Amanuel Wondimu (17 ani) a fost un creștin etiopian devotat care și-a petrecut cea mai mare parte a timpului la biserica locală, unde a slujit ca diacon. Dar pe 11 mai a fost arestat, bătut, după care a fost plimbat pe străzi într-un soi de paradă. Apoi a fost împușcat în cap într-un sens giratoriu din orașul Dembi Dollo, regiunea Oromia, în timp ce vehiculele care treceau au fost oprite forțat de poliție, astfel încât pasagerii să poată asista la ucidere. Autoritățile au susținut că este membru al Armatei de Eliberare Oromo, dar familia sa neagă acest lucru. „Acuzațiile împotriva sa sunt absurde”, a spus cineva din familie. Aproximativ 35 de jelitori la înmormântarea lui Amanuel au fost reținuți de poliție pentru câteva ore, inclusiv persoane în vârstă și sora lui Amanuel, în vârstă de șase ani. Alți jelitori ar fi fost bătuți. Rugați-vă pentru sfârșitul hărțuirii acestei familii și cereți mângâierea Domnului pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit pe Amanuel.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki


Читайте также: