Молитвенный листок

Duminică, 1 decembrie

Minunat Sfetnic, Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii, Te rugăm să îi binecuvântezi și să îi ajuți pe copiii Tăi persecutați. Dă-le înțelepciune să știe cum să reacționeze în orice situație, dă-le putere să rămână tari în credință, dă-le o perspectivă eternă asupra „necazurilor trecătoare” care lucrează pentru ei o greutate veșnică de slavă și păzește inimile și mințile lor cu o pace care întrece orice pricepere. Îți cerem aceste lucruri în Numele Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. (Isaia 9:6; 2 Corinteni 4:17; Filipeni 4:7)

Luni, 2 decembrie

La 2 septembrie, poliția algeriană a închis Biserica Prințul Păcii din Ighzer Amokrane. Poliția încercase acest lucru înainte, în 28 august, dar planurile i-au fost zădărnicite de creștinii care au  ocupat clădirea și au refuzat să plece. Aceasta este cel puțin a șasea biserică închisă de autorități de la începutul anului 2018. Este aproape imposibil pentru biserici să obțină autorizații de funcționare, așa că sunt vulnerabile în fața unor astfel de închideri forțate. Rugați-vă ca autoritățile algeriene să ridice această presiune de peste biserica din Algeria formată în majoritate din convertiți de la islam și copiii acestora.

Marți, 3 decembrie

Doar 62 de noi autorizații bisericești au fost eliberate de autoritățile egiptene în septembrie, iar liderii bisericii s-au plâns că cerințele de protecție civilă sunt prea stricte și dificil de îndeplinit. Acest al zecelea lot de licențe a ridicat numărul de biserici care vor fi autorizate la 1.171 din 3.730 de biserici care au solicitat să fie autorizate în baza Legii pentru construirea și restaurarea bisericilor, din 2016. Înainte de această lege era aproape imposibil pentru creștini să obțină autorizații pentru clădirile bisericești noi, astfel că multe funcționau ilegal. Premierul Mustafa Madbouli a cerut în repetate rânduri să se accelereze procesul de autorizare. Îi mulțumim Domnului pentru cei aflați în poziții de autoritate în Egipt, care încearcă să le permită creștinilor să se închine liber și rugați-vă ca toate cererile rămase să primească răspuns favorabil în curând.

Miercuri, 4 decembrie

Satul Koum al-Raheb, în ​​apropiere de Samalout, Egipt, are aproximativ 2.500 de creștini, iar singura clădire a bisericii a fost închisă de poliție chiar în ziua deschiderii, 9 decembrie 2018. Construcția începuse înainte de septembrie 2016, înainte să fie introdusă Legea pentru construirea și restaurarea bisericilor, dar a fost finalizată după termenul din septembrie 2017 pentru depunerea cererilor de autorizare a bisericilor existente, care nu au fost autorizate conform legilor anterioare. Prin urmare, construcția nu este eligibilă pentru autorizare. Creștinii au fost deja nevoiți să țină trei înmormântări pe străzile satului, una dintre ele când temperatura era de 43°C. Poliția locală i-a asigurat acum pe creștini că se va găsi o modalitate de a le oferi o clădire bisericească autorizată (adică legală) în sat. Rugați-vă ca autoritățile egiptene să respecte această promisiune.

Joi, 5 decembrie

De câteva decenii, Arabia Saudită și Qatar au folosit resursele de petrol pentru a promova ideologia islamistă și au reușit să determine mulți musulmani din lumea întreagă să devină radicali. Unul dintre rezultate este ostilitatea accentuată față de creștini, care se manifestă prin violență și alte forme de persecuție în aproape toate țările majoritar musulmane, chiar și în Indonezia, care a fost, vreme de multe generații, un exemplu de coexistență în condiții de pace și respect reciproc. Rugați-vă ca musulmanii de peste tot din lume să respingă învățătura potrivit căreia ar trebui să îi trateze pe nemusulmani ca fiind dușmanii lor și să depună efort pentru a restabili relațiile bune cu creștinii și cu celelalte minorități din preajma lor.

Vineri, 6 decembrie

La momentul redactării jurnalului, există un acord oficial de încetare a focului în războiul civil sirian care a început în 2011, forțele guvernamentale învingându-i pe toți rebelii islamiști. A fost format un comitet constituțional, cu reprezentanți ai guvernului și ai opoziției, care va fi facilitat de ONU la Geneva. Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea călăuzire și să se restabilească o societate stabilă și pașnică, în care oameni din toate religiile să poată trăi împreună în siguranță, ca egali.

Sâmbătă, 7 decembrie

„Când această cupă pe care mi-o dai este plină de dă peste ea de suferință amară, greu de înțeles, o luăm cu bucurie, mulțumitori și fără teamă, dintr-o mână atât de bună și atât de plină de iubire.” Pastorul Dietrich Bonhoeffer (1906-1945) a scris aceste cuvinte în închisoare, în 1944, cu câteva luni înainte să fie executat de regimul nazist. Rugați-vă astăzi pentru toți creștinii aflați în închisoare din cauza umblării cu credincioșie față de Isus Hristos. Cereți că ei să aibă parte de har să accepte cupa suferinței, cu încredere și chiar cu bucurie, dacă aceasta este voia Domnului lor iubit, știind că într-o zi din veșnicie, dacă nu din această viață, vor înțelege de ce a fost așa.

Duminică, 8 decembrie

O, Doamne, Dumnezeul și Mântuitorului nostru, ne bucurăm de Cuvântul Tău care spune că Tu poți îndepărta conducători de pe tronurile lor și le poți da celor flămânzi lucruri bune. În lumea de astăzi vedem atâta nedreptate și sărăcie, foamete și greutăți. Ne amintim mai ales de frații și surorile noastre care suferă nedreptate și foame pentru simplul fapt că Îl urmează pe Hristos. O, Doamne, știm că mila Ta este peste toți cei care Ți se închină, Te onorează și Te iubesc, din generație în generație. Te rugăm să lucrezi cu putere pentru a-i ajuta pe credincioși. Ne rugăm în Numele lui Isus Hristos. (Luca 1:50-53)

Luni, 9 decembrie

Mussolini (1883-1945) a spus: „Fascismul este o religie”, iar secolul XX va fi cunoscut în istorie drept Secolul Fascismului.” Cu toate acestea, fascismul nu a dispărut odată cu începutul secolului XXI și neo-fascismul acum este în creștere în Europa. Când Mussolini și Hitler au condus statele fasciste Germania, respectiv Italia, fiecare a format o alianță cu anumite grupuri creștine (care, în realitate, au sprijinit politicile brutale, intolerante și rasiste ale acestor dictatori), persecutând, în același timp, alți creștini. Rugați-vă ca, de această dată, toți creștinii europeni să stea cu curaj împotriva nedreptății, a opresiunii și a rasismului de pe continentul lor.

Marți, 10 decembrie

Guvernul britanic l-a numit pe parlamentarul Rehman Chishti să fie trimisul special pentru libertatea religiei și a credinței. „Ca unul a cărui familie a venit în Marea Britanie când aveam șase ani, iar tatăl meu a preluat o slujbă de imam, eu și familia mea am putut întotdeauna să practicăm în mod deschis și liber credința. Vreau să mă asigur că fiecare cetățean din întreaga lume se poate bucura de acest drept de bază”, a declarat dl Chishti, care a fost foarte activ în încercarea de a ajuta pe Aasia Bibi, o mamă creștină condamnată la moarte în Pakistan pentru o falsă acuzație de „blasfemie”. Rugați-vă ca dl Chishti să fie înțelept și eficient în rolul său și să facă tot ce poate pentru a asigura oricui libertatea de a-și alege sau de a-și schimba credința.

Miercuri, 11 decembrie

„Nu voi pleca, pentru că trebuie să le spun adevărul. Isus este Calea, Adevărul și Viața.” Acestea au fost cuvintele predicatorului nigerian Oluwole Ilesanmi (64 de ani) spuse polițiștilor din Marea Britanie care i-au spus să plece și să nu mai predice în fața unei stații de metrou din Londra. În cele din urmă ei l-au arestat, dar ulterior l-au lăsat liber, deoarece este ilegal ca un ofițer de poliție să ordone cuiva să nu mai predice, decât în cazul în care incită la violență. Oluwole, medic stomatolog de profesie, a primit ulterior 2.500 de lire sterline despăgubire pentru eroarea de a fi fost arestat. Apoi, la 30 iulie a trimis o petiție către Oficiul Imigrări, semnată de peste 45.000 de oameni, solicitând o mai mare protecție pentru predicatorii stradali. Rugați-vă ca experiența sa, căreia i s-a făcut multă publicitate, împreună cu petiția să determine guvernul britanic să fie activ în protejarea libertății de exprimare.

Joi, 12 decembrie

Sute de creștini din nordul Nigeriei au fost uciși în acest an de militanți din grupul etnic Fulani, adăugându-se la miile de oameni uciși în anii trecuți. Deși Fulanii susțin că sunt doar în căutarea unui petic de pământ pentru turmele lor, ei deseori scandează sintagma arabă islamică „Allah Akbar” [Allah este mare] în timp ce atacă. De asemenea, aceștia vizează ținte creștine, indiferent dacă sunt clădiri sau oameni. Din 2001, cel puțin 500 de biserici au fost distruse numai în statul Plateau. Și în duminica de Paște a acestui an, în orașul Gombe, 13 persoane au pierit după ce o mașină a intrat din plin, în mod deliberat, în mulțimea de tineri din Brigada de Băieți și Fete care mărșăluiau în cadrul procesiunii de Paște. Șase băieți și trei fete, cu vârsta cuprinsă între 11 și 21 de ani, au murit pe loc. Rugați-vă ca creștinii nigerieni să răspundă acestui șir de violențe cu harul și iertarea lui Hristos. Rugați-vă, de asemenea, ca autoritățile nigeriene să găsească o modalitate de a face dreptate și de a aduce pacea.

Vineri, 13 decembrie

Un lider musulman în vârstă care a salvat viețile a sute de creștini ce fugeau de un atac criminal al militanților Fulani din Nigeria a primit un premiu prin care i se recunoaște curajul. La 17 iulie 2019, în SUA, imamul a primit Premiul internațional pentru libertatea religioasă, pentru acțiunile sale din iunie 2018, când militanții au atacat cel puțin zece sate din Barkin Ladi, statul Plateau, ucigând zeci de creștini și arzând case într-un atac violent ce a durat două zile. El a adăpostit 262 de creștini fugiți, adăpostind bărbații în moscheea satului și luând femeile și copiii în propria casă, și punându-și propria viață în pericol, refuzând accesul musulmanilor înarmați. Rugați-vă ca mulți alți musulmani să urmeze exemplul imamului Abubakar Abdullahi.

Sâmbătă, 14 decembrie

Mulți creștini iranieni execută pedepse cu închisoarea, fiind acuzați de delicte precum „propagandă”. Continuați să mijlociți pentru Roksari Kanbari (în vârstă de 65 de ani), care a fost arestată în casa ei din Iran în urmă cu un an, împreună cu alte patru femei creștine. Chiar înainte de Crăciun, Roksari a fost interogată intens timp de zece zile. De asemenea, a fost forțată să se întâlnească cu un lider religios islamic, care a încercat în zadar să o convingă să se întoarcă la islam. În iulie, ea a fost judecată, găsită vinovată de „propagandă împotriva sistemului” și condamnată la un an de închisoare, dar acum (la momentul redactării) este eliberată pe cauțiune și face recurs împotriva sentinței. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i dea câștig de cauză avocatului ei, astfel încât să nu mai fie nevoită să se întoarcă la închisoare.

Duminică, 15 decembrie

Tată ceresc, care ai dezvăluit nașterea Fiului Tău oamenilor înțelepți din răsărit și i-ai călăuzit printr-o stea să-L găsească, Îți mulțumim pentru creșterea minunată a bisericii Tale din Iran, de unde se poate ca înțelepții cu daruri să-și fi început călătoria. Te  lăudăm că, în ciuda închisorii și torturii, în ciuda interzicerii și confiscării literaturii creștine, nimic nu poate împiedica lucrarea Duhului Tău care conduce din ce în ce mai mulți musulmani iranieni la credința în Domnul Isus. Te rugăm să întărești și să ajuți fiecare credincios nou, pentru că viața fiecăruia să-L glorifice pe Hristos, în Numele căruia ne rugăm.

Luni, 16 decembrie

Agenții de securitate ai guvernului iranian au arestat un librar numit Mustafa Rahimi pentru că a vândut o Biblie în limba farsi. I s-a dat o amendă mare și o pedeapsă de câteva luni de închisoare. Autoritățile iraniene sunt cunoscute pentru încercarea de a bloca distribuirea de Biblii și de literatură creștină. Guvernul a închis cu forța Societatea Biblică în 1990. Acum este strict interzis să tipărești sau să distribui literatură creștină în farsi, limbă care poate fi înțeleasă de musulmanii iranieni. Forțele de securitate confiscă Bibliile și literatura creștină, inclusiv cărțile de imnuri. Rugați-vă pentru o schimbare în politica guvernamentală, astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu să poată fi citit în condiții de libertate și siguranță de toți din Iran.

Marți, 17 decembrie

Fatemeh Bakhteri (37 de ani) și-a început ispășirea pedepsei de un an de închisoare la 31 august pentru „răspândirea de propagandă” împotriva guvernului, după ce anterior a înfruntat presiunea din partea a doi judecători de a renunța la credința ei și a se întoarce la islam. Dar, potrivit articolului 18, Fatemeh spune că un an de închisoare nu va fi la fel de rău ca următorii doi ani după ce va fi eliberată, când i se vor interzice activități sociale care implică mai mult de două persoane, ceea ce înseamnă că nu se va putea întâlni cu alți creștini. Rugați-vă ca Domnul să îi amintească lui Fatemeh de „marele nor de martori” care o înconjoară, astfel încât să fie încurajată să persevereze (Evrei 12:1).

Miercuri, 18 decembrie

Un alt creștin iranian din renumita închisoare Evin este Saheb Fadaie, care a executat deja o pedeapsă de zece ani pentru activitățile sale creștine, iar anul acesta i s-a adăugat o pedeapsă suplimentară de 18 luni de închisoare, urmată de doi ani de exil intern. El a fost judecat împreună cu Fatemeh Bakhteri (vezi mai sus) pentru aceeași infracțiune. Motivarea verdictului arată că a crede în autoritatea Bibliei și în Isus ca Domn sunt atacuri asupra islamului. Ca și Fatemeh, Saheb a fost presat să se întoarcă la islam, dar a refuzat. Pe măsură ce pedeapsa lui crește în timp, rugați-vă ca Saheb să-și ațintească privirea la Isus și, la fel ca El, să îndure suferința, pentru bucuria pusă înaintea lui (Evrei 12:2).

Joi, 19  decembrie

Bisericile din provincia centrală a Chinei, Henan, au fost nevoite de autorități să îndepărteze cele Zece Porunci afișate pe pereți și să le înlocuiască cu citate ale președintelui chinez, Xi Jinping. Fiecare biserică protestantă înregistrată și orice alt loc de întâlniri publice din provincie a primit ordin să facă acest lucru. Unele biserici care au refuzat să se supună au fost închise, iar altor adunări li s-a spus că membrii lor vor fi puși pe „lista neagră”, ceea ce înseamnă că opțiunile lor de călătorie, educație și angajare vor fi restricționate. Rugați-vă ca aceste eforturi de descurajare a credincioșilor să eșueze, iar creștinii chinezi să ascundă Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor, pentru a nu se îndepărta de poruncile Sale (Psalmul 119:10-11).

Vineri, 20 decembrie

Autoritățile chineze au eliminat cuvintele „Biblie”, „Dumnezeu” și „Hristos” din poveștile clasice pentru copii care sunt prezentate într-un nou manual școlar chinezesc. De exemplu, descrierea autorului Daniel Defoe despre modul în care naufragiatul Robinson Crusoe recuperează trei Biblii din rămășițele naufragiului sună astfel: Crusoe a salvat „câteva cărți”. Comunismul din China încearcă să schimbe societatea schimbând inimile și mințile indivizilor, ceea ce face din creștinism o provocare majoră – de unde și încercările lor din ce în ce mai ingenioase de a-l înăbuși. Lăudați-L pe Dumnezeu că Duhul Său Se mișcă acolo unde dorește (Ioan 3:7-8) și rugați-vă ca El să continue să aducă atei chinezi la credința în Hristos.

Sâmbătă, 21 decembrie

Marile sărbători creștine sunt adesea ocazii în care extremiștii din alte religii comit atacuri violente împotriva creștinilor. Rugați-vă pentru membrii familiei noastre creștine din întreaga lume care trăiesc în astfel de contexte, fie ele islamice, hinduse sau budiste, ca ei să fie păziți de Dumnezeu. Așa cum îngerii i-au ajutat pe Iosif, Maria și pruncul Isus să scape de persecuție, rugați-vă ca îngerii să vegheze asupra credincioșilor în perioada Crăciunului (Matei 2:13-19).

Duminică, 22 decembrie

Doamne Isuse, pe măsură ce se apropie perioada în care ne amintim de nașterea Ta și o sărbătorim, ne rugăm pentru creștinii din Arabia Saudită, unde sărbătorirea publică a Crăciunului este interzisă, chiar și decorațiunile de Crăciun. Te rugăm să-i protejezi pe creștinii de acolo, care sunt disprețuiți că nu sunt musulmani, într-un context strict al legii șaria. Ajută-i să găsească modalități de a se întâlni împreună pentru închinare, rugăciune și părtășie, astfel încât să se poată încuraja reciproc și să se bucure de venirea Ta pe lume pentru a ne mântui.

Luni, 23 decembrie

În Coreea de Nord, 24 decembrie este sărbătorită ziua de naștere a Sfintei Mame a Revoluției, aceasta fiind ziua de naștere a lui Kim Jong-suk, soția primului lider nord-coreean, mama celui de-al doilea lider nord-coreean și bunica actualului lider nord-coreean. Kim Jong-suk era o comunistă înflăcărată și, potrivit unor surse oficiale din Coreea de Nord, o femeie care a luptat în forțele de gherilă împotriva japonezilor. Rugați-vă pentru creștinii din Coreea de Nord, care își amintesc în taină de nașterea Dumnezeului întrupat, a Prințului păcii. Rugați-vă ca credința lor să nu se clatine, în timp ce toți din jurul lor sărbătoresc nașterea unei atee care a dat dovadă de atâta brutalitate.

Marți, 24 decembrie

În timp ce creștinii din întreaga lume își îndreaptă gândurile spre Betleem, unde S-a născut Domnul nostru Isus, rugați-vă pentru urmașii Lui care locuiesc acolo și care se confruntă cu discriminare și hărțuire în viața lor de zi cu zi. „Vedem comunitățile noastre creștine din ce în ce mai puțin numeroase, din ce în ce mai puțin prospere în societate, din ce în ce mai puține oportunități de angajare”, a declarat recent un creștin din Betleem. Unii sunt atât de săraci, încât nu au apă caldă sau încălzire în timpul iernii și nici nu își permit să le cumpere copiilor lor pixuri și caiete pentru școală. Rugați-vă ca Domnul să îi ajute să își poarte de grijă lor și familiilor lor și să le dea har să îi iubească și să-i ierte pe cei care le fac viața atât de dificilă.

Miercuri, 25 Decembrie

Bucurați-vă de Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos și rugați-vă pentru creștinii din țările în care ei trăiesc astăzi și în fiecare zi în discriminări și hărțuiri, unde pot fi oricând victime ale violenței, unde pot muri chiar doar pentru că Îl urmează pe Domnul. Cereți ca Dumnezeu să-i salveze din mâinile dușmanilor și să-i ajute să Îl slujească fără teamă, în sfințenie și dreptate (Luca 1:74-75). Rugați-vă ca astăzi ei să fie plini până la revărsare de bucuria și pacea Lui, în special aceia care au renunțat la o altă religie ca să-L urmeze pe Hristos și pentru care acesta este primul Crăciun pe care l-au sărbătorit vreodată.

Joi, 26 decembrie

Rugați-vă pentru creștinii ai căror prieteni sau ale căror rude au murit ca martiri, în special pentru cei care au pierdut persoane dragi în ultimul an. Fie ca ei să găsească liniște și mângâiere, știind că aceia care au plecat de pe pământ înaintea lor sunt onorați în ceruri pentru că și-au dat viața pentru Hristos. Rugați-vă să vedem pe pământ o recoltă bogată din „boabele de grâu” care au căzut în pământ – numai Dumnezeu știe câți sunt (Ioan 12:24).

Vineri, 27 decembrie

Teroriștii Boko Haram au tăiat câte o ureche de la cel puțin trei femei creștine după ce le-au luat cu forța din casele lor în timpul unui atac de noapte dintr-un oraș preponderent creștin din nordul Camerunului. Grupul militant islamist și-a intensificat atacurile în regiunea din jurul lacului Ciad. Răpirea oamenilor în cadrul unor atacuri de noapte este una dintre cele mai frecvente acțiuni ale grupării, dar tăierea urechilor și apoi eliberarea victimelor este noua metodă de răspândire a terorii. Rugați-vă ca acești oameni violenți să Îl întâlnească pe Isus Hristos, Prințul păcii.

Sâmbătă, 28 decembrie

La nașterea lui Isus, mulți bebeluși și copii mici au fost uciși de regele Irod din pricina invidiei și furiei sale (Matei 2:16-18). „Mulțumesc că ne ajutați pe noi, creștinii, să trăim în siguranță în Țara Sfântă”, a spus Aram, un băiat din Betleem. El este unul dintre cei 660 de elevi ai școlii creștine din Betleem, școală susținută de Fondul Barnabas. Mulți dintre acești copii provin din familii prea sărace să își permită să plătească taxele școlare fără ajutorul Fondului Barnabas. Părinții privesc școala, care funcționează într-un mediu creștin foarte plăcut, ca un loc de refugiu pentru  copiii lor. De asemenea, școala asigură locuri de muncă pentru 60 de creștini din zonă. Rugați-vă ca școala să continue să fie un loc de har și de adevăr unde prezența și gloria lui Cristos să fie simțite de toți – elevi, angajați, părinți, inspectori, vizitatori (Ioan 1:14).

Duminică, 29 decembrie

Tată ceresc, ne rugăm astăzi pentru creștinii somalezi, care nu își pot exprima bucuria de a-L cunoaște pe Isus fără a se pune într-un mare pericol. Te lăudam pentru decizia plină de curaj pe care fiecare a luat-o de a Te urma pe Tine, știind că persecuția, respingerea și disprețul din partea celor dragi sunt consecințe probabile. Ajută-i Tu să găsească modalități de a-i învăța pe copiii lor să Îl iubească pe Domnul Isus. Izbăvește-i de orice frică. Deși disprețuiți de societatea somaleză, ne rugăm ca ei să privească la Tine și să se lumineze de bucurie, să nu le fie rușine să-L urmeze pe Hristos, în Numele căruia ne rugăm. (Psalmul 34:4-5)

Luni, 30 decembrie

În urmă cu cincisprezece ani, clericii islamici au interzis sărbătorirea Anului Nou în capitala somaleză, Mogadiscio. Petrecerile și concertele de Anul Nou erau obișnuite, dar Consiliul Suprem al Tribunalelor Islamice a anunțat că oricine participă la un eveniment de Anul Nou va fi aspru pedepsit, deoarece Anul Nou nu este o sărbătoare islamică. În urmă cu patru ani, guvernul somalez a anunțat interzicerea tuturor petrecerilor și evenimentelor de Anul Nou (și de Crăciun) din țară, spunând că forțele de securitate vor fi trimise pentru a opri astfel de festivități care ar putea „face rău credinței comunității musulmane” și ar putea deveni o țintă pentru atacuri teroriste. Însă, câteva zile mai târziu, la 24 decembrie 2015, după o intensă campanie publicitară internațională, ministrul pe probleme religioase a anunțat că aceasta nu era cu adevărat o interdicție, doar o măsură de siguranță și nu intenționează să restricționeze creștinii din Somalia. Rugați-vă pentru minoritatea creștină din Somalia, indiferent dacă vorbim despre străini sau somalezi, care trăiesc într-un context atât de puternic islamic, și cereți ca credința lor să fie puternică și de neclintit.

Marți, 31 decembrie

Mulți oameni din afara lumii occidentale cred că Anul Nou este o sărbătoare creștină. Prin urmare, poate fi o perioadă de violență sporită împotriva minorităților creștine din partea extremiștilor violenți ai altor religii. Cereți ca îngerii Domnului să coboare în jurul poporului Său în aceste momente, pentru a-i salva de orice pericol, în timp ce se refugiază în El (Psalmul 34:7-8).


Читайте также: