SC-2019Молитвенный листок

Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.

Isaia 40:31

Nigeria – Aproape 300 de creștini nigerieni măcelăriți cu sete și fără milă de militanți Fulani, începând din luna februarie; în același timp, Dumnezeu a intervenit ca 72 de captivi nigerieni să fie eliberați din mâinile plutonului de execuție al Boko Haram

Persoanele de contact ale Fondului Barnabas au prezentat două rapoarte similare din Nigeria, dar cu finaluri opuse. Într-un raport se arată că aproape 300 de oameni au fost uciși în cel puțin șapte sate predominant creștine de militanți Fulani din statul Kaduna, Nigeria, în februarie și martie 2019. Într-un alt raport, intervenția Domnului a salvat viețile a 72 creștini nigerieni captivi, majoritatea copii, cu câteva clipe înainte de a fi omorâți de membri ai grupării Boko Haram.

Într-un atac ce a avut loc în zorii zilei de 14 februarie, în Karamai, 41 de oameni au murit atunci când circa 300 de militanți s-au năpustit asupra satului strigând: „Allah Akbar!”, în timp ce trăgeau cu armele și jefuiau casele. Aproape toți morții au fost femei și copii.

71 de persoane au fost ucise și 28 rănite în atacul ce a avut loc la 11 martie în satul Dogon Noma. Un martor ocular a spus că oameni înarmați „dau foc la case, împușcând și ciuruind tot ce mișcă”. Circa 100 de case au fost distruse.

Rapoartele arată că nouă persoane au fost ucise în Nandu Gbok în 16 martie și 30 de case distruse.

În districtul Kajuru, în februarie și martie, au fost înmormântate în comun trupurile a aproximativ 73 de femei, unele însărcinate și a 101 copii, de la bebeluși până la copii de 10 ani.

În altă regiune a Nigeriei, un grup de 76 de creștini musulmani au fost duși într-o tabără a grupării Boko Haram, unde cei patru lideri ai grupului au fost împușcați în fața familiilor lor pentru refuzul de a renunța la credința lor în Hristos. Soțiile celor patru martiri au fost obligate să renunțe la credința lor, altfel copiii lor ar fi urmat să fie executați a doua zi. În acea noapte, Domnul Isus S-a arătat acelui grup, asigurându-i că El îi va proteja pe toți și îndemnându-i să nu renunțe la El, ci să rămână tari, știind că „El este Calea, Adevărul și Viața”.

Când mamele au refuzat să renunțe la Isus Hristos și să se întoarcă la islam, militanții Boko Haram s-au pregătit să se năpustească asupra copiilor, dar au început să strige: „Șerpi!” Unii au fugit, iar alții au căzut morți acolo unde stăteau. Unul dintre copii a spus: „Îl vedeți pe Omul în alb care luptă pentru noi?”

Strigați către Domnul, plângând cu cei ce plâng (Romani 12:15) și cereți-I să-i mângâie pe cei care plâng pierderea celor dragi. Rugați-vă ca creștinii nigerieni care se confruntă cu atacuri dure și neîncetate din partea militanților Fulani și a luptătorilor Boko Haram să găsească un loc de refugiu și o fortăreață puternică în Dumnezeul în care se încred (Psalmul 91:2). Bucurați-vă și mulțumiți-I lui Dumnezeu că a intervenit și a dat biruința prin Domnul Isus Hristos (1 Corinteni 15:57) celor care au fost în bătaia puștilor militanților Boko Haram. Rugați-vă ca mărturia lor uimitoare de eliberare, precum și curajul neclintit al celor patru martiri, să fie o lumină strălucitoare care îi va face pe alții, inclusiv pe militanții musulmani, să creadă în Domnul Isus Hristos.

 

Pakistan – Bărbat creștin cu dizabilități mintale a fost acuzat de blasfemie în Pakistan

Stephen Masih, un bărbat creștin cu dizabilități mintale, a fost acuzat de „blasfemie” în Punjab, Pakistan, la 11 martie, ca urmare a unei plângeri din partea a doi bărbați musulmani care au susținut că Masih a făcut remarci jignitoare la adresa lui Mahomed în prezența lor și a ignorat apelul lor de a înceta.

Plângerea a fost depusă la secția de poliție Badiana din districtul Sialkot de către clericul islamic Hafiz Muhammad Mudassar, în baza secțiunii 295-C din Codul penal al Pakistanului, care prevede pedeapsa cu moartea pentru blasfemie. Stephen este ținut în custodia Poliției, în timp ce investigațiile continuă.

Stephen, în vârstă de 38 de ani, locuiește împreună cu sora lui mai mare, Alia, și cu mama lor, care este la pat din cauza unei boli grave. La vârsta de zece ani, Stephen a avut febră tifoidă, care i-a afectat creierul, lăsându-l cu un handicap mintal. Familia lui Stephen este prea săracă pentru a plăti tratamentul de care are nevoie pentru a controla ieșirile nervoase, izbucnirile pricinuite de dizabilitatea sa mintală.

În 11 martie, Stephen s-a luat la ceartă cu soția lui Hafiz Muhammad Mudassar. Ea și prietena ei au amenințat că îl vor raporta pe Stephen la Poliție, pentru că „obișnuia să folosească vorbe urâte la adresa femeilor din acele locuri”. O mulțime de bărbați musulmani, inclusiv clericii musulmani, s-au adunat mai târziu și l-au bătut cu brutalitate pe Stephen, în timp ce Alia implora milă pentru viața lui. Bătaia s-a oprit numai când a sosit Poliția și l-a luat pe Stephen în custodie.

Alia a recunoscut că Stephen a folosit vorbe urâte la adresa femeilor locului, dar a spus că nu a rostit nicio jignire la adresa lui Mahomed. Ea a spus că familia sa a trăit fericită în comunitatea musulmană timp de 35 de ani, dar acum, pentru prima dată, ei se tem pentru viața lor din cauza acuzației false de „blasfemie”.

Mijlociți pentru Stephen Masih, cerând ca Domnul să trimită pe cineva care să-l apere pe acest bărbat vulnerabil, iar cazul lui să fie judecat corect (Proverbe 31:8-9). Rugați-vă ca Duhul Domnului să-i dea pace în timp ce stă în custodia Poliției și să vegheze asupra ușii gurii sale (Psalmul 141:3). Rugați-vă pentru mama și sora lui, Alia, ca Domnul să le protejeze în viața de zi cu zi în comunitatea musulmană.

 

China – 44 de persoane arestate, printre care și copii, un jurnalist reținut, iar mama unui pastor bătută de Poliție pe măsură ce persecuția se intensifică în China

Alte 44 arestări dintre membrii Bisericii Ploaia Timpurie au fost făcute în 24 februarie, inclusiv zece copii și un bebeluș de două luni, iar un jurnalist chinez creștin a fost arestat după ce a relatat despre modul în care mama pastorului întemnițat, Wang Yi, a fost bătută cu sălbăticie de un ofițer de poliție.

Jurnalist și diacon al bisericii, Zhang Guoqing a lipsit câteva zile înainte de a se afla că este ținut în custodia Poliției pentru că „a provocat necazuri”, potrivit unei declarații emise de biserica din Chengdu, provincia Sichuan, pe 2 martie.

Dl Zhang a publicat un articol despre cum a fost bătută mama pastorului, Chen Yaxue, de un polițist, pe 24 februarie. El a descris în articol cum un ofițer a tras-o de păr și a lovit-o, în timp ce altcineva o ținea, după ce a refuzat să le dezvăluie codul PIN în fața unui bancomat.

Potrivit unei declarații recente postate pe pagina de Facebook a bisericii, opt familii creștine din Biserica Ploaia Timpurie au fost evacuate din casele lor și două persoane concediate de la locul de muncă după ce Poliția a pus presiune pe proprietari și pe angajatori. Doisprezece creștini sunt închiși pentru fapte penale și unul este dat dispărut.

Rugați-vă pentru membrii Bisericii Ploaia Timpurie din China, aflați încă în detenție, rugându-L pe Domnul să fie un scut de protecție în jurul lor (Psalmul 3:3). Rugați-vă ca Domnul să le poarte de grijă celor care și-au pierdut casele și slujbele. Cereți vindecare fizică și psihică pentru Chen Yaxue, mama pastorului Wang Yi, care a suferit un atac crud din partea Poliției. Fie ca harul și pacea Celui care este, care era și care va veni (Apocalipsa 1:4) să fie peste Biserica Ploaia Timpurie și să o protejeze împotriva altor atacuri din partea autorităților chineze.

 

India – Creștin, tată a cinci copii, decapitat în Odisha, India, de către gruparea maoistă Naxalit

Un creștin, tată a cinci copii, a fost decapitat la 11 februarie în statul Odisha (fostă Orissa), în estul Indiei, din cauza credinței sale creștine.

Anant Ram Gand, în vârstă de 40 de ani, a devenit creștin în urmă cu nouă luni. Botezul său recent, din decembrie 2018, i-a înfuriat pe locuitorii în satul Raigarh Tehsil, cartierul Nabarangapur, potrivit liderului creștin Shibu Thomas. Se spune că uciderea sa a fost executată de gruparea maoistă Naxalit, o grupare de gherilă comunistă, la cererea extremiștilor din acea zonă.

Fiul în vârstă de șase ani al lui Anant, Purno, a văzut cum tatăl său a fost târât afară din casă de trei bărbați în ziua în care a fost ucis. Înfricoșat, băiatul a fugit plângând după tatăl lui, dar agresorii i-au spus să nu îi urmeze. Soția lui Anant și cele patru fete în vârstă de 13, 11, 3 și 2 ani nu erau acasă la momentul răpirii. Corpul lui Anant și capul tăiat au fost găsite ulterior pe un drum din apropiere.

„Îi cer premierului și guvernatorilor să vorbească în mod clar împotriva persecuției creștinilor”, a spus Thomas. „Creștinii de la sat trăiesc în frică.”

Cereți ca Domnul să mângâie soția și pe cei cinci copii ai lui Anant Ram Gand, protejându-i de persecuția din partea comunității locale și sprijinindu-i la vreme de necaz (Psalmul 3:3,5). Mulțumiți-I pentru viața plină de curaj a lui Anant Ram Gand, care prin botezul său recent a mărturisit înaintea întregului sat dedicarea sa totală față de Domnul Isus Hristos. Amintiți-i în rugăciune pe toți creștinii care trăiesc cu frica de persecuție, fiind o minoritate în satele din întreaga India, și cereți ca puterea Domnului să fie desăvârșită în slăbiciunea lor (2 Corinteni 12:9).

 

Indonezia – Creștinii din Indonezia cer să ne rugăm pentru alegerile prezidențiale din țara lor

Miercuri, 17 aprilie, vor avea loc alegeri generale în Indonezia, împreună cu alegeri pentru președinte și vicepreședinte. Creștinii indonezieni au cerut să ne rugăm pentru pace și stabilitate în această perioadă, deoarece este posibil ca radicalii islamiști să planifice atacuri violente.

Actualul președinte, Joko Widodo, a fost favorabil creștinilor, iar atacurile asupra bisericilor au scăzut semnificativ la număr în timpul celor cinci ani de activitate. El candidează din nou pentru un alt mandat de cinci ani.

Purtați în rugăciune viitoarele alegeri din Indonezia, cerând ca mâna și călăuzirea Domnului să fie peste toate aspectele alegerilor, inclusiv peste rezultate. Rugați-vă ca pacea și securitatea să fie menținute în țară, pe măsură ce se apropie alegerile. Rugați-vă ca toate atacurile violente planificate de radicalii islamiști să fie împiedicate și planurile Domnului pentru această națiune să izbutească (Iov 42:2). Slavă Domnului pentru atitudinea favorabilă a președintelui Joko Widodo față de creștini și rugați-vă pentru continuarea acestei politici în noul guvern.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Читайте также: