Молитвенный листок

Îi mulțumim Domnului pentru răspunsul la rugăciunile pentru pastorul „Odil” din Asia Centrală, care a fost persecutat timp îndelungat. În ianuarie, la controlul medical al fiicei sale cu dizabilități (în vârstă de 7 luni la acea vreme), a reieșit că toate părțile corpului ei sunt absolut normale! Medicul a fost uimit și a mărturisit că nu credea că așa ceva s-ar putea întâmpla. Odil și soția sa, plângând amândoi de bucurie, i-au explicat că ei sunt creștini și că s-au rugat la Dumnezeul care a făcut acest miracol. Cu o lună înainte, casa părinților lui Odil a fost percheziționată de poliția antiteroristă, care a luat un CD cu cântece de închinare și câteva documente. După aceea, Odil a fost chemat pentru un interviu cu șeful departamentului. Odil spune că omul nu a strigat la el, nu l-a amenințat, ci au avut o „conversație inteligentă” timp de două ore, când Odil și-a depus mărturia și i-a împărtășit Evanghelia. Cel care l-a interogat a afirmat că a fost prima dată când a întâlnit un creștin care putea să-i explice atât de clar credința. Rugați-vă ca șeful Poliției antiteroriste să se întâlnească cu Domnul Isus, pe care Îl persecută, și să creadă în El. (Faptele Apostolilor 9: 1-5)


Читайте также: