Молитвенный листок

 

 Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El, și răsplătirile vin înaintea Lui.

Isaia 40:10

LAOS – Creștini reținuți de autorități pentru organizarea unei slujbe bisericeșt „ilegale”

Șapte creștini din Laos au petrecut cinci zile în spatele gratiilor după un raid al  Poliției efectuat în timpul slujbei de Crăciun, în 29 decembrie 2018. Ei au fost acuzați că au organizat o slujbă „ilegală”, neavând autorizație.

Nouă ofițeri de poliție au descins în biserica din satul Nakanong, provincia sudică Savannakhet, au arestat trei lideri ai bisericii în timpul închinării și s-au întors mai târziu în seara aceea pentru a aresta încă patru creștini. Au revenit pentru a treia oară pentru a demola scena, au întrerupt alimentarea cu energie electrică, au distrus sistemul de sunet și au confiscat trei telefoane mobile. Cei șapte au fost eliberați ulterior, în 2 ianuarie.

Într-o declarație recentă, organizația Human Rights Watch pentru libertatea religioasă din Laos a cerut guvernului comunist din Laos să respecte libertatea religioasă a cetățenilor săi, drepturi protejate de Constituția țării și de Pactul internațional al ONU cu privire la drepturile civile și politice, care a fost ratificat de Laos în 2009.

Rugați-vă ca creștinii din Laos să fie puternici și curajoși în timp ce se adună pentru închinare și cereți ca nimeni să nu stea împotriva lor (Iosua 1:5). Rugați-vă ca guvernul să respecte drepturile cetățenilor la libertatea religioasă. Rugați-vă ca oficialii, văzând că Dumnezeu este cu creștinii, că nu îi părăsește și nu îi lasă, să înțeleagă dragostea și puterea lui Dumnezeu.

 

MYANMAR, PAKISTAN și EGIPT – Dumnezeu a răspuns rugăciunilor și i-a protejat pe creștini în perioada Crăciunului

Rugăciunile înălțate pentru creștinii din țări majoritar musulmane pe perioada Crăciunului din 2018 au fost ascultate, căci nu a existat nicio violență anti-creștină. În plus, autoritățile din Egipt și Irak au recunoscut în mod deschis sărbătoarea Crăciunului. Încercările de atac împotriva bisericilor au fost dejucate în Egipt și Pakistan. În Myanmar, o comunitate mică de creștini a sărbătorit Nașterea lui Cristos pentru prima dată în satul lor majoritar budist, în ciuda tulburărilor produse de o mulțime de localnici condusă de călugări budiști.

În Egipt, un polițist și-a pierdut viața, alți doi polițiști și un martor au fost răniți când unul din cele două dispozitive găsite pe un acoperiș lângă o biserică din suburbia Cairo a fost detonat. Numărul de morți ar fi fost mult mai mare dacă bomba ar fi  explodat în timp ce creștinii participau la slujbele de Crăciun. Trupele de securitate au fost trimise în fața bisericilor și a altor locuri de închinare înainte de sărbătorile de Crăciun.

În Pakistan, arme și muniții au fost confiscate de la cinci presupuși teroriști luați în custodia autorităților în orașul Mobina, după ce forțele de ordine au intervenit pentru a împiedica tentativa lor de a perturba prin violențe sărbătorile de Crăciun. Câteva ore mai târziu, generalul Qamar Javed Bajwa, șeful Statului Major al Armatei, s-a alăturat comunității creștine din Rawalpindi, Punjab, la un serviciu de Crăciun în care se sărbătorea Nașterea lui Isus. Generalul a recunoscut contribuția comunității creștine la crearea Pakistanului, mai ales în domeniile educației, sănătății și apărării.

Doi creștini din Myanmar au fost răniți în timpul pregătirilor de Crăciun, fiind luați cu asalt de localnicii conduși de călugări budiști. Conflictul a avut loc în 24 decembrie, când douăsprezece familii creștine Chin au instalat un cort pentru a sărbători ziua de Crăciun pentru prima dată în satul Sappie, o comunitate predominant budistă din sudul statului Rakhine.

Mulțumiți-I Dumnezeu pentru protejarea creștinilor din Pakistan și Egipt când aceștia au sărbătorit nașterea Mântuitorului. Cereți ca Domnul să fie o fortăreață pentru copiii Săi din Myanmar și să îi protejeze de atacurile puse la cale de călugări ultra-naționaliști; rugați-vă ca cei doi creștini răniți să se recupereze rapid. Rugați-vă ca Dumnezeu să mângâie familia polițistului egiptean care a fost ucis. Cereți ca inimile celor care au complotat aceste atacuri să fie cercetate și ei să renunțe la planurile de a distruge și a ucide, înțelegând că nici ei nu vor scăpa dacă stau nepăsători față de o mântuire atât de mare (Evrei 2:3).

CHINA – o biserică primește ordin să șteargă prima poruncă de unde era afișată

O biserică recunoscută de stat din satul Dongcun, provincia Henan, a primit ordin să șteargă prima poruncă, în timpul unei inspecții efectuate de 30 de reprezentanți guvernamentali în 1 noiembrie 2018.

Un reprezentant a ordonat ca prima poruncă, „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”, să fie îndepărtată din cele Zece porunci aflate în fața amvonului, spunând că așa cere „politică națională”. Alții reprezentanți ai statului au șters apoi cuvintele. Mai târziu, biserica a îndepărtat toate poruncile de pe perete sub presiunea autorităților.

În 2018, Cartea albă a guvernului chinez comunist privind religia a anunțat noi politici care urmăresc reinterpretarea selectivă a creștinismului și a Scripturii.

Rugați-vă ca pastorii din China să aibă curaj să persevereze și să își îndeplinească datoria de a propovădui întregul mesaj al lui Dumnezeu, fără să fie intimidați de încercarea autorităților din Henan de a cenzura Scriptura. Lăudați-L pe Domnul că, orice ar fi, Cuvântul Lui rămâne în veac (Psalmul 117:2) și nu poate fi înlăturat. Rugați-vă ca creștinii chinezi să cunoască binecuvântarea lui Dumnezeu în timp ce citesc și studiază cu perseverență Biblia.

CHINA – guvernul continuă să ia măsuri severe, arestând peste 30 de persoane de la biserica „ploaia timpurie”

Poliția din China a arestat 130 de creștini de la Biserica „Ploaia timpurie”, o biserică de casă nerecunoscută oficial din Chengdu, provincia Sichuan. În primul dintr-un șir de raiduri au fost arestate 100 de persoane, inclusiv pastorul bisericii, Wang Yi, și soția sa, Jiang Rong. Ambii rămân în închisoare, unde stau din 9 decembrie, sub acuzația de „instigare la subversiune”. Alte 20 de persoane din adunare sunt încă în detenție.

Alți 30 de studenți adunați într-un restaurant pentru un curs biblic au fost arestați în prima săptămână a lunii ianuarie. Telefoanele mobile le-au fost confiscate și au fost interogați câteva ore, înainte de a fi eliberați.

Pastorul a trimis o „Scrisoare deschisă din închisoarea din Chengdu”, în care arată clar că nu caută să răstoarne statul, ci să se închine liber. El scrie: „Separați-mă de soția și copiii mei, ruinați-mi reputația, distrugeți-mi viața și familia – autoritățile sunt în stare să facă toate aceste lucruri. Totuși, nimeni din această lume nu mă poate forța să renunț la credința mea.”

Rugați-vă pentru pastorul Wang Yi, soția lui, Jiang Rong, și cei 20 de creștini din biserica „Ploaia timpurie” care se află în închisoare. Rugați-vă ca Dumnezeul nostru, care judecă în neprihănire, să le facă dreptate celor ce suferă (Psalmul 72:2). Cereți ca statornicia creștinilor și credința lor în fața persecuției să ducă la o schimbare a inimii autorităților chineze, care să îi elibereze.

NIGERIA – Creștinii DECLARă o zi de rugăciune în condițiile în care conflictele se intensifică în țară înainte de alegerile prezidențiale

Asociația creștinilor din Nigeria a declarat zi națională de rugăciune pe 10 ianuarie, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale ce vor avea loc în 16 februarie, pe fondul recentelor atacuri ale militanților islamici. Liderii creștini au cerut „alegeri libere, corecte”, „fără violență și fără vărsare de sânge”.

De asemenea, asociația le-a cerut creștinilor să se roage pentru eliberarea nigerienilor ținuți în captivitate de teroriști islamici, inclusiv pentru „fetele Chibok”, răpite în aprilie 2014, și pentru adolescenta Leah Sharibu, reținută de Boko Haram începând din 19 februarie 2018 pentru refuzul de a renunța la credința creștină.

Ne unim în rugăciune cu frații și surorile creștine din Nigeria care cer de la Dumnezeu alegerile libere și fără violență în 16 februarie, amintindu-ne că Isus a spus: „Totul este cu putință pentru cel ce crede” (Marcu 9:23). Rugați-vă ca Domnul să zădărnicească planurile celor care ar căuta să folosească violența și frauda pentru a revendica. Purtați în rugăciune credincioșii nigerieni aflați zilnic sub amenințarea atacurilor teroriste islamice, cerându-I lui Dumnezeu să-i păzească pe dinainte și pe dinapoi.


Читайте также: