Молитвенный листок

Luni, 1 mai

În luna februarie, aproape 200 de familii creștine egiptene au fugit din orașul Al-Arish din nordul Sinaiului în urma uciderii a cel puțin șase creștini în orașul lor în mai puțin de patru săptămâni. „Am primit mesaje care spuneau: «Plecați mâine, voi, oameni ai crucii, sau vă vom spânzura de acoperișul caselor voastre»” ne-a mărturisit Seifein Morqos (89 de ani), cel mai în vârstă dintre creștinii care au plecat. „Am plecat numai cu hainele de pe mine și cu bastonul.” Președintele al-Sisi a anunțat că guvernul le va ajuta pe aceste familii care au plecat, adică întreaga comunitate creștină din Al-Arish, să se reașeze. Multe familii au fost recunoscătoare pentru cât de bine au fost primiți de autoritățile locale și de bisericile din locurile în care s-au refugiat. Rugați-vă ca creștinii să cunoască adevărul promisiunii lui Dumnezeu din Iosua 1:5: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”

Marți, 2 mai

În luna ianuarie, judecătorii au renunțat la cazul împotriva celor care, în mai 2016, au dezbrăcat o femeie de 70 de ani pe nume Souad Thabet, au bătut-o și apoi au plimbat-o așa pe străzi, apoi au devastat și au incendiat șapte case proprietatea creștinilor dintr-un sat din provincia Minya. Judecătorii au motivat închiderea cazului cu lipsa dovezilor, dar avocații lui Souad au declarat că martorii au fost amenințați. În februarie cazul a fost redeschis. Rugați-vă ca de data aceasta să se facă dreptate.

Miercuri, 3 mai

Rugați-vă împreună cu creștinii egipteni la primirea veștii că se va înființa un comitet care să legalizeze statutul bisericilor care au fost construite fără autorizație. Aceasta inițiativă este cea mai recentă dintr-o serie de inițiative ale președintelui al-Sisi de ușurare a restricțiilor impuse în cazul construcției de biserici, restricții valabile încă din perioada dominației otomane și inspirate din legea sharia. Deoarece până acum autorizațiile au fost atât de greu de obținut, unele adunări nu au avut altă opțiune decât să se închine în clădiri neautorizate, supuse riscului de a fi demolate sau sechestrate. Acum adunările de creștini trebuie să depună o cerere care să fie analizată de noul comitet. Rugați-vă ca autorizațiile să fie eliberate fără nicio ambiguitate în conținut și să existe în viitor suficiente clădiri de biserici autorizate pentru ca toți creștinii egipteni (peste 10 milioane) să se poată închina liber.

Joi, 4 mai

În 19 februarie Statul Islamic a lansat un apel video pentru eliminarea creștinilor egipteni și a promis „eliberarea orașului Cairo” și a tuturor islamiștilor din închisoare. Video-ul îi descrie pe creștini ca fiind „dușmanii lui Allah” și „apostați” – adică oameni care au părăsit islamul și care, potrivit legii sharia, ar trebui să fie omorâți. Legea sharia nu permite uciderea care nu sunt convertiți de la islam, câtă vreme se supun regulilor islamice și trăiesc disprețuiți, ca niște cetățeni de clasă inferioară – dhimmis. Rugați-vă ca Domnul să zădărnicească scopurile Statului Islamic și slăviți-L pe Dumnezeu că planurile Lui sunt întărite pe vecie (Psalmul 33:10-11).

Vineri, 5 mai

Poporul sirian a îndurat șase ani de război civil. Pentru creștini, această perioadă a fost înrăutățită de persecuția dezlănțuită împotriva lor într-o măsură nemaiîntâlnită în Siria până acum. La vremea redactării jurnalului conflictul se domolește în unele locuri, inclusiv în cel mai mare oraș sirian, Aleppo, unde viața începe să devină puțin mai normală. Însă viitorul este incert, iar orașele Damasc și Homs, care au cunoscut o perioadă de pace, sunt din nou sub asediu. În ambele orașe există comunități creștine semnificative. Toată lumea tânjește după pace și stabilitate. Rugați-vă ca mâna lui Dumnezeu să fie peste această țară și să aducă pacea, libertatea și dreptatea, iar relațiile bune dintre creștini și musulmani care au existat în trecut să fie reînviate.

Sâmbătă, 6 mai

În luna martie,  pe o perioadă de patru zile, Fondul Barnaba a finanțat un seminar de consiliere în caz de traumă pentru creștinii sirieni, instruindu-i cum să îi ajute pe alții care au văzut sau au experimentat lucruri groaznice. Acesta este cel de-al treilea curs de când a început războiul, iar accentul s-a pus pe abilități de consiliere a copiilor și tinerilor, ale căror traume sunt foarte evidente. Pe măsură ce participanții la curs vor pune în practică ceea ce au învățat, rugați-vă ca Domnul să se atingă de inimile celor care au suferit și să le dea vindecare.

Duminică, 7 mai

Doamne, în vreme ce lucrurile se precipită tot mai mult în Orientul Mijlociu, presiunea pusă pe copiii Tăi crește, iar puterile lumii se implică tot mai puternic, ne rugăm să zădărnicești planurile națiunilor și a celor care dau naștere violenței  și nedreptății. Fii Tu un sprijin și un scut pentru copiii Tăi, îndeosebi în regiunile în care aceștia așteaptă cu nădejde intervenția Ta. Dă-le putere să se bucure și să se încreadă în Tine și în dragostea Ta, orice s-ar întâmpla în jurul lor sau în lumea întreagă. Cerem aceste lucruri în Numele Prințului păcii și așteptăm ca dreptatea și neprihănirea să se ridice. (Psalmul 33:20-21; Isaia 9:6-7)

Luni, 8 mai

Creștinii irakieni se bucură de eliberarea câmpiilor Ninive și a orașului Mosul de sub ocupația Statului Islamic. Această parte a Irakului a fost inima creștinismului irakian, însă creștinii au fost nevoiți să fugă în Kurdistanul Irakian în 2014, când Statul Islamic a ocupat regiunea. Totuși, nu este ușor ca creștinii să se reîntoarcă la casele lor, multe dintre acestea fiind vândute de Statul Islamic altor musulmani, care acum locuiesc în ele. Așa că ei rămân în așteptare în Kurdistan, înghesuiți în locuri de cazare temporare, incapabili să se întoarcă acasă sau să se mute în țări sigure, unde să își ia viața de la capăt. Rugați-vă ca fiecare familie să primească din partea lui Dumnezeu călăuzire cu privire la ce să facă.

Marți, 9 mai

În 25 ianuarie s-a ținut un seminar pentru bisericile vorbitoare de limbă arabă din Kuwait având tema „Ai încredere în Biblie”. Pe lângă demonstrarea autenticității Bibliei, s-a pus accentul pe echiparea creștinilor în vederea apărării propriei credințe în fața acuzațiilor musulmanilor cum că textele biblice ar fi fost modificate. Rugați-vă ca toți cei 80 de participanți să continue să fie întăriți și încurajați în credința lor și capabili să le explice prietenilor, vecinilor și colegilor musulmani ceea ce cred.

Miercuri, 10 mai

Pastorul malaiezian Raymond Koh a fost răpit din mașina sa în 13 februarie, la ora 10.31, de niște bărbați purtând cagule negre, care l-au forțat să se alăture convoiului lor de SUV-uri. Incidentul a fost înregistrat de CCTV și s-a petrecut la mai puțin de 100 de metri de o secție de Poliție. Cu toate acestea, Poliția susține că nu a reușit să îl localizeze. Pastorul Koh a fost implicat în acțiuni de ajutorare a grupurilor sociale marginalizate. Acum câțiva ani s-a dat o cină de mulțumire în cinstea lui, dar aceasta a avut parte de un raid al Departamentului Islamic Selangor. La scurt timp după aceea, el a primit prin poștă un glonț într-un plic. Rugați-vă ca el să fie eliberat și scăpat de cei care îl urmăresc.

Joi, 11 mai

În data de 16 martie, ministrul de interne pakistanez a anunțat că Pakistanul va reprezenta comunitatea musulmană internațională preocupată de conținutul de pe platformele rețelelor de socializare considerat blasfemie de către musulmani. „Vom lua măsurile de care este nevoie… Facebook și alți furnizori de asemenea servicii vor fi nevoiți să ne dea toate informațiile despre oamenii care sunt în spatele conținutului blasfemiator” a afirmat el. Agenția Federală de Investigații din caută un expert în drept internațional care să îi sfătuiască, iar Ministerul de Externe intenționează să țină legătura zilnic cu FBI al Statelor Unite. Cu două zile înainte prim-ministrul Nawaz Sharif a declarat că blasfemia este o „ofensă impardonabilă”, iar partidul său a postat pe Tweeter că ministrul consideră că „conținutul blasfemiator de pe rețelele de socializare reprezintă o conspirație nemernică ce are ca scop rănirea sentimentelor religioase ale întregului ummah (poporul islamic din toată lumea) musulman. Mulți musulmani consideră că orice afirmație care nu e în acord cu învățătura islamică constituie blasfemie, așadar oricine ar afirma, de pildă, că Mahomed nu a fost un profet adevărat s-ar face vinovat de blasfemie. Planul Pakistanului de a urmări întreaga planetă pe această temă reprezintă o amenințare gravă la adresa libertății religioase și de expresie. Rugați-vă ca Dumnezeu să Își protejeze copiii de orice acuzații false.

Vineri, 12 mai

Un bărbat danez urmează să fie judecat în iunie după ce a fost acuzat de blasfemie după o lege din 1966, care a mai fost aplicată până acum doar de trei ori. Bărbatul a postat pe Facebook un video în care dădea foc unui Coran. Alte condamnări în baza acestei legi au avut loc în 1938 (pentru afișe și și broșuri anti-semite) și în 1971 (pentru transmiterea la radio a unei melodii care batjocorea creștinismul), însă în acest caz acuzatul a fost achitat. Rugați-vă ca atitudinea islamică privitoare la blasfemie și libertatea de expresie să nu influențeze și alte părți ale lumii.

Sâmbătă, 13 mai

În 28 februarie, doi predicatori stradali creștini din Bristol, Marea Britanie, au fost găsiți vinovați de hărțuire religioasă în formă gravă. Ei au fost amendați și puși să plătească cheltuielile de judecată (în jur de 2000 £ fiecare. Cazul se bazează pe un eveniment din 6 iulie 2016, când Michael Overd din Anglia și Michael Stockwell din SUA au citit din Biblie și au predicat într-un centru comercial. Critica adusă altor religii i-a înfuriat pe trecători. Un procuror a declarat în instanță că citarea unor părți din versiunea King James a Bibliei în contextul societății britanice moderne „trebuie considerată abuzivă și constituie o problemă penală.” Rugați-vă ca libertatea religioasă și libertatea de expresie să fie protejate în Marea Britanie, astfel încât adepții oricărei religii să își poată exprima liber opinia. În timpul verii va exista o reevaluare a cazului; rugați-vă să se dea verdictul: „nevinovat”.

Duminică, 14 mai

Doamne Isuse, ne rugăm azi pentru toți creștinii din Arabia Saudită, fie că sunt veniți din alte țări, fie că sunt arabi convertiți de la islam. Ne rugăm ca sângele Tău să îi protejeze pe toți, într-o națiune în care orice manifestare publică a credinței creștine este strict interzisă și unde părăsirea credinței islamice se pedepsește cu moartea. Îți mulțumim pentru lucrarea Duhului Sfânt, care îi crește și îi întărește pe creștini în credință și ne rugăm pentru cei care nu s-au întâlnit niciodată cu alți credincioși. Fie ca ei să aibă parte de binecuvântarea unei relații apropiate cu Tine. Fie ca ei să audă vocea Ta care îi mângâie și îi călăuzește.

Luni, 15 mai

Comunitatea evanghelică din India a înregistrat 38 de incidente motivate de ură împotriva creștinilor în primele două luni ale anului 2017. Spre exemplu, în 23-24 februarie 12 biserici indiene au organizat un festival al păcii în Badarpur, Delhi. În a doua zi a festivalului, o mulțime de 25-300 de extremiști hinduși au atacat audiența de 1700 de oameni, rănindu-i pe mulți, distrugând scena, mobilierul și sistemul de sonorizare. Rugați-vă ca Prințul păcii să Își mângâie poporul persecutat dându-i, chiar în mijlocul atacurilor, pacea pe care lumea nu i-o poate da.

Marți, 16 mai

În 20 ianuarie, Bartu Urwan, un creștin indian în vârstă de 50 de ani, a murit în statul Jharkhand după ce a fost forțat de săteni să stea 17 ore într-un heleșteu rece, deoarece a refuzat să se reconvertească la religia tradițională tribală Sarna Dharam [Religia sfintei păduri], pe care o părăsise pentru a-L urma pe Cristos. Soția sa a îndurat același chin, dar a supraviețuit, în ciuda faptului că a fost foarte bolnavă. Martirajul lui Bartu a avut loc la trei ani după ce a început hărțuirea care le-a făcut pe alte șapte familii să se întoarcă la vechea lor religie. În timpul nopții de iarnă petrecute în apă, sătenii îl întrebau pe Bartu dacă acceptă să se lepede de Cristos și să se întoarcă la Sarna Dharam. El a răspuns de fiecare dată: „Nu mă voi lepăda de Cristos… Voi crede în El până la ultima răsuflare.” După moartea lui, sătenii nu i-au dat voie fiului său, Beneswar, să-l înmormânteze în cimitirul satului decât dacă restul familiei se întoarce la Sarna Dharam. Așadar Beneswar, ajutat de alți patru oameni, a fost nevoit să-și care tatăl decedat la 10 km depărtare, la un cimitir al statului, unde a putut să îl îngroape. Rugați-vă ca credincioșia până la moarte a lui Bartu să îi inspire și pe ceilalți câțiva creștini din sat și să le dea curaj celor șapte familii care s-au lepădat de credința creștină să se întoarcă din nou la Cristos.

Miercuri, 17 mai

În 29 ianuarie, pastorul Jacob Joseph conducea slujba duminicală în biserica sa din statul Chhattisgarh,  India, când o mulțime de cel puțin 300  de extremiști hinduși (bărbați și femei) au dat buzna, opunându-se desfășurării slujbei și împingându-i pe oameni în toate direcțiile. Ei au vandalizat bicicletele, motocicletele și mașinile din parcare. Atunci când pastorul Joseph a mers la Poliție, i s-a spus să nu mai țină slujbe în biserică. În aceeași zi, seara, extremiștii hinduși au pătruns în casa lui (unde se mai aflau în vizită câțiva creștini), s-au luat cu el la harță și l-au amenințat până când a sosit Poliția, care i-a luat pe toți la secție pentru câteva ore. Ascultând ambele părți, Poliția a dat ordin ca pastorul Joseph să nu mai țină slujbe bisericești. Pastorul ne cere să ne rugăm pentru călăuzirea lui, ca să știe cum să își continue slujirea în situația de față.

Joi, 18 mai

Creștinii din Nepal se simt tratați precum cetățeni de clasă inferioară în propria țară. În acest majoritar hindus, creștinismul este privit drept o religie străină, impusă din afară, și nimeni nu ia seama la problemele creștinilor. Guvernele se schimbă atât de des că orice progres care se face în relația cu oficialitățile devine inutil când un alt guvern vine la putere pentru alte câteva luni. Biserica a crescut rapid în ultimii 60 de ani, dar și așa reprezintă sub 1,5% din populație. Creștinii nepalezi ne cer să ne rugăm pentru stabilitate politică, pace și progres al țării (care abia își revine după cutremurul teribil din 2015) și dreptate pentru creștini.

Vineri, 19 mai

O comunitate de 7500 de creștini din grupul etnic Santal din Bangladesh a trăit în corturi în ultimele șase luni. Casele oamenilor au fost incendiate, aparent de către Poliție, în data de 8 noiembrie 2016, după ordinul de evacuare de pe terenul pe care îl ocupa comunitatea Santal de când acesta le-a fost dat de către britanici în anul 1928. Creștinii Santal sunt extrem de săraci și au avut acces redus la educație. Cei mai mulți dintre ei lucrează la fabrica de zahăr. Fondul Barnaba încearcă să le asigure alte locuințe și facilități.

Sâmbătă, 20 mai

Violența împotriva creștinilor din Bangladesc se intensifică, mai ales împotriva celor implicați în lucrări de evanghelizare a musulmanilor, unii dintre ei fiind chiar uciși în campanii. Uneori câte un musulman se arată interesat de credința creștină și îi face o vizită unui pastor sau unui evanghelist. Data viitoare mai aduce alți 2-3 oameni „dornici” să cunoască credința creștină. După câteva vizite, ei  atacă pe gazda și o ucid. Paznicii de la biserici sunt, de asemenea, în pericol – unul a fost omorât în 22 decembrie, iar altul înjunghiat, dar nu mortal, în 11 martie.  Cereți protecția lui Dumnezeu peste acești creștini. Dumnezeu să le dea darul discernerii duhurilor, mai ales credincioșilor care își trăies credința în ascuns.

Duminică, 21 mai

Doamne Isuse, care le-ai spus celor ce te urmau: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați”, ne rugăm astăzi pentru toți aceia care jelesc moartea celor care au murit de dragul Numelui Tău. Vorbește-le inimii lor și amintește-le că Tu, care ai plâns atunci când prietenul Tău Lazăr a murit, înțelegi ce înseamnă pierderea și durerea, fie că despărțirea a avut loc ieri, săptămâna trecută, anul trecut sau acum câțiva ani. Ne rugăm îndeosebi pentru cei cărora le-a dispărut cineva drag, despre care nu mai știu nimic. Mângâie-i Tu cu pacea Ta și dă-le gândul că se vor întâlni din nou, dacă nu în această lume, atunci înaintea tronului Tău glorios.

Luni, 22 mai

Creștinii din Godogodo, statul Kaduna, Nigeria, au suferit enorm din pricina atacurilor venite din partea crescătorilor de animale musulmani, în 2016. Multe case au fost atacate, iar producția multor ferme a fost furată sau distrusă. Peste 60 de creștini au fost uciși într-o singură zi. „Sperăm ca în anul acesta să fim lăsați în pace să ne vedem de fermele noastre” ne-a scris  un pastor local în februarie 2017. „Trăim cu teama că, dacă nu ne vor lăsa nici anul acesta să ne ocupăm de ferme, sărăcia va atinge cote alarmante în regiune… Și acum au loc aproape săptămânal crime. Oamenii aceia sunt dotați cu AK 47 și o cantitate mare de muniție… Oamenii au nevoie să își lucreze pământurile în liniște anul acesta, altfel foametea și sărăcia nu vor mai putea fi controlate. Rugați-vă împreună cu noi ca Dumnezeu să își trimită îngerii care să ne vină în ajutor.”

Marți, 23 mai

„Mai are drept biserica din nordul Nigeriei să existe? Este religia încă parte a drepturilor fundamentale ale omului, garantate de ONU și de Constituția Nigeriei? Mai avem dreptul să ne practicăm liberi religia acolo unde locuim?” Acestea au fost cuvintele episcopului David Bakare, directorul pe zona de nord-vest a Asociației Creștinilor din Nigeria, protestând față de demolarea câtorva biserici de către autorități. Rugați-vă ca minorității creștine din nordul Nigeriei să i se facă dreptate.

Miercuri, 24 mai

Ghana pare o țară relativ stabilă, dar islamul se răspândește rapid. Musulmanii pretind că numărul lor s-a triplat de la 15% la 45% din anul 2000, dar o statistică mai obiectivă dă o creștere cu 30%. Există un val semnificativ de imigranți ilegali, majoritatea musulmani, din țările vest-africane. Musulmanii încep să se implice în politică, iar extremismul islamic este în creștere. Rugați-vă pentru majoritatea creștină din Ghana să fie într-o stare de alertă și de veghere și să răspundă cu dreptate și înțelepciune tendințelor din țara lor.

Joi, 25 mai

Adama Barrow, nou președinte al statului Gambia, a promis că națiunea sa va restabili legăturile cu toate organizațiile internaționale din care predecesorul său a retras mica țară vest-africană, cum ar fi Commonwealth și Tribunalul Internațional. El a respins totodată ideea predecesorului  său de a transforma Gambia (care are o largă majoritate musulmană) într-un stat islamic. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru afirmațiile președintelui Barrow. Rugați-vă ca el să fie în stare să mențină pacea și stabilitatea în țară, să asigure libertatea religioasă pentru toți, inclusiv pentru minoritatea creștină.

Vineri, 26 mai

Pastorul zimbabwean Patrick Mugadza a fost eliberat în 12 martie pe cauțiune, după ce a fost reținut opt săptămâni. Slavă Domnului pentru acest răspuns la rugăciune. Fapta pentru care a fost reținut constă în faptul că a prezis că președintele Mugabe va muri în 2017; anterior a fost arestat pentru că a ținut în mână o pancartă pe care scria: „Domnule președinte, poporul suferă. Proverbe 21:12:” Un alt pastor zimbabwean care a stat la închisoare pentru că a încercat să ajute poporul zimbabwean în suferință este Evan Mawarire, arestat pentru trădare, din cauză că a inițiat mișcarea „Steagul”, prin care cerea să se facă dreptate în Zimbabwe. Pastorul Evan a afirmat că a învățat să își exercite libertatea cât timp a fost închis și că „nu va da voie zidurilor să îi țină închid și duhul.” Rugați-vă pentru toți creștinii zimbabwieni care sunt la închisoare din cauza actelor lor profetice pline de curaj la adresa conducerii actuale a țării, ca ei să fie tari și liberi în duh, chiar dacă sunt în spatele gratiilor.

Sâmbătă, 27 mai

Îi mulțumim lui Dumnezeu că a răspuns rugăciunilor înălțate pentru Sudan. Doi dintre cei patru creștini care au fost acuzați pentru „fapte grave” au fost eliberați. Pastorul Kuwa Shamal, care a fost reținut din mai 2016, a fost eliberat în luna ianuarie, după ce s-a renunțat la acuzațiile împotriva lui. În 29 ianuarie, Petr Jacek, regizor și voluntar ceh, a primit închisoarea pe viață pentru „spionaj”, pentru că a arătat situația disperată a creștinilor sudanezi. Ulterior a fost grațiat de președinte și a părăsit Sudanul în 26 februarie. Continuați să vă rugați pentru pastorul Hassan Abduraheem și pentru studentul Abdulmonem Abdumawla, care au fost condamnați la închisoare pentru „complicitate la spionaj”, fiind asistenții lui Jacek, și „incitarea la ură a comunității și împrăștierea de zvonuri care subminează autoritatea statului.” Rugați-vă ca recursul făcut de ei să fie acceptat.

Duminică, 28 mai

Doamne Isuse, Te lăudăm pentru dragostea pe care le-o porți copilașilor și cerem binecuvântarea Ta peste copiii creștini din țările în care aceștia experimentează nedreptate, ostilitate, violență din pricina faptului că sunt creștini. Dă-le o credință simplă, dar puternică în Tine. Ne rugăm ca ei să se agațe de promisiunile din Cuvântul Tău și să se lase încurajați de acestea în viața de zi cu zi. Învață-i să îi iubească  și să îi ierte pe aceia care caută să le facă rău. Fie ca viețile lor fragede să fie o mărturie în fața colegilor de școală, a profesorilor și a tuturor oamenilor din jurul lor. Cerem aceste lucruri pentru slava Ta.

Luni, 29 mai

Îl slăvim pe Dumnezeu pentru faptul că mulți musulmani din Uganda se întorc la Cristos, chiar dacă se confruntă apoi cu persecuții severe. Atunci când rudele musulmane al Jazilei (26 de ani) au auzit zvonindu-se că ea ar fi devenit creștină, au întrebat-o dacă e adevărat, iar ea a mărturisit de trei ori că este adevărat. Rudele i-a spus că, potrivit legii sharia ea ar trebui să moară, dar ei în schimb o vor alunga din casă și îi vor arde toate bunurile: haine, pantofi, așternuturi, vase și bani. Tatăl ei a blestemat-o și i-a spus că acum nu mai este fiica lui. în aceeași zi Fauzia (22 de ani) a fost alungată de familia ei din casă, primind apoi de la rude o scrisoare formală prin care era anunțată că nu mai era membră a familiei lor. Fauzia le-a spus că ea nu s-ar mai putea întoarce niciodată la islam deoarece Isus a vindecat-o după opt ani de boală, iar acum El este Mântuitorul și Domnul ei. Jazila are o fiică în vârstă de patru ani, iar Fauzia un fiu de trei ani. Rugați-vă pentru surorile noastre în credință, care au pierdut tot ce aveau de dragul lui Cristos.

Marți, 30 mai

„Comunitatea musulmană este pe urmele tale, iar frații creștini te privesc cu suspiciune [ca proaspăt convertit de la islam]. De aceea se pierd mulți convertiți musulmani.” Acestea sunt cuvintele pastorului Umar Mulinde din Uganda, un convertit de la islam care a scăpat cu viață după 12 tentative de ucidere a sa. El a încercat să descrie angoasa noilor convertiți respinși de comunitatea musulmană și neacceptați de comunitatea creștină. Rugați-vă pentru centrul de ucenicie al pastorului Umar, finanțat de Fondul Barnaba, pe care l-a înființat pentru a-i ajuta pe plan spiritual, emoțional și practic pe convertiții de la islam.  Rugați-vă ca el să fie tare în credință și să nu cadă. Cereți, de asemenea, protecția lui Dumnezeu peste el – a fost grav rănit într-unul dintre atacuri, când și-a pierdut și un ochi.

Miercuri, 31 mai

Mulți eritreeni au avut de suferit din pricina credinței în Domnul Isus Cristos. Guvernul comunist eritreean permite unor denominații creștine să funcționeze, dar le reprimă cu brutalitate pe altele, inclusiv cele evanghelice, penticostale și ortodoxe. Prin urmare zeci de mii de creștini și-au părăsit țara. Rugați-vă ca creștinii eritreeni să continue să își pună nădejdea în Domnul, oriunde ar f și în orice condiții ar trăi.


Читайте также: