Молитвенный листок

Miliția kurdă din nord-estul Siriei răpește creștini ca să-i folosească drept militari în luptele împotriva Turciei. În 19 ianuarie, șapte creștini au fost răpiți din apropierea orașului Qamishli de forțele de securitate kurde. După negocieri, șase dintre cei șapte au fost eliberați, dar, la momentul redactării, încă a rămas necunoscut locul în care se află Saliba (în vârstă de 20 de ani). La 31 ianuarie au fost răpiți și doi studenți creștini care mergeau să își dea un examen. Negociatorul creștin care a contribuit la eliberarea majorității grupului răpit la 19 ianuarie a declarat că recrutarea forțată a tinerilor creștini face parte dintr-o tehnică de intimidare a forțelor kurde care „doresc să ne abandonăm patria, ca să profite ei de mai multe proprietăți și terenuri”. Rugați-vă pentru eliberarea lui Saliba (al cărui nume înseamnă „cruce”) și pentru toți ceilalți creștini răpiți din nord-estul Siriei.


Читайте также: