СЦ-2017 Молитвенный листок

Miercuri, 1 Martie

Rugați-vă  pentru bieții creștini afghani, ca ei să Îl cunoască pe Tatăl ca locul lor de scăpare și de adăpost (Psalmul 32:7), să fie protejați de orice ostilitate și violență. Rugați-vă ca ei să fie încurajați de radiourile creștine și de lucrările care ajung în Afghanistan prin intermediul Internetului. Rugați-vă ca Domnul să le poarte de grijă creștinilor afghani care și-au părăsit țara și trăiesc acum ca refugiați.

Joi, 2 martie

Rugați-vă ca credincioșii algerieni să își împărtășească credința cu îndrăzneală cu vecinii lor musulmani, în ciuda riscului de a fi duși la închisoare. Rugați-vă ca prevederile legale care apără libertatea religioasă să fie cunoscute, iar algerienii să fie liberi să își aleagă propria credință fără să fie hărțuiți sau persecutați de vecinii lor. Cereți ca guvernul să permită creștinilor să se întâlnească la închinare în mod liber, oriunde, fără să aibă nevoie de autorizație.

Vineri, 3 martie

Rugați-vă ca Dumnezeu să vegheze asupra credincioșilor din Bangladesh și să îi protejeze, iar încercările de a întări puterea politică a islamului să fie zădărnicite. Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru creștinii, îndeosebi cei convertiți de la islam, care și-au păstrat credința tare în mijlocul necazurilor și strâmtorărilor. Rugați-vă ca Dumnezeu să mângâie familiile acelora care au pierdut pe cineva drag și să îi ajute să își amintească faptul că nu sunt singuri.

Sâmbătă, 4 martie

Slavă Domnului că cea de-a doua fază a implementării legii sharia (legea islamică) în Brunei a fost amânată. Rugați-vă ca presiunea internațională continuă să îl determine pe sultanul Hassanal să renunțe la introducerea legii sharia – care îi tratează pe necreștini și pe alți nemusulmani ca fiind inferiori musulmanilor – și să acorde libertate religioasă tuturor cetățenilor și locuitorilor Bruneiului. Rugați-vă pentru credincioșii care caută să rămână credincioși din toată inima Domnului (Fapte 11:23) în condițiile în care legile îi oprimă. Rugați-vă, de asemenea, pentru copiii din familiile creștine, care cresc în condiții de persecuție și cereți ca, în ciuda restricțiilor severe privitoare la învățăturile creștine, ei să se dezvolte și să se maturizeze în credință.

Duminică, 5 martie

Rugați-vă pentru creștinii ale căror vieți au fost răvășite de violențe. Cereți ca Domnul să aducă pacea în inimile celor care au fost victime ale unor atacuri violente sau martori la acestea. Cereți ca El să vină în întâmpinarea nevoilor materiale ale celor care au pierdut tot ce aveau când au fost nevoiți să își părăsească locuințele și ale celor care au pierdut persoana care asigura hrana familiei. Rugați-vă ca toate comunitățile creștine vulnerabile să găsească în Domnul un refugiu și o stâncă tare (Psalmul 62:7) atunci când își pierd adăpostul pământesc și cereți ca Domnul să le dea curajul de care au nevoie pentru a continua să fie martorii Lui credincioși în fața violențelor.

Luni, 6 martie

Rugați-vă ca Domnul să aducă pacea și stabilitatea în nordul Camerunului. Rugați-vă ca violențele comise de Boko Haram împotriva creștinilor să nu se răspândească, iar cei care au fost nevoiți să se mute din regiunile nordice, mai sărace ale țării să fie bine primiți în locurile în care au ales să își ia viața de la capăt. Rugați-vă pentru văduve ca ele să aibă parte de mângâierea și prezența Duhului Sfânt; fie ca ele să fie ținute în brațele atotputernice ale Tatălui.

Marți, 7 martie

Majoritatea populației din Republica Centrafricană este creștină. Cu toate acestea, gruparea islamistă extrem de violentă Seleka controlează regiuni mari din țară. Rugați-vă să se pună capăt violențelor în RCA și cereți ridicarea unui guvern stabil sub conducerea lui Faustin Archange Touadéra. Rugați-vă pentru creștinii care au rămas fără adăpost din cauza violențelor, dar și pentru aceia care trăiesc temându-se mereu de atacuri, ca toți să cunoască dragostea lui Dumnezeu care alungă frica și să rămână în această dragoste.  După o perioadă de disperare profundă, în 2015, când mulți pastori au renunțat la slujbele lor, acum eforturile de ridicare a bisericii din RCA încep să dea rod. Rugați-vă pentru liderii bisericii din RCA ca ei să fie întăriți în credință amintindu-și că Domnul este Dumnezeu peste națiunile pământului.

Miercuri, 8 martie

Slavă Domnului pentru modul în care lucrează Dumnezeu în China și pentru creșterea rapidă a bisericii, în ciuda intensificării opoziției din partea statului. Rugați-vă ca guvernul chinez să permită cetățenilor să își practice liber credința, iar percepția că biserica este un element subversiv al societății să se schimbe. Rugați-vă îndeosebi pentru creștinii care sunt la închisoare ca ei să aibă parte de pace, mângâiere și bucurie în ciuda circumstanțelor teribile în care se află.

Joi, 9 martie

Slavă Domnului pentru faptul că guvernul Egiptului, tară condusă de președintele al-Sisi, continuă să sprijine și să protejeze creștinii. Rugați-vă ca autoritățile locale să implementeze noile legi privitoare la construcția de biserici și să se arate binevoitoare față de credincioșii care doresc să ridice un locaș de închinare. Cereți mângâierea Domnului pentru rudele celor 27 de creștini, majoritatea femei și copii, care au murit în atacul cu bombă comis într-o biserică mare din Cairo, duminică, 11 decembrie 2016. Creștinii au fost foarte încurajați de reacția publică și de sprijinul primit din partea musulmanilor de la toate nivelurile societății care și-au prezentat condoleanțele. Președintele al-Sisi a afirmat că creștinii care au murit au murit ca martiri (un statut foarte respectat în Egipt) și a cerut ca, în trei săptămâni, armata să repare clădirea avariată.

Vineri, 10  martie

Strigați la Dumnezeu pentru frații și surorile deținute în închisorile din Eritreea, care suferă abuzuri și torturi și sunt lipsiți de speranța că justiția le va face dreptate; fie ca ei să simtă prezența Domnului, a Aceluia care nu îi lasă și nu îi părăsește (Deuteronom 31:6). Rugați-vă ca structurile puterii represive să fie înlocuite de o guvernare care apară dreptatea și adevărul. Rugați-vă ca credincioșii care au fugit din țară să fie protejați în călătorie și să găsească locuri sigure în care să își refacă viețile. Cereți Domnului ca El să le poarte de grijă îndeosebi celor aproximativ 40000 de eritreeni (95% dintre ei fiind creștini) care s-au refugiat în Israel, însă au fost marginalizați și hărțuiți de autoritățile de acolo. În jur de 3000 de bărbați din Eritreea se află într-un centru de detenție cu regim extrem de aspru din deșertul Neghev. Îi mulțumim Domnului pentru compasiunea și bunătatea israeliților de rând care au donat alimente și îmbrăcăminte pentru a-i ajuta pe creștinii eritreeni. Rugați-vă pentru lucrarea creștină susținută de Fondul Barnaba prin care se dorește venirea în întâmpinarea nevoilor femeilor eritreene îndeosebi.

Sâmbătă, 11 martie

Rugați-vă pentru toți etiopienii care au fost afectați de cea mai gravă foamete din ultimele decenii. Îi mulțumim Domnului că Fondul Barnaba, prin Proiectul Iosif, a colaborat cu bisericile locale din Etiopia pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași credincioși. Sezonul ploios, din octombrie până în decembrie 2016, a început târziu în sud și sud-est și a fost sărac în precipitații. La vremea redactării jurnalului, animalele sunt slăbite, recoltele au fost serios afectate și se prevede că ploile din perioada martie-mai vor fi, de asemenea, slabe cantitativ. Rugați-vă ca Dumnezeu să trimită ploaie la timpul potrivit și ca pământul să dea rod din nou (Lev. 26:4). Rugați-vă ca încercările de islamizare a țării să fie zădărnicite, iar biserica din Etiopia să se unească și să apere dreptatea și adevărul în fața amenințărilor extremiștilor islamiști.

Duminică, 12 martie

Rugați-vă pentru copiii nevoiași din familiile creștine de pretutindeni. Cereți-I lui Dumnezeu ca El să fie Mângâietorul și Protectorul lor în vremuri de violență, dar și Acela care le poartă de grijă atunci când familia trebuie să se refugieze sau să înfrunte un pericol. Rugați-vă ce toți cei care nu au acces la educație să iasă cumva din cercul vicios al analfabetismului și sărăciei care poate le-a afectat familia de generații. Rugați-vă pentru acei copii pentru care clasa reprezintă un loc al traumelor și pericolelor și cereți ca Domnul să deschidă o cale ca ei să învețe într-un mediu sigur și sănătos. Cereți călăuzirea Domnului peste copiii persecutați, ca ei să devină oameni credincioși lui Dumnezeu.

Luni, 13 martie

Rugați-vă pentru urmașii Domnului de pe pământul Său natal; cereți ca Dumnezeu să le dea creștinilor, îndeosebi mesianicilor, îndrăzneală să facă față opozițiilor. Rugați-vă pentru creștinii palestinieni din West Bank care se confruntă cu discriminare și presiune în viața de zi cu zi ca ei să nu fie descurajați, ci bucuria Domnului să fie tăria lor. Cereți ca încercările grupării Hamas de a semăna frică în rândul comunității de creștini care au rămas în Gaza să nu aibă succes, iar creștinilor să nu li se tulbure inimile (Ioan 14:27). Rugați-vă ca Dumnezeu să-i țină în frâu pe cei care fac planuri violente și El să aducă pacea într-o regiune în care au existat multe conflicte.

Marți, 14 martie

Slavă lui Dumnezeu pentru ritmul în care crește biserica din India. Rugați-vă ca guvernul indian să apere drepturile minorității creștine din India de a se închina și de a-și împărtăși credința în mod liber, fără teama de violențe și hărțuiri din partea extremiștilor hinduși. Cereți ca credincioșii indieni să continue să mărturisească cu îndrăzneală faptul că, în Cristos, toți copiii lui Dumnezeu sunt egali, iubiți de El indiferent ce statut social au.

Miercuri, 15 martie

Rugați-vă pentru creștinii din Aceh, Indonezia, care trăiesc sub legea sharia (legea islamică), ca ei să fie umpluți de pace și îndrăzneală, și astfel să stea tari în Domnul și în puterea tăriei Lui (Efeseni 6:10). Îi mulțumim lui Dumnezeu că Ministerul Afacerilor Interne din Indonezia a declarat că guvernul va revizui legile din 2006 privitoare la construcții. Cereți ca noua legislație care protejează dreptul creștinilor de a avea un locaș de închinare să fie aprobată cu celeritate, iar planurile celor care doresc islamizarea țării și eliminarea creștinilor să fie făcute nule.

Joi, 16 martie

Creștinii iranieni ne transmit faptul că persecuția s-a înrăutățit în 2016, mai ales odată cu apariția campaniilor anti-creștine organizate și sponsorizate de guvern, care au fost transmise la radio și televiziune. Pe lângă acestea au existat încercări de defăimare a unor creștini iranieni bine-cunoscuți pentru a arăta că aceștia sunt corupți moral sau financiar. A avut loc un adevărat asalt împotriva comunității creștine vorbitoare de  limba farsi (iranieni convertiți de la islam); zeci de astfel de biserici de casă au fost închise, iar membrii lor hărțuiți, interogați, întemnițați. Aduceți înaintea Domnului frații și surorile din Iran, mai ales pe cei care s-au convertit de la islam. Cereți ca Dumnezeu să vegheze asupra lor și să îi protejeze pe liderii și pe credincioșii care au fost duși la închisoare pentru credința lor și care îndură tortură și condiții grele, fără a avea parte de un proces drept. Slăviți-L pe Dumnezeu pentru că biserica din Iran este în creștere în ciuda eforturilor autorităților de a stopa răspândirea Evangheliei.

Vineri, 17 martie

Purtați în rugăciune miile de creștini irakieni care s-au refugiat în diferite locuri. Fugind de violența islamiștilor, unii dintre ei fiind nevoiți să părăsească țara. Rugați-vă ca ei să știe că au o nădejde fermă și sigură (Evrei 6:19). Rugați-vă îndeosebi pentru cei care rămân în Irak, având în față un viitor nesigur, după ce au trecut prin experiențe teribile sau au fost martori lucruri groaznice. Cereți ca Dumnezeu să le poarte de grijă în nevoile lor, iar ei să fie în stare să mențină prezența creștină în Irak și să fie martori ai lui Isus fără teama de persecuții.

Sâmbătă, 18 martie

Rugați-vă pentru creștinii din Kazahstan, cărora li s-au impus restricții tot mai severe în ultimii ani, ca ei să nu fie descurajați, ci să rămână tari în Domnul. Cereți ca Domnul să le dea creștinilor înțelepciune, discernământ și îndrăzneală atunci când își împărtășesc credința cu alții. Rugați-vă ca autoritățile să nu îi mai privească pe creștini cu suspiciune, ci cu respect și apreciere, iar restricțiile impuse lor să fie reduse semnificativ.

Duminică, 19 martie

Înălțați rugăciuni pentru miile de creștini din diferite țări care și-au părăsit casa, uneori țara pentru a scăpa de pericolul persecuției, al violenței și al genocidului. Cereți ca Duhul Sfânt să fie Mângâietorul lor, iar Dumnezeu să le fie adăpostul și sprijinul, ajutorul care nu lipsește în nevoi (Psalmul 46:1). Rugați-vă ca viețile lor să fie umplute de pacea lui Dumnezeu,  fie că vor fi călăuziți să se întoarcă acasă sau să ia viața de la capăt în locul în care s-au refugiat.

Luni, 20 martie

Rugați-vă pentru creștinii din Kenya, ca Domnul să îi protejeze pe aceia care locuiesc în zonele vulnerabile la atacuri din partea militanților islamiști al-Shabaab. Rugați-vă ca această grupare să fie învinsă, iar răspândirea ideologiei islamiste să fie stopată în Kenya. Slavă Domnului că guvernul kenyan a anulat decizia de a implementa restricții severe asupra bisericilor. Rugați-vă ca nici pe viitor să nu existe încercări de îngrădire a libertății religioase.

Marți, 21 martie

Rugați-vă pentru credincioșii din Kîrgîzstan care se străduiesc să își trăiască credința sub presiunea regulilor restrictive impuse de guvern. Este un motiv de bucurie faptul că planurile lor de a înăspri restricțiile impuse bisericilor – prin care li s-ar fi cerut să aibă cel puțin 500 de membri pentru a primi autorizație – se pare că s-au risipit. Rugați-vă ca credincioșii, mai ales convertiții kîrgîzi, să cunoască pacea și tăria Domnului (Psalmul 29:11).

Miercuri, 22 martie

Rugați-vă ca legea să le asigure creștinilor din Laos dreptul de a practica liber credința și de a se închina împreună. Rugați-vă ca toți creștinii care se află la închisoare să fie tratați corect și să continue să mărturisească despre Isus cu îndrăzneală în ciuda lanțurilor lor. Cereți ca Dumnezeu să le poarte de grijă creștinilor care au fost nevoiți să își părăsească locuințele; rugați-vă ca această situație să îi facă să își amintească de casele veșnice din cetatea al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu (Evrei 11:10).

Joi, 23 martie

Cereți protecția lui Dumnezeu peste creștinii libieni care trăiesc riscându-și viața, din pricina deciziei de a-L urma pe Cristos;  fie ca toți aceia care, prin curajul lor, își împărtășesc credința cu famili și cu prietenii, să îi atragă pe mulți la Cristos. Înălțați rugăciuni pentru creștinii in rândul imigranților și refugiaților care și-au părăsit deja familia casa, țara, iar acum au de înfruntat violențe în Libia din pricina credinței lor. Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea putere și răbdare să stea tari.

Vineri, 24 martie

Îl slăvim pe Dumnezeu pentru faptul că musulmanii marocani continuă să vină la Cristos, în ciuda opoziției și a pericolelor pe care le au de înfruntat. Rugați-vă ca Dumnezeu să îi ajute și să călăuzească comunitatea de creștini marocani care sunt nevoiți să se întâlnească în secret de frica persecuției. Rugați-vă ca procesul reformelor politice să se extindă și în sfera religioasă, ca astfel creștinii să se poată întâlni liber și să-și poată împărtăși credința fără a risca apoi să fie pedepsiți.

Sâmbătă, 25 martie

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că creștinii aparținând grupurilor minorității etnice din Myanmar (Burma) sunt reprezentați în  noul guvern, ba chiar ocupă poziții importante. Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea creștinilor ajunși la conducere înțelepciunea de a-și folosi poziția pentru a face bine și pentru duce țara pe cărările păcii și egalității. Cereți ca Dumnezeu să îi mângâie pe cei care au fost victime ale violenței din partea forțelor armate, iar ei să-L cunoască pe Domnul drept tăria, întăritura și refugiul lor (Ieremia 16:19).

Duminică, 26 martie

Rugați-vă pentru protecția femeilor creștine, mai ales a celor care sunt nevoite să meargă să muncească în contexte pline de pericole, cum ar fi în casele familiilor care aparțin majorității. Cereți ca Duhul Sfânt să le dea putere femeilor persecutate să fie tari în Domnul și în puterea tăriei Lui (Efeseni 6:10), în ciuda vulnerabilității acestora în fața abuzurilor. În 24 noiembrie Adunarea Provincială din Sindh, Pakistan, a aprobat în unanimitate o lege prin care convertirile false pot fi pedepsite chiar și cu închisoarea pe viață. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această decizie importantă care va oferi  protecție femeilor și fetelor creștine și hinduse, care deseori sunt răpite de musulmani, forțate să se convertească la islam și să se mărite cu un musulman, de multe ori același musulman care le-a și răpit. Rugați-vă ca celelalte patru provincii din Pakistan să urmeze modelul, dar chiar și Egiptul, țară în care femeile suferă în același mod.

Luni, 27 martie

Rugați-vă ca Parlamentul Nepalului să schimbe legea în așa fel încât creștinii să fie liberi să-și împărtășească credința cu alții fără a risca să fie acuzați. Îi mulțumim lui Dumnezeu că biserica este în creștere în ciuda faptului că credincioșii înfruntă discriminarea și violența. Rugați-vă ca ei să Îl cunoască pe Duhul Sfânt drept Mângâietor și Sfătuitor (Ioan 14:26). Cereți ca planurile extremiștilor hinduși de a- i răni pe creștini sau de a le face rău să fie zădărnicite, iar creștinii nepalezi să fie în stare să trăiască în pace și ibertate.

Marți, 28 martie

Rugați-vă pentru sutele de mii de creștini nigerieni care au fost nevoiți să fugă de acasă din pricina violențelor anti-creștine venite din partea militanților extremiști Boko Haram sau din partea musulmanilor Fulani. Cereți ca Dumnezeu să fie mângâierea și tăria lor în aceste vremuri nesigure. Suntem mulțumitori Domnului pentru faptul că unele dintre fetele răpite de la școala din Chibok au fost eliberate, deși multe altele rămân prinse în căsătorii forțate cu luptători Boko Harm. Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea nădejde, iar cele eliberate să fie bine primite în comunitățile creștine din care provin și să fie vindecate de traumele fizice și psihice

Miercuri, 29 martie

O imensă statuie a liderului Coreei de Nord, Kim Jong-Un, urmează să fie ridicată pe cel mai înalt munte din țară; acesta este un semn că și el dorește să instituie un cult al personalității, asemenea tatălui și bunicului său, ale căror statui vor fi și ele incluse în monument. Cu cât cultul personalității președintelui se va ridica mai puternic, cu atât alte religii, cum ar fi creștinismul, vor fi percepute drept o amenințare. Rugați-vă pentru toți oamenii asupriți din Coreea de nord, mai ales pentru creștinii care îndură bătăi și abuzuri în lagărele de muncă. Fie ca ei să își amintească că suferințele lor lucrează o greutate veșnică de slavă (2 Corinteni 4:17). Rugați-vă pentru protecția creștinilor care se întâlnesc în secret. Cereți ca ei să cunoască pacea și unitatea în timp ce își riscă viețile pentru a-L urma pe Cristos.

Joi, 30 martie

Rugați-vă ca renumita lege a blasfemiei din Pakistan să fie abrogată sau amendată, astfel ca ea să nu mai poată fi folosită pentru a satisface răzbunări personale, mai ales împotriva creștinilor, dar și a altor nemusulmani. Rugați-vă ca creștinii care sunt astăzi acuzați în baza acestei legi – printre care Aasia Bibi, al cărei recurs la pedeapsa cu moartea, care trebuia să fie audiat în octombrie 2016, a fost amânat – să fie grațiată. Cereți protecția lui Dumnezeu peste creștinii din Pakistan. Rugați-vă ca cei care sunt prinși în cursa muncilor prestate pentru achitarea unor datorii să fie eliberați.

Vineri, 31 martie

Rugați-vă ca restricțiile drastice în privința libertății religioase în Rusia, transformate în lege de către președintele Putin în iulie 2016, să fie revizuite, iar credincioșii creștini care au fost acuzați în baza acestei legi să găsească favor la judecătorii locali. Creștinii ruși au fost șocați atunci când, pe 20 decembrie, tribunalul din Vladivostok a hotărât distrugerea a aproape 200 de cărți, printre care 40 de Biblii. Rugați-vă ca autoritățile ruse să nu mai distrugă literatură creștină.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki


Читайте также: