Молитвенный листок

A Lui, Care poate să facă mult mai mult decât cerem sau gândim, potrivit cu puterea care lucrează în noi,

a Lui să fie slava în Biserică și în Cristos Isus, în toate generațiile, în vecii vecilor! Amin.

Efeseni 3:20

 

Pakistan – Creștini uciși în două atacuri armate în Quetta

Creștini uciși în două atacuri teroriste separate în orașul pakistanez Quetta. Doi creștini au murit și alți patru au fost grav răniți duminică, 15 aprilie, când niște atacatori pe motociclete au deschis focul asupra persoanelor care părăseau serviciul bisericesc. Unul dintre cei uciși a fost Rahib Khalid, a cărui familie este inclusă într-un program alimentar finanțat de Fondul Barnaba. Statul Islamic și-a asumat ulterior responsabilitatea.

Aceste evenimente au venit după atacul din duminica de Paște, din 2 aprilie, când bărbați înarmați au împușcat și au ucis patru creștini. Creștinii din Quetta au fost atacați anterior la un serviciu ținut înainte de Crăciun la Biserica Metodistă Bethel pe data de 17 decembrie, când au fost ucise nouă persoane și rănite peste 50 de persoane.

Unii creștini pakistanezi văd cele mai recente atacuri din Quetta, din 15 aprilie, ca posibile „urmări” din partea extremiștilor musulmani pentru intervențiile militare ale Occidentului în Siria, din 13 aprilie. Creștinii sunt o minoritate disprețuită în Pakistan, discriminată de majoritatea musulmană.

Rugați-vă pentru creștinii din Quetta și din tot Pakistanul care se confruntă cu violență și atacuri teroriste. Amintiți în rugăciune mai ales familia lui Rahib Khalid, al cărui tată suferă de paralizie, pe toți cei care au pierdut persoane dragi și pe cei care suferă din cauza rănilor suferite în urma atacurilor. Rugați-vă ca ei să știe că nimic nu îi poate despărți de dragostea lui Cristos (Romani 8:35-37). Cereți ca, în ciuda pericolului atacurilor, creștinii să găsească putere în Domnul, care este întotdeauna cu ei (Psalmul 23:4).

 

Pakistan – Personalul unui spital din Pakistan a ucis un creștin care i-a luat apărarea surorii sale însărcinate

Personalul și medicii dintr-un spital din Lahore au bătut mortal un bărbat creștin care i-a luat apărarea surorii sale însărcinate, după ce personalul a discriminat-o. Doamna Kiran Saleem a venit la spitalul din Lahore pe 26 martie pentru o vizită la ginecolog, dar medicul de serviciu, o femeie, i-a cerut unei asistente medicale să consulte femeia creștină gravidă. Kiran a insistat că dorește să fie văzută de un medic. În timpul discuțiilor care au urmat, medicul de serviciu a pălmuit-o pe Kiran.

Cei trei frați ai lui Kiran – Sunil, Johnson și Anil – care au vizitat-o ​​la spital, au raportat incidentul unui canal local de știri, dar au fost apoi amenințați de agenții de pază din spital, care au început să-i bată pe bărbații creștini, ajutați de cel puțin trei medici. Sunil a suferit leziuni grave și a fost internat la spital, dar mai târziu a murit. Poliția a întocmit un raport inițial al crimei, în care sunt numiți mai mulți medici și agenți de securitate de la spital, dar la momentul redactării nu au fost făcute arestări.

Purtați-i în rugăciune pe cei dragi ai lui Sunil. Cereți protecția lui Dumnezeu peste întreaga familie, inclusiv peste sora lui Sunil, Kiran, și frații săi, Johnson și Anil, care au fost și ei bătuți. Rugați-vă ca ei să știe că Domnul este „refugiul și scăparea lor” și îi va acoperi „cu penele Lui” (Psalmul 91:2-4). Rugați-vă ca uciderea lui Sunil să fie investigată corespunzător, iar făptașii să fie aduși în fața justiției.

 

Pakistan – În curând se va anunța data recursului în cazul lui Aasia Bibi

În 21 aprilie, șeful Curții Supreme a Pakistanului a anunțat că data la care va avea loc audierea lui Aasia Bibi la Curtea Supremă împotriva pedepsei cu moartea va fi anunțată în curând. Această mamă creștină a fost închisă în 2009 și a fost condamnată la moarte în 2010 pentru „blasfemie”. Ea a fost găsită vinovată de insultarea lui Mahomed, în urma unei discuții cu muncitorii musulmani care au refuzat să bea apa pe care ea o cărase. Familia ei, care se ascunde acum pentru că este în pericol de a fi ucisă, primește ajutor din partea Fondului Barnaba.

Rugați-vă ca audierea să aibă loc în curând, iar recursul lui Aasia să aibă succes, să nu existe violență și ea să fie eliberată.

 

Algeria – un creștin închis pentru blasfemie pe Facebook a fost eliberat

Slimane Bouhafs, un convertit creștin algerian care a fost închis în 2016 timp de trei ani pentru „blasfemie”, a fost eliberat din închisoare. În iulie 2016, Bouhafs a publicat pe Facebook că „Isus învinge minciunile islamului”, o expresie a credinței care a condus la închiderea sa pe baza acuzației de „ofensă adusă profetului” [adică Mahomed] și „denigrarea crezului și a preceptelor islamului”.

Sentința sa de trei ani a fost redusă ca urmare a unui recurs din iulie 2017, când avocații lui Bouhafs au făcut apel la grațierea președintelui din motive de sănătate. În timp ce era în închisoare, bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost atacat de colegi deținuți, după ce și-a apărat crezul creștin în urma unei predici ascultate în închisoare, în care imamul incita la ură față de creștini. Apoi a fost transferat de două ori în alte închisori din Algeria înainte de eliberarea sa.

Pe vremea Bisericii primare, creștinismul a fost puternic în Algeria, dar a fost eliminat prin răspândirea islamului. Acesta a fost restabilit în generațiile recente prin convertirea unora de la islam. Deși părăsirea islamului nu este o infracțiune penală, cei care evanghelizează musulmani riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare.

Slavă Domnului pentru răspuns la rugăciunile de eliberare a lui Slimane din închisoare și pentru că i-a dat putere și curaj să rămână tare în credință în ciuda faptului că a fost atacat de alți deținuți. „Pentru că sunt Dumnezeul tău, de aceea te întăresc și îți vin în ajutor; te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10). Rugați-vă ca Slimane și familia să trăiască acum în siguranță și să se bucure de libertate după ce a îndurat doi ani de persecuție și suferință.

 

China – Vânzările online de Biblii au fost blocate, în încercarea guvernului de a intensifica controlul religios

Creștinii chinezi raportează că Bibliile, deja interzise în librării, dispar acum și de pe site-urile web ale comercianților online. Amazon și JD.com spun că au fost avertizați cu privire la vânzarea de Biblii, acestea fiind considerate „publicații ilegale”. Căutările online pentru cuvântul „Biblie” au scăzut la zero de la 1 aprilie, potrivit surselor locale de știri, crescând temerile legate de o creștere a cenzurării internetului, fapt care vizează libertatea religioasă.

Aceste lucruri se petrec în urma emiterii unor propuneri legislative privitoare la religie, prin care se încearcă reinterpretarea creștinismului și interpretarea selectivă a Scripturii. Publicarea și distribuirea de Biblii a fost permisă în China de la începutul anilor 1980, ca urmare a încheierii Revoluției Culturale, dar numai pentru „distribuția internă”, în librăriile bisericești, pentru a fi achiziționate de către membrii bisericilor recunoscute de stat. De-a lungul timpului, alte librării și librării online au început să vândă Biblii, iar autoritățile luau măsuri împotriva librăriilor publice, dar acum se pare că au în vizor și librăriile online.

Guvernul comunist chinez recunoaște oficial existența a circa 22 de milioane de creștini, deși numărul real se poate ridica la 100 de milioane. Credincioșii se confruntă cu restricții severe, inclusiv în ce privește literatura creștină și site-urile web, iar cei care fac parte din congregații neînregistrate riscă să fie arestați, torturați și încarcerați.

Purtați în rugăciune frații și surorile creștine din China. Amintiți-i pe toți cei care sunt flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu, cărora li se refuză accesul la o Biblie datorită restricțiilor impuse. Rugați-vă ca credința lor să crească, în ciuda greutăților, și cereți ca blocarea vânzărilor de Biblii online să ia sfârșit, astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu să fie disponibil celor care îl caută.

 

Brunei – Guvernul din Brunei își dă acordul pentru următoarea etapă de implementare a legii șaria

Brunei urmează să lanseze următoarea etapă, planificată deja, a implementării șariei (legea islamică), după ce Consiliul Religios Islamic și sultanul Hassanal Bolkiah au semnat măsura.În 2014, guvernul din Brunei a anunțat introducerea treptată a unui cod penal bazat pe legea șariei. Punerea în aplicare a celei de-a doua faze, care a fost întârziată, pare să ducă la includerea unor sancțiuni hudud, cum ar fi amputarea pentru furt, în timp ce o a treia fază ar putea duce în final la omorârea cu pietre pentru adulter și pedeapsa cu moartea pentru renunțarea la credința în islam.

Rugați-vă pentru situația din Brunei. Cereți-I Domnului Isus să-i întărească pe creștini în credință și să îi protejeze, „luând scutul credinței” (Efeseni 6:16), pe măsură ce guvernul trece la a doua fază a legii sharia și, eventual, la aplicarea pedepsei cu moartea pentru apostazie în viitor. Rugați-vă pentru toate minoritățile și persoanele afectate de măsuri. Cereți-I Domnului să atingă inimile legiuitorilor, pentru ca procesul să se oprească și situația din țară să se îmbunătățească.

 


Читайте также: