Молитвенный листок

Își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,

că Dumnezeul Preaînalt fusese răscumpărătorul lor.

Psalmul 78:35

 

SIRIA – Opt răniți după explozia unei mașini în apropiere de biserica dintr-un oraș din nord-estul țării; în apropiere de Idlib, o femeie a fost omorâtă cu pietre, după viol și alte chinuri îndurate

Cel puțin opt persoane au fost rănite în apropierea unei biserici în explozia unei mașini-bombă, la 11 iulie, în Qamishli. Statul Islamic (SI) a revendicat atacul din orașul nord-estic, ocupat de miliția kurdă YPG.

Mai devreme în aceeași zi, o bombă a ucis unsprezece civili, inclusiv copii, în Afrin, chiar la nord de Alep, la granița cu Turcia. Alte persoane au fost rănite, unele grav, în explozia care a zguduit o zonă rezidențială. Multe case au fost avariate în explozie și în incendiul care a urmat.

Cu câteva zile înainte de acestea, la 8 iulie, o profesoară de la școala creștină, Suzan Der Kirkour, a dispărut din casa ei situată în satul majoritar creștin Al-Yacoubia, din Idlib. Trupul femeii în vârstă de 60 de ani a fost găsit a doua zi de către membrii bisericii sale într-o poieniță din apropierea casei sale.

Suzan fusese violată în mod repetat, torturată și ucisă cu pietre de către militanți islamiști aflați în legătură cu o grupare rebelă a Frontului Al-Nusra din zonă. Ancheta criminalistică arată că întregul calvar a durat aproximativ nouă ore înainte de uciderea ei.

Un lider creștin din regiune a cerut rugăciune și a spus: „Atacurile împotriva creștinilor, în special a femeilor și a fetelor, sunt frecvente aici, dar acesta a șocat comunitatea. Suzan era o femeie necăsătorită și o profesoară respectată, care a rămas în sat numai de dragul elevilor ei, pentru ca aceștia să își poată continua studiile.” El a adăugat: „Era bine cunoscută în biserica ei și fusese profesoara multora din sat.”

Rugați-vă ca Domnul să fie un turn puternic de scăpare (Proverbe 18:10) pentru frații și surorile noastre creștine din Siria, în special pentru femei și fete. Cereți ca toți cei care au fost răniți în exploziile din Qamishli și Afrin să aibă parte de vindecarea  Lui, iar cei rămași fără adăpost să găsească un loc de refugiu. Rugați-vă ca aceia care au pierdut persoane dragi să fie mângâiați și violențele să nu escaladeze. Rugați-vă ca Domnul să sprijine rudele, elevii și familia creștină lărgită a Suzanei când vor afla barbaria îngrozitoarei crime. Cereți că moartea Suzanei să aducă unitate în comunitate și Domnul să îi ajute pe creștini să rămână tari în credință, iar cei care comit astfel de atrocități să își dea seama că acțiunile lor nu sunt pe placul Dumnezeului cel viu (1 Tesaloniceni 2:15).

IRAN – Creștinii cărora li s-a interzis să mai intre în biserica din Tabriz au fost încurajați de faptul că crucea a fost pusă din nou pe clădirea bisericii; opt creștini arestați în Bushehr, câțiva dintre ei membri ai aceleiași familii

Răspunsul la rugăciuni a venit când o cruce, scoasă cu forța  din vârful unei biserici asiriene vechi de 100 de ani din Tabriz, a fost repusă la locul său de către autorități, la 9 iulie. Adunarea a fost „încurajată” să o vadă la loc, chiar dacă clădirea rămâne închisă pentru ei.

Agenții de securitate au îndepărtat crucea de pe biserica evanghelică la 9 mai. De asemenea, au schimbat încuietorile, au instalat echipamente de monitorizare și i-au împiedicat pe creștinii asirieni să se mai închine acolo.

În luna iunie, creștinii din întreaga lume au fost îndemnați de un pastor să trimită scrisori către ambasadele iraniene, într-un „val puternic de proteste” vizavi de închiderea bisericii. Oficial, autoritățile au pus sechestru pe clădire printr-o hotărâre judecătorească din 2011, dar credincioșilor li s-a permis să continue utilizarea clădirii.

Deputatul asirian, Yonathan Betkolia, i-a scris președintelui Rouhani, solicitând parlamentului iranian să redeschidă biserica și să restaureze crucea. El a întrebat: „Această acțiune este una demnă pentru Republica Islamistă Iran, de tratează locurile sacre ale creștinilor într-un asemenea mod?”

În iunie, un consilier juridic al președintelui iranian, Aliakbar Gorji Azandaryani, a declarat că are „serioase îndoieli cu privire la legalitatea” acțiunilor, referindu-se la Constituția Iranului, în special la articolul 13, care spune că minoritățile religioase sunt recunoscute și libere să își practice ceremoniile religioase. El a adăugat că această acțiune a fost împotriva Cartei drepturilor cetățenilor din Iran, lansată de Rouhani în 2016.

În orașul Bushehr, opt iranieni convertiți la creștinism, dintre care cinci membri ai aceleiași familii, au fost ridicați din casele lor în raiduri coordonate efectuate de agenți ai serviciilor de informații la 1 iulie.

Autoritățile au confiscat Biblii, laptopuri, telefoane, cărți de identitate și carduri bancare. De asemenea, agenții au efectuat percheziții la locurile de muncă a cel puțin doi dintre creștini, luând hard disk-uri din computere și înregistrări ale camerelor de securitate.

Din surse aflăm că cei cinci membri ai respectivei familii care au fost arestați sunt: Sam Khosravi (36 de ani), Maryam Falahi (35 de ani), Sasan Khosravi (35 de ani), Marjan Falahi (33 de ani) și Khatoon Fatolahzadeh (61 de ani). Ceilalți creștini sunt: Pooriya Peyma (27 de ani), Fatemeh Talebi (27 de ani) și Habib Heydari (38 de ani).

Agenții au sosit în șase mașini când au venit să o aresteze pe Khatoon Fatolahzadeh, care a fost eliberată mai târziu în aceeași zi din cauza vârstei sale. Ceilalți sunt ținuți izolați, fără acces la avocați, la birourile serviciilor de informațiilor din Bushehr.

Lăudați-L pe Domnul care a ascultat rugăciunile credincioșilor Săi (Ioan 9:31) ca autoritățile iraniene să pună înapoi crucea pe biserica asiriană din Tabriz. Rugați-vă să își regrete acțiunile, redeschizând clădirea și permițând adunării să își reia închinarea. Îi mulțumim Lui pentru oamenii care s-au ridicat și au vorbit împotriva acțiunilor autorităților. Rugați-vă ca cei șapte creștini iranieni reținuți să îmbrace întreaga armură a lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-17) în timp ce sunt închiși în izolare. Slavă Domnului pentru eliberarea lui Khatoon; rugați-vă ca ea să își revină după chinul îndurat în arest. Cereți ca toți convertiții creștini din lume, care sunt atât de vulnerabili la discriminare și persecuție, să-L cunoască pe Dumnezeu ca ajutorul care nu lipsește niciodată în nevoi (Psalmul 46:1) și să primească puterea de a rămâne tari în credința lor.

PAKISTAN – Opt creștini, prizonieri de conștiință, condamnați la moarte

Cel puțin opt creștini au primit pedeapsa cu moartea în Pakistan după ce au fost condamnați în conformitate cu legea islamică a „blasfemiei”.

Printre prizonierii condamnați la moarte se numără frații Qaisar și Amoon Ayub, care au fost condamnați în decembrie 2018 și așteaptă data audierii contestațiilor. Între deținuții cu recurs în fața Înaltei Curți amintim pe: Anwar Kenneth, Sawan Masih, frații Anjum și Javed Naaz, și Shafqat Emmanuel Masih și soția sa, Shagufta Kausar. Zafar Bhatti, care a primit o pedeapsă de închisoare pe viață, așteaptă și o dată de audiere a apelului.

Niciun creștin (sau urmaș al oricărei alte religii) nu a fost executat până acum pentru „blasfemie”, în ciuda pedepsei primite pentru „defăimarea numelui” lui Mahomed, dar mulți dintre ei zac în închisoare de ani de zile, conform statisticilor furnizate de CLAAS ( Centrul pentru Ajutor și Asistență Juridică), care este susținut de Fondul Barnabas.

Aasia Bibi, mama creștină a cinci copii, a fost eliberată după ce a petrecut opt ​​ani în închisoare, condamnată la moarte, după care Curtea Supremă a achitat-o ​​la 31 octombrie 2018. Rămâne incert dacă eliberarea ei constituie un precedent legal care va îmbunătăți situația minorității creștine din Pakistan – aproximativ 2% din populație, sau în jur de 4 milioane de oameni.

Instanța a eliberat-o pe Aasia Bibi din cauza unor dovezi contradictorii, confirmând în același timp că cei care acuză pe nedrept în baza legii „blasfemiei” ar trebui pedepsiți.

La 1 mai 2019, poliția l-a declarat nevinovat de blasfemie pe creștinul Farhan Aziz și l-a eliberat după nouă luni de arest (menționat în Buletinul de rugăciune al lunii iunie). În momentul arestării lui Farhan, o mulțime de oameni furioși, înarmați cu bare de oțel și canistre de benzină s-a adunat într-o zonă creștină din Gujranwala, dar poliția a intervenit pentru a preveni un atac asupra caselor creștinilor.

Rugați-vă ca Domnul să sprijine creștinii din Pakistan condamnați la moarte în baza unor acuzații de „blasfemie” și pe cei condamnați la închisoare pe viață. Rugați-vă ca ei să se țină de stânca veșnică (Isaia 26:4) în timp ce au de îndurat ostilitatea și arestul în izolare. Rugați-vă ca prizonierii „blasfemiei” din toate religiile să fie eliberați pe deplin și să fie feriți de atacuri pe viitor. Cereți ca avocații care îi reprezintă să fie protejați și să aibă înțelepciune în timp ce lucrează la aceste cazuri. Rugați-vă ca judecătorii să fie imparțiali, să aibă compasiune și curaj să-i achite pe cei nevinovați.

MALI – jihadiștii „curăță” un sat întreg, omorând cel puțin 100 de persoane, multora dintre ei dându-le foc

Cel puțin 100 de bărbați, femei și copii au fost măcelăriți în regiunea Mopti din centrul statului Mali, la 10 iunie, când jihadiști înarmați au luat cu asalt satul majoritar creștin, Sobame Da.

Jihadiștii au încercuit noaptea satul izolat al grupului etnic Dogon, au deschis focul și au percheziționat casele într-un „atac bine țintit”, a declarat un contact al Fondului Barnabas.

În ceea ce a fost descris drept „cel mai grav masacru din Mali de la 1946 încoace”, sătenii au fost fie împușcați, fie arși în casele lor, doar câțiva bărbați reușind să supraviețuiască.

Numărul de morți se ridică la aproximativ 135, dar este greu de stabilit din cauza gradului de carbonizare a unora dintre cadavre.

Un supraviețuitor a declarat: „Aproximativ 50 de bărbați înarmați au venit pe motociclete și în camionete. Întâi au înconjurat satul și apoi au atacat… oricine a încercat să scape a fost ucis. Nimeni nu a fost cruțat.”

El a adăugat că, din 2018, mai mulți creștini au fost uciși sau răpiți în nordul și centrul statului Mali. Mulți alții au fost nevoiți să fugă din satele lor în regiuni mai sigure ale țării, abandonându-și casele și traiul. Alții aleg să rămână în casele lor, dar nu îndrăznesc să iasă afară, să își lucreze câmpurile sau să își îngrijească animale, de teamă să nu fie uciși.

Cereți ca Domnul să aducă mângâiere și pace peste puținii oameni supraviețuitori ai masacrului din Mali, care jelesc pierderea familiilor și a comunității lor. Rugați-vă ca creștinii din zonele aflate sub amenințare din partea jihadiștilor să nu fie descurajați, ci să știe că, indiferent de ororile cu care se confruntă în această lume, o coroană de pace și viață veșnică (Iacov 1:12) îi așteaptă drept răsplată cerească pentru credința lor. Jihadiștii și-au anunțat intenția de a stabili șaria (legea islamică) în Mali. Rugați-vă ca Domnul să zădărnicească planurile acestor oameni ai violenței și distrugerii (Psalmul 112:10).

NIGERIA – Un judecător stă de partea creștinilor pentru a împiedica reprezentanții statului Kaduna să verifice pastorii

La 19 iunie, un judecător musulman nigerian a luat partea unui grup de creștini și a amintit conducerii statului Kaduna că nu are dreptul de a verifica pastorii.

Judecătorul Hajara Gwadah a declarat că este un „afront la această onorabilă instanță” faptul că administrația guvernatorului statului Kaduna, Nasir El-Rufai, a încercat să forțeze legea, știind că risca un proces cu o anumită denominațiune creștină.

Judecătorul a adăugat că, în timp ce în nord autoritățile au puterea de a reglementa activitățile religioase, planul de a verifica pastori în această zonă era o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului, în contradicție cu Constituția nigeriană.

John Hayab, președintele Asociației Creștine din Nigeria, i-a cerut guvernatorului să se supună hotărârii judecătorești. „Dacă Dumnezeu poate întoarce inima faraonului Egiptului, credem că Dumnezeu poate atinge inima guvernatorului”, a spus el.

Lăudați-L pe Dumnezeu că judecătorul Gwadah a oprit planurile ilegale ale autorităților de la Kaduna de a-i verifica pe pastori. Rugați-vă ca pastorii să aibă curajul să persevereze în predicare și mulți să creadă în urma auzirii (Romani 10:17) Evangheliei lui Isus Hristos. Cereți ca Dumnezeu să înmoaie inima autorităților față de creștini și mijlociți pentru forțele de securitate, în timp ce acestea încearcă să recupereze teritoriile ocupate de gruparea Boko Haram în nord.

 

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Читайте также: