Молитвенный листок

Patru familii indiene care s-au convertit în 2010 de la religia tradițională Sarna Dharam la creștinism au fost amenințate cu expulzarea din satul lor, dacă nu sunt de acord să devină hinduși. Aceste familii, care reprezintă singurii creștini din satul Ganaloya, statul Jharkhand, au căutat ajutor din partea Poliției pentru a le explica sătenilor hinduși drepturile lor constituționale. Drept urmare, creștinilor li s-a permis să rămână în casele lor, dar au fost excluși din viața satului. Acum trebuie să călătorească 5-6 km până la cel mai apropiat oraș pentru a-și cumpăra lucrurile de care au nevoie zilnic. Slavă lui Dumnezeu că ei au propria fântână, astfel încât excluderea de la sursa de apă a satului nu este o problemă. Fiecare familie a avut parte de o experiență de boală și de vindecare, care i-a condus la Cristos. Rugați-vă ca ei să rămână fermi pentru El. „Suntem obișnuiți cu boicoturile sociale și le putem face față”, a spus unul dintre ei.


Читайте также: