde, iar creștinii – prinși în schimbul de focuri – au fost nevoiți să fugă din nou. Rugați-vă că acești creștini irakieni să își găsească pacea, siguranța și stabilitatea în Domnul, chiar dacă viitorul lor este atât de incert. (Psalmul 23:2)

Vineri, 5 ianuarie

„Ungaria ar dori să fie un refugiu pentru creștinii persecutați”, a anunțat Zoltán Balog, ministrul ungar al resurselor umane, pe 29 septembrie. Guvernul ungar oferă burse studențești creștinilor din zone persecutate, dă bani pentru a ajuta comunitățile creștine persecutate (vezi în postarea de ieri un exemplu din Irak) și dorește, de asemenea, să ia apărarea creștinilor persecutați, făcând cunoscută situația lor. Mulțumiți-I Domnului pentru poziția pro-creștină a Ungariei și rugați-vă ca și alte guverne ale țărilor cu moștenire creștină să urmeze exemplul Ungariei.

Sâmbătă, 6 ianuarie

„Luptați cu infidelii fără excepție, deoarece și ei luptă împotriva voastră, și țineți minte că Allah este cu cei pioși”. Un imam francez care conducea rugăciunile de vinerea pe stradă, în fața unei instituții din Paris, a scandat aceste cuvinte din Coran (Q 9,36 ), îndemnând efectiv câteva sute de închinători musulmani să se angajeze în jihad împotriva nemusulmanilor. Rugați-vă ca o interpretare liberală și pașnică a Coranului să se răspândească în toate comunitățile musulmane din întreaga lume și să fie predată de clericii islamici în locul radicalismului și apelurilor la violență. Cereți protecția lui Dumnezeu peste cei câțiva lideri musulmani care învață acum astfel de doctrine pașnice, deoarece viețile lor sunt în pericol din cauza islamiștilor radicali.

Duminică, 7 ianuarie

Doamne Isuse, care Te-ai rugat pe cruce ca aceia care Te-au răstignit să fie iertați, învață-ne pe noi și pe toți urmașii Tăi cum să ne iubim dușmanii și să ne rugăm pentru cei care ne persecută. Vrem să Te slăvim prin viețile noastre și să arătăm că suntem copii ai Tatălui ceresc, care face ca soarele să răsară și peste cei buni, și peste cei răi, și trimite ploaia și asupra celor neprihăniți, și a celor nelegiuiți. Nu putem face asta în puterea noastră, Doamne. Așadar cerem ca Duhul Tău să lucreze în inimile noastre clipă de clipă, oferindu-ne harul de a-i ierta pe alții, după cum și Tatăl nostru ne iartă. (Matei 6:43-45)

Luni, 8 ianuarie

Un creștin pakistanez din Derby, Marea Britanie, a fost bătut de musulmanii pakistanezi în seara zilei de 20 octombrie pentru că a atârnat în mașină un crucifix. Tajamal Amar (46 de ani) a trebuit să fie spitalizat din cauza rănilor suferite. El și soția sa sunt adesea marginalizați de comunitatea pakistaneză din Derby deoarece sunt creștini. „Am fugit din Pakistan pentru a scăpa de astfel de violențe, dar din ce în ce mai multe violențe au loc în Marea Britanie. Libertatea religioasă ar trebui să fie dreptul oricărui cetățean britanic”, a spus el, „dar eu astăzi mă simt în nesiguranță. Totuși nimic nu mă va împiedica să mă duc la biserică.” Rugați-vă ca Tajamal și soția lui să aibă harul să se bucure că sunt părtași la suferințele lui Cristos, așteptând cu bucurie momentul în care gloria Lui va fi arătată. (1 Petru 4:12-16)

Marți, 9 ianuarie

„Bisericile și capele noastre sunt acum vizate de extremiști, care le-au spus creștinilor să nu se mai adune pentru a se ruga”, au declarat liderii bisericii din Mali în luna octombrie. În ultimele săptămâni, câteva biserici au fost vandalizate și incendiate în Mopti, situată în regiunea centrală din Mali. La Bodwal, participanții au fost scoși din serviciul de închinare și li s-a spus că vor fi uciși dacă vor fi „văzuți rugându-se în biserică”. Rugați-vă pentru protecția creștinilor în Mali și cereți ca ei să nu fie doborâți de frică.

Miercuri, 10 ianuarie

În 2012, separatiștii și islamiștii din Tuareg aflați în legături cu Al-Qaeda au preluat controlul asupra nordului Maliului și l-au declarat stat islamic, sub legea șaria, cu pedepse precum amputări în caz de furt. Tratatul de pace din 2015 cu rebelii nu pare să fi avut prea mult efect, astfel că violența islamistă continuă, în ciuda prezenței trupelor ONU. Rugați-vă ca întreaga comunitate creștină, numărând doar câteva procente din populația acestei țări majoritar musulmane, să fie păzită în siguranță prin puterea lui Dumnezeu. Cereți-I Domnului ca El să aducă pacea și libertatea în Mali.

Joi, 11 ianuarie

La începutul anului trecut, guvernul sudanez a anunțat că va demola cel puțin 27 de biserici din capitala Khartoum. Ei au interzis, de asemenea, construcția oricărei clădiri noi de biserică, bazându-se pe faptul că majoritatea creștinilor din țară au fost sud-sudanezi și acum s-au întors să locuiască în Sudanul de Sud. Creștinii sudanezi simt că guvernul lor depune eforturi pentru a eradica creștinismul din Sudan. Rugați-vă ca în 2018 să se vadă o schimbare spre bine în politica guvernului sudanez față de creștini.

Vineri, 12 ianuarie

În 22 octombrie, duminica dimineața, membrii unei biserici din El Sawra, Omdurman, Sudan, au constatat că ușile bisericii lor au fost blocate în timpul nopții. Curând, poliția a sosit și le-a spus creștinilor că un departament guvernamental sudanez a decis să numească o nouă administrație pentru biserică. Creștinii au declarat că doar ei ar trebui să-și aleagă administrația. Forțând încuietorile, ei au intrat în clădire și și-au început închinarea. Imediat după terminarea serviciului, cinci dintre liderii bisericii au fost arestați și reținuți până la miezul nopții, când au fost eliberați pe cauțiune. Rugați-vă să se pună capăt hărțuirii și amestecului guvernamental în bisericile din Sudan.

Sâmbătă, 13 ianuarie

„Cereți-I lui Dumnezeu să oprească vărsarea de sânge.” Aceasta a fost cererea de rugăciune a unui pastor din munții Nuba, Sudan. În cursul anului 2017, guvernul a redus bombardamentele aeriene asupra acestei părți a Sudanului, a cărei populație include mulți creștini. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru acest lucru și rugați-vă pentru un sfârșit complet al persecuției. Oamenii sunt săraci; atât produsele alimentare, cât și apa sunt în cantități mici. Rugați-vă să vină ploaie la momentul potrivit, pentru ca porumbul să crească și creștinii să fie încurajați, în ciuda deceniilor de suferințe extreme, cauzate în principal de propriul lor guvern.

Duminică, 14 ianuarie

Tată din cer, ne rugăm astăzi pentru frații și surorile noastre creștine din Coreea de Nord, care trăiesc zilnic într-un pericol extrem din cauza dragostei lor față de Domnul Isus Hristos. Umple-i pe fiecare cu acea pace care întrece orice pricepere, ca ei să nu se teamă, ci să aibă încredere în Tine. Celor aflați în groaznicele lagăre de muncă Te rugăm să le dai harul de a îndura, iar răbdarea, dragostea și tăria lor să fie un martor care să-i atragă pe alții la Tine. Îți cerem aceste lucruri în Numele Domnului Isus Hristos și pentru slava Lui.

Luni, 15 ianuarie

În 24 octombrie, Parlamentul indonezian a votat o lege în baza unui decret prezidențial care interzice existența organizațiilor cu o ideologie care intră în conflict cu ideologia de stat Pancasila. Între timp, o mulțime de câteva mii de islamiști protestau în fața clădirii Parlamentului. Pancasila este doctrina toleranței religioase și a unității naționale, care a fost introdusă atunci când Indonezia a devenit independentă în 1949: toți indonezienii trebuie să urmeze una dintre cele șase religii ale lumii, cărora li se acordă un statut egal. Această egalitate de tratament nu este acceptabilă pentru islamiștii care cred că Islamul ar trebui să aibă întotdeauna o poziție superioară. Rugați-vă ca eforturile președintelui Joko Widodo de a restabili armonia și egalitatea între religii care existau în Indonezia până acum o generație să aibă succes.

Marți, 16 ianuarie

Creștinii indonezieni au planificat organizarea unui serviciu de rugăciune în aer liber în octombrie anul trecut pentru a marca aniversarea a 500 de ani de la Reformă. Evenimentul urma să aibă loc pe un stadion de fotbal din Yogyakarta. Însă acesta a fost anulat deoarece o organizație musulmană s-a adresat conducerii stadionului, cerându-i să nu permită desfășurarea adunării și susținând că aceasta a fost o încercare de a-i converti pe musulmani la

creștinism. Poliția a respins ideea potrivit căreia presiunea islamică a dus la anularea evenimentului. Mulți musulmani se întorc la Cristos în Indonezia. Îl lăudăm pe Dumnezeu că nicio forță omenească nu poate opri acest lucru și ne rugăm ca noii credincioși să se maturizeze rapid în credința lor.

Miercuri, 17 ianuarie

Militanții islamiști care au capturat anul trecut orașul Marawi din sudul Filipinelor au vizat civilii nemusulmani pentru execuții extrajudiciare; aproape toate victimele au fost din rândul creștinilor. Lor li s-a cerut să recită șahada (crezul islamic) sau să răspundă la saluturile musulmane; cei care nu s-au supus cerințelor au fost uciși. Lăudați-L pe Dumnezeu că după cinci luni orașul a fost eliberat și rugați-vă ca familiile îndurerate pentru pierderea celor dragi să găsească mângâiere în Domnul, în special prin amintirea faptului că cei dragi ai lor au murit pentru Cristos.

Joi, 18 ianuarie

Creștinismul crește rapid în rândul populației Hmong din Vietnam, un grup etnic foarte sărac și fără acces la educație. Lăudați-L pe Dumnezeu că, în decurs de 30 de ani, aproape o treime din cei un milion de vietnamezi Hmong au venit la credință. Un factor major l-au reprezentat programele de radio creștine în limba Hmong, difuzate în Filipine. Autoritățile vietnameze au negat la început ceea ce se întâmpla, au publicat propagandă anti-creștină și i-

au reprimat pe creștini. Convertiții au fost intimidați, arestați, amendați, bătuți, iar proprietățile lor au fost confiscate. Această persecuție s-a redus acum, dar creștinii sunt încă discriminați la locurile de muncă, în învățământul superior și în serviciul public; este dificil ca noile biserici să obțină recunoașterea oficială. Rugați-vă că creștinii Hmong să continue să fie credincioși, iar perseverența lor în fața persecuției să îi atragă pe alții la Domnul.

Vineri, 19 ianuarie

În 2015 și, din nou, în 2017, organizația caritabilă creștină din Noua Zeelandă „Family First” s-a confruntat cu încercări din partea Consiliul de Caritate din Noua Zeelandă de a-i desființa statutul de organizație de caritate, deoarece promovează căsătoria tradițională și valorile familiei. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru o hotărâre judecătorească de anul trecut, care a amânat procesul de schimbare a statutului, în timp ce problema este examinată de Înalta Curte din Wellington. Rugați-vă că Înalta Curte să se declare în favoarea organizației „Family First”, iar acest lucru să marcheze întoarcerea la libertatea creștină din Occident, care a fost atacată în ultimii ani.

Sâmbătă, 20 ianuarie

O comisie specială a fost înființată de prim-ministrul australian Malcolm Turnbull în noiembrie, anul trecut, pentru a examina legislația existentă privind libertatea religioasă și a vedea dacă este necesară o nouă lege privitoare la libertățile religioase. Primul raport al comisiei va apărea la data de 31 martie. Rugați-vă că membrii să aibă înțelepciune, iar problemele legate de libertatea religioasă și libertatea de conștiință să rămână pe agenda publică din Australia. Această mișcare a apărut la scurt timp după un plebiscit în favoarea căsătoriei între persoane de același sex. Au fost solicitate scutiri religioase care să fie încorporate în legea căsătoriei între persoanele de același sex.

Duminică, 21 ianuarie

Doamne Isuse, aducem înaintea Ta sutele de mii de creștini din Arabia Saudită, muncitori imigranți departe de casele și familiile lor, care nu pot să-și arate public credința lor creștină și își asumă riscuri chiar întâlnindu-se într-o casă pentru a se închina. Te rugăm să-i binecuvântezi cu prețioasa Ta prezență și să îi călăuzești. Ne rugăm și pentru credincioșii saudiți convertiți de la islam, ale căror vieți sunt în pericol în fiecare moment al zilei, din cauza deciziei lor de a Te urma. Dă-le pacea Ta desăvârșită și protejează-i de rău.

Luni, 22 ianuarie

„Este bine că acest lucru s-a întâmplat cu copții [creștinii] și nu cu nimeni altcineva. Ei iartă și nu se răzbună.” Acest comentariu a fost făcut la televiziunea națională egipteană de către un prezentator de știri musulman anul trecut, după ce militanți ai Statului Islamic au atacat un grup de creștini în provincia Minya, rănind 22 de oameni, printre care și copii. Lăudați-L pe Dumnezeu că răspunsul pe care îl dau copiii Lui în astfel de situații este potrivit cu caracterul lui Cristos, fapt care a ajuns să fie deja cunoscut de ceilalți oameni. Rugați-vă ca răspunsul lor să-i atragă pe musulmanii iubitori de pace la Domnul Isus. Rugați-vă, de asemenea, ca Mângâietorul să mângâie familiile care au de suferit.

Marți, 23 ianuarie

Răpirea fetelor creștine în Egipt și convertirea lor forțată la islam în vederea căsătoririi cu un musulman este „o afacere mare”. Există rețele de răpitori care lucrează ca răpitori mercenari islamici, cărora li se acordă recompense materiale pentru răpirea fetelor creștine. Unele dintre fete sunt smulse cu forța, altele sunt drogate sau înșelate. O altă țintă a rețelelor de răpitori sunt mamele creștine cu mai mulți copii mici. Dacă ei pot forța mama să se convertească la islam, atunci toți copiii ei vor fi considerați musulmani. Rugați-vă pentru toate fetele și femeile creștine care au fost răpite. Fie ca ele să rămână tari în Domnul în inimile lor, în ciuda a ceea ce le-a fost impus și cereți ca ele să poată scăpa și merge înapoi la familiile lor.

Miercuri, 24 ianuarie

Rugați-vă ca Dumnezeu să conducă discuțiile comitetului constituit în luna mai pentru a revizui statutul bisericilor fără licență din Egipt. Abia în 9 octombrie a avut loc prima întâlnire. La începutul anului trecut, parlamentul egiptean a eliminat restricțiile draconice din epoca otomană privind construcția bisericilor, care făcuseră atât de dificilă obținerea de licențe și care determinaseră multe adunări să se închine ilegal, în clădiri fără licență. Peste 2.000 de adunări au solicitat acum statut juridic pentru clădirile lor și comitetul respectiv trebuie să ia în considerare acest lucru. Rugați-vă să acționeze rapid pentru a acorda licențele.

Joi, 25 ianuarie

Potrivit Islamului clasic, creștinilor și evreilor li se poate permite să trăiască într-un stat islamic numai dacă recunosc că sunt inferiori și se supun majorității musulmane. Fundația Wafa Media (WMF), aflată în legături cu Statul Islamic, le-a cerut musulmanilor să atace creștinii egipteni, deoarece aceștia continuă să construiască clădiri bisericești și au rețele creștine de televiziune pentru a-și face cunoscută credința. Acest lucru, spune WMF, arată faptul că creștinii egipteni nu s-au supus majorității musulmane și, prin urmare, înțelegerea care le permite să trăiască într-un stat islamic nu mai este valabilă; mai mult, ei trebuie atacați, fiind „luptători infideli”. Rugați-vă ca întreaga comunitate musulmană egipteană să respingă astfel de învățături și să afirme dreptul creștinilor de a trăi ca egali cu musulmanii, de a avea locuri de cult creștine și de a-și proclama credința creștină în Egipt.

Vineri, 26 ianuarie

Creștinii din tumultuoasa Republică Democrată Congo se confruntă cu o potențială nouă amenințare din partea unei grupări islamiste puțin cunoscute, care a făcut apel la voluntari să declare jihadul și să transforme țara într-un stat islamic. Gruparea, numită Orașul monoteismului și al monoteiștilor, și-a lansat chemarea într-o filmare care arată un jihadist și trei copii soldați. Cereți Printului păcii să pună capăt luptelor din această țară, lucru care pare cu neputință pentru oameni.

Sâmbătă, 27 ianuarie

Păstorii musulmani Fulani continuă să atace comunitățile creștine din Nigeria. Cincizeci și cinci de oameni au fost uciși în octombrie în astfel de atacuri, inclusiv într-un incident în Bassa, statul Plateau, când 29 de persoane – în special copii – au fost închise într-o sală de clasă și măcelărite. Cu cinci zile înainte a avut loc un atac asupra satului Jebu Miango, tot în statul Plateau, unde creștinii spun că soldații care trebuiau să le ofere protecție i-au bătut, spunându-le, de exemplu: „De ce nu Îi cereți Dumnezeului vostru să vă păzească?” Trei oameni au fost uciși în acel atac. Cereți-I Domnului, Dumnezeul Atotputernic, să păzească viețile credincioșilor Săi și să-i izbăvească din mâna celor răi (Psalmul 97:10).

Duminică, 28 ianuarie

Doamne, Îți cerem să ai milă de copiii Tăi din nordul Nigeriei și din alte locuri în care militanții Boko Haram răpesc și ucid fără a fi apoi pedepsiți. Ne rugăm pentru cei răpiți, răniți, cei strămutați, și mai ales pentru miile de oameni capturați și ținuți ostatici de Boko Haram pentru perioade lungi de timp. Te rugăm să fii aproape de fiecare. Indiferent de modul în care sunt brutalizați sau spălați pe creier, Te rugăm să îi ajuți să-și păzească credința în Tine. Ne rugăm mai ales pentru „fetele din Chibok”, răpite de la școală cu aproape patru ani în urmă, că ele să fie eliberate. Îți cerem toate aceste lucruri în Numele Domnului Isus Hristos.

Luni, 29 ianuarie

Un tânăr musulman ugandez numit Fahad iubea muzica creștină, așa că s-a alăturat corului bisericesc, câștigând chiar și un premiu. Numai mama lui știa ce se întâmplă. El a început să meargă din ce în ce mai mult la biserică, iar apoi, la o întâlnire de rugăciune care a ținut toată noaptea, a mărturisit că a lăsat Islamul ca să-L urmeze pe Isus. Când tatăl său a auzit vestea, a început să-l vâneze pe Fahad cu sulițe, dar Fahad a reușit să scape, până când într-o zi tatăl său l-a găsit și a încercat să-i rupă picioarele cu o bâtă mare. Mama lui Fahad a murit, iar frații lui și alte rude l-au alungat din familie, arzându-i toate lucrurile, inclusiv uniforma școlară. În cele din urmă i-au ucis și i-au îngropat puiul (animalul lui Fahad), ca un semn că îl îngropau pe Fahad. Rugați-vă pentru acest tânăr credincios care a suferit atât de multă respingere și cereți ca el să se simtă bine primit, dorit și iubit atât de comunitatea creștină, cât și de Domnul. Rugați-vă și pentru lucrarea în care este îngrijit, susținută de Fondul Barnaba.

Marți, 30 ianuarie

Parlamentul iranian și-a anunțat intenția de a modifica articolul 26 din legea privind alegerile. Acest articol permite adepților celor patru religii recunoscute în constituția iraniană (islam, iudaism, creștinism, zoroastrism) să candideze la alegeri. Se pare că amendamentul propus ar putea avea ca efect faptul că oamenii nu vor putea vota decât pentru candidații din propria lor religie. Acest lucru ar însemna că minoritățile religioase nu ar fi niciodată alese, ci doar musulmani. Această problemă a luat naștere după ce un zoroastrian care a fost reales în Consiliul municipal Yazd a fost suspendat de la consiliu, în urma unei decizii a unui ayatollah superior că nemusulmanii nu pot lua decizii care să afecteze musulmanii. Rugați-vă ca amendamentul propus să nu fie adoptat, iar nemusulmanii să continue să joace un rol în politica iraniană.

Miercuri, 31 ianuarie

Provincia Khuzestan din sud-vestul Iranului a fost de ani de zile ținta persecuției anti-creștine. Mulți musulmani din provincie au venit la Cristos, iar conducătorii bisericilor subterane au fost adesea arestați. În octombrie, alți trei creștini de origine musulmană au fost arestați de serviciul iranian de informații, deși doi au fost eliberați după câteva ore de interogare. Rugați-vă ca detenția fraților și surorilor noastre să servească la avansarea Evangheliei și la încurajarea celorlalți creștini să vorbească cu curaj și fără teamă despre Cuvântul lui Dumnezeu. (Filipeni 1:12-14)


Читайте также: