Проект Иосиф Молитвенный листок

Căci Dumnezeu nu este nedrept să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți

Evrei 6:10

Sri Lanka – Mulțime alcătuită din budiști distruge biserica dintr-un sat

Înălțați rugăciuni pentru creștinii din Karuwalagaswewa după ce clădirea lor a fost atacată și arsă de o mulțime de 200 de budiști, în data de 5 ianuarie. Anterior, budiștii îl amenințaseră pe pastorul bisericii, astfel că poliția locală s-a întâlnit cu pastorul și cu călugărul budist local, promițând să mențină liniștea și ordinea. Cu toate acestea, biserica a fost distrusă chiar în acea noapte. Adunarea a continuat să se întâlnească în aer liber.

Rugați-vă ca, în dreptul acestei biserici, versetul Amos 9:11 să se împlinească: „[Eu, Domnul] îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile şi o voi zidi iarăşi cum era odinioară.” Cereți ca Domnul să protejeze biserica și pastorul de atacuri viitoare și de amenințări, iar atitudinea ostilă a budiștilor față de creștini să se domolească.

Pakistan – Guvernul a lansat Trenul păcii de Crăciun

Într-o nouă inițiativă realizată cu sprijinul guvernului, un Tren al păcii de Crăciun a călătorit prin Pakistan, promovând armonia inter-religioasă. Scena nașterii lui Isus și crucea au apărut în decorul trenului. Acesta și-a început călătoria din Islamabad, pe 22 decembrie, și a încheiat-o în Karachi  în Ajunul Anului Nou. Trei organizații seculare au pregătit trenul, printre care și Căile Ferate Pakistaneze. Saad Rafique, ministrul transporturilor, a spus: „Culoarea albă de pe steagul nostru reprezintă grupul minorităților, iar Pakistanul nu este complet fără acest grup.

Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru recunoașterea din partea guvernului a acestei sărbători creștine importante. Acesta a fost un gest foarte încurajator pentru creștinii pakistanezi. Rugați-vă ca trenul acela să aibă un impact puternic asupra oamenilor din Pakistan, ajutându-i să aibă o atitudine mai bună față de creștini, care adesea au de înfruntat persecuții și discriminări. Cereți ca Domnul să îi binecuvânteze pe aceia care ocupă poziții de autoritate în Pakistan, sunt conștienți de nevoile minorității creștine din țară și caută să promoveze aceste valori î societatea pakistaneză.

Pakistan – Evanghelist analfabet acuzat de blasfemie scrisă

Un evanghelist analfabet în vârstă de 41 de ani din Lahore este acuzat în baza legii blasfemiei după ce pe stradă au fost găsite pagini rupte din Coran cu numele lui scrise pe ele. Babu Shahbaz Masih, soția și fiica acestuia au fost reținuți de Poliție în 30 decembrie, pentru siguranța lor. Conform legii pakistaneze, profanarea Coranului se pedepsește cu închisoarea pe viață.

Haji Nadeem, politician musulman și proprietar al unui magazin de încălțăminte, este cel care a depus plângerea. Aparent, el este gelos pe fratele evanghelistului, și el proprietar de magazin de încălțăminte, și indignat de faptul că creștinii nu l-au susținut la ultimele alegeri.

Se pare că Babu Shahbaz Masih mai are împotrivitori în persoana unui pir (lider spiritual musulman) pe nume Baba Gujjar, care locuiește pe aceeași stradă pe care au fost găsite paginile rupte din Coran. Baba Gujjar a pierdut adepți din cauza faptului că mulți musulmani mergeau la întâlnirile speciale de rugăciune de vindecare ce aveau loc în casa lui Babu Shahbaz Masih.

Rugați-vă ca Dumnezeu să-l întărească și să-l păzească pe Babu Shahbaz Masih, dar și familia acestuia. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru musulmanii care au apărat nevinovăția lui Babu Shahbaz Masih și ne rugăm ca Poliția să ajungă la aceleași concluzii și să renunțe la acuzații. Cereți-I lui Dumnezeu să protejeze creștinii de acuzații false aduse în baza legii blasfemiei.

Nigeria – Zi de post și rugăciune în condițiile în care atacurile anti-creștine continuă

Asociația Creștină din Nigeria a ținut în 8 ianuarie o zi de post și rugăciune cu gândul la escaladarea atacurilor împotriva creștinilor din Nigeria. Recent au avut loc alte violențe anti-creștine din partea crescătorilor de animale musulmani Fulani din sudul statului Kaduna. Fostul procuror general al statului Kaduna, Mark Jacob, a declarat: „Rugăciunile și lacrimile vor ajunge cu siguranță la Dumnezeu. Guvernul Nigeriei trebuie să acționeze pentru a opri crimele.”

Îi mulțumim lui Dumnezeu că atunci când strigă cei neprihăniți, Domnul îi aude (Psalmul 34:17). Rugați-vă ca violențele împotriva creștinilor din Nigeria să înceteze, iar guvernul să rezolve problema amenințărilor venite din partea crescătorilor de animale Fulani și din partea grupării Boko Haram. Cereți înțelepciune și curaj de la Dumnezeu pentru creștinii care trăiesc permanent sub amenințări din partea extremismului islamic. Rugați-vă ca Domnul să Se descopere pe Sine și să le dea mântuire celor care comit violențe împotriva copiilor Lui.

Egipt – Cazul femeii umilite public și bătute de o mulțime de musulmani a fost închis

Judecătorii au anunțat pe 14 ianuarie că a fost închis cazul lui Souad Thabet, femeia creștină din satul al-Karm, Minya, căreia îi fuseseră smulse hainele de pe ea, după care a fost bătută și plimbată pe străzi în mai, 2016. Motivul prezentat de judecători a fost lipsa probelor din cauza faptului că mai mulți martori și-au schimbat declarațiile.

Soțul și nora lui Thabetau fost și ei atacați și răniți, iar mulțimea furioasă a mai devastat câteva case ale creștinilor, șapte dintre ele incendiindu-le, printre care și casa lui Thabet.

Avocatul lui Thabet, Ihab Ramzy, a numit decizia de închidere a cazului ca fiind „o calamitate”, acuzând că martorii și-au schimbat declarațiile sub amenințarea musulmanilor salafiți. El spune că va face un recurs pentru redeschiderea cazului.

Rugați-vă ca Souad Thabet să se lase întărită de adevărul că Domnul, care este un Dumnezeu al dreptății, vede nedreptatea care i se face. Rugați-vă ca recursul pentru redeschiderea cazului să aibă succes, iar faptele celor care i-au făcut rău să fie pedepsite. Rugați-vă să se pună capăt atacurilor împotriva creștinilor din Egipt.

Iran – Se prevăd vremuri grele pentru creștini după moartea lui Rafsanjani

Pe 8 ianuarie a murit fostul președinte iranian Akbar Hashemi Rafsanjani. El a fost una dintre personalitățile care au inițiat revoluția islamică iraniană din anul 1979. El a jucat un rol major în a ridica Iranul drept primul stat islamic din lume, un model care a inspirat mișcarea islamistă în Occident. În primii ani ai revoluției, dar și în anii în care a fost el președinte, creștinii au avut mult de suferit, mii dintre ei părăsind țara.

Recent, Rafsanjani a intrat într-o luptă de putere politică cu Ayatollah Khamenei, liderul religios suprem al Iranului. El a sprijinit facțiuni care erau în opoziție cu Khamenei, printre care unii reformiști, și a frânat, în felul acesta, ascensiunea islamiștilor extremiști în politică, dar și în rândul clericilor. Acum, că frâna impusă de el a dispărut, este posibil ca persecuția împotriva creștinilor iranieni să crească.

Rugați-vă ca islamiștii extremiști să fie ținuți sub control în Iran. Cereți protecția Domnului peste creștinii iranieni, mai ales pe cei convertiți de la islam, ca ei să fie întăriți, echipați și încurajați, chiar dacă Îl slujesc pe Dumnezeu în condiții de presiune. Rugați-vă pentru o schimbare dramatică în modul în care guvernul îi privește pe creștini, dar și în felul în care îi tratează.

Egipt – Anul nou începe cu trei atacuri în care mor patru creștini

La primele ore ale dimineții de 3 ianuarie, Youssef Lamei (45 de ani), stătea în fața magazinului său când un bărbat s-a furișat prin spatele lui și i-a tăiat gâtul, strigând „Allahu Akbar” [Allah este mare]. Un suspect, Adel Suleiman (48 de ani), a fost arestat. Youssef Lamei era șeful acelui magazin care, de 40 de ani, vindea printre altele și alcool.

Adel Suleiman a mărturisit anchetatorilor: „I-am spus de multe ori să nu mai vândă alcool, dar nu m-a ascultat.” Potrivit legii sharia, alcoolul este interzis musulmanilor. Reprezentantul departamentului siguranței naționale a Egiptului a declarat: „Acuzatul nu a acționat din motive politice sau criminale, ci pentru că a îmbrățișat gândirea takfir cu patru ani în urmă.”

Takfir este un termen islamic care reprezintă actul declarării unei persoane ca fiind nemusulmană sau necredincioasă (kafir), ceea ce face acea persoană să fie o țintă legitimă a jihadului și să poată fi omorâtă. Takfir este folosit de grupuri islamiste pentru a-și explica violența, cel mai adesea atunci când este vorba despre musulmanii pe care nu îi consideră suficient de devotați.

În 6 ianuarie, atunci când în Egipt s-a sărbătorit Crăciunul, un cuplu creștin, Gamal Sami (60 de ani) și soția sa Nadia (48 de ani) au fost găsiți înjunghiați mortal în patul lor în satul Tukh Dalakah, Monufia.

În cel de-al treilea atac, ce a avut loc în 13 ianuarie, chirurgul creștin Dr. Bassam Safouat Zaki a fost găsit mort în locuința sa, tot în urma înjunghierii. El locuia în Assuit, la aproximativ 230 mile sud de Cairo.

Înălțați rugăciuni pentru familiile îndoliate ale creștinilor care au fost uciși și cereți ca pacea, mângâierea și puterea lui Dumnezeu să le învăluie inimile. Rugați-vă ca în toate aceste cazuri să se facă dreptate, iar cei vinovați de acte violente să ajungă să Îl cunoască pe Cristos. Cereți ca Domnul să-Și toarne pacea peste inimile creștinilor egipteni, ca ei să nu se lase umpluți de frică în urma acestor atacuri.

Gambia – Noul președinte dă semne că urmează o perioadă de relații pozitive cu minoritatea creștină

Există semne că noul președinte al Gambiei, Adama Barrow, ar putea ridica presiune care a fost pusă în ultimii ani pe creștinii din această țară vest-africană, după ani și ani în care a avut loc un proces de islamizare.

Fostul președinte al Gambiei, un dictator de altfel, Yahya Jammeh, care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 1994, și-a promovat agenda islamistă. În 2015 el a declarat Gambia o republică islamică, iar anul trecut și-a anunțat intențiile de introducere a legii sharia pentru toți musulmanii.

Creștinii, cam 5-8% din populație, au avut parte de violențe din partea islamiștilor care au încercat să impună regulile vestimentare islamice.

În fața accentuării islamizării, mulți creștini din Gambia au susținut candidatura lui Adama Barrow. Una dintre primele acțiuni ale acestuia a fost aceea de a se întâlni cu reprezentanții comunității creștine, chiar înainte de a avea întrevederi cu membrii Consiliului Islamic.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că președintele Adama Barrow, un musulman, a transmis semnale încurajatoare comunității creștine minoritare din Gambia. Rugați-vă ca acestea să se transforme în protejarea creștinilor și asigurarea libertății acestora pe termen lung. Domnul să îl călăuzească pe președintele Adama Barrow în noul său rol.

Indonesia – Islamiștii recunosc că au pus presiune pe reprezentanții Poliției pentru a înregistra un caz de blasfemie împotriva guvernatorului creștin

Willyudin Abdul Rasyid, unul dintre martorii acuzării în procesul de blasfemie al lui Basuki “Ahok” Tjahaja Purnama, guvernatorul creștin al capitalei Indoneziei, Jakarta, a recunoscut că a recurs la amenințări pentru a incita mulțimea la violențe și a determina Poliția să îl acuze pe guvernator.

Willyudin, secretarul unei organizații islamice, l-a raportat pe Ahok la Poliție pentru blasfemie în luna septembrie pentru un comentariu pretins anti-islamic postat online.

El a afirmat că a lansat amenințările „nu pentru că ar fi vrut să forțeze Poliția, ci pentru că acesta este un mandat pentru fiecare musulman [să protejeze onoarea islamului]”.

Această mărturisire întărește bănuiala că islamiștii folosesc acuzații de blasfemie împotriva lui Ahok ca un pretext pentru a produce schimbări politice.

Poliția îl interoghează pe președintele Frontului de Apărare Islamic, care a organizat proteste împotriva lui Ahok în noiembrie și decembrie, anul trecut. Un purtător de cuvânt al Poliției a declarat: „Din păcate, democrația este folosită greșit de anumite grupuri pentru a limita libertatea altor oameni, spre exemplu de fundamentaliști sau adepți Wahhabi care luptă împotriva minorităților.”

Purtați în rugăciune acest caz, cerându-I lui Dumnezeu ca acesta să se încheie cât de curând într-un mod pașnic și în spiritul dreptății. Rugați-vă ca pacea lui Dumnezeu să îl umple pe Basuki “Ahok” Tjahaja Purnama în această perioadă de presiune și nesiguranță. Rugați-vă ca în Indonezia tradiția relațiilor armonioase între diferitele credințe, care a existat până cu o generație în urmă, să fie restaurată și să nu fie afectată de islamiștii care doresc să pună stăpânire pe țară.

 

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki


Читайте также: