Молитвенный листок

Joi, 1 martie

Situația locurilor de muncă în Kârgâzstan este foarte rea, astfel că mulți oameni părăsesc țara în căutarea unui loc de muncă pentru a-și întreține familiile, aici incluzându-se și unii lideri ai bisericilor. Rugați-vă ca aceștia din urmă să se întoarcă în țara lor, unde să pregătească alți lideri care să le ia locul. Rugați-că pentru copiii creștini care se confruntă cu persecuția în școli și cereți ca ei să simtă prezența și mângâierea Duhului Sfânt. Înălțați rugăciuni pentru creștinii care nu-și pot găsi un loc de muncă decât dacă se leapădă de Cristos; cereți ca ei rămână credincioși în continuare, iar Tatăl ceresc să Se îngrijească de nevoile lor.

Vineri, 2 martie

Patru creștini dintr-un sat din Laos și un pastor dintr-un sat învecinat au fost arestați la mijlocul lunii decembrie, în Laos. Cei patru au încălcat legea prin aceea că l-au chemat pe pastor să îi ajute să facă unele pregătiri pentru Crăciun. Se aștepta din partea lor să limiteze sărbătoarea la nivel local. Această prevedere legală este numai una dintre multele care îi afectează pe creștinii din districtul Phin. Lor le este interzis totodată să învețe pe alții din Biblie și să vorbească cu alții despre credința lor. Motivul pentru care s-au dat asemenea legi este, potrivit reprezentanților autorității din Phin, acela că „creștinismul este o religie a europenilor și a americanilor”. Rugați-vă ca aceste reglementări, precum și altele prin care bisericilor li se cer aprobări speciale, să fie abrogate. Rugați-vă ca creștinii din Laos să proclame cu îndrăzneală adevărul despre Mântuitorul fără frică, știind că Domnul este de partea lor (Psalmul 118:).

Sâmbătă, 3 martie

În Libia există mulți imigranți, majoritatea din vestul Africii și din Eritreea, care speră să plece din Libia spre Europa, însă aceștia sunt într-un pericol permanent de a fi ridicați de milițiile libiene și vânduți ca sclavi pe piețele de sclavi din zilele noastre. Printre acești africani vulnerabili se găsesc mulți creștini, de exemplu eritreeni care fug de persecuția din țara lor. Rugați-vă să se pună capăt la ceea ce secretarul general al Națiunilor Unite descria ca fiind „printre cele mai revoltătoare încălcări ale drepturilor omului”. Rugați-vă mai ales pentru frații creștini ca ei să nu se teamă, în timp ce își ațintesc privirile spre ceea ce este nevăzut și veșnic (2 Corinteni 4:16-18).

Duminică, 4 martie

Doamne, aducem înaintea Ta toți creștinii care sunt refugiați în alte țări sau strămutați în propria țară. Fii tu refugiul și turnul lor de scăpare. Fă-i să audă cuvintele Tale mângâietoare, umple-i de acea pace pe care lumea nu le-o poate da. Adu-le aminte de patria cerească, unde Tu le-ai pregătit un loc. Ne rugăm ca ei să cunoască mângâierea și pacea Ta și să se încreadă în Tine până vor ajunge în patria lor cerească. (Psalmul 61:3; Evrei 11:16)

Luni, 5 martie

Cu mai mult de 16 secole în urmă, un creștin din Maldive, cunoscut „Theophilus indianul”, a adus Evanghelia în Yemen. El l-a condus pe regele Yemenului la Cristos în anul 354 d. Cr. Acum atât Yemenul, cât și Maldivele sunt islamice, iar creștinii din oricare dintre aceste țări pot fi arestați pentru împărtășirea credinței lor cu alții. În Maldive poți fi întemnițat pentru că ai o Biblie în casa ta și este infracțiune să critici Islamul. Fiind convertiți din islam, creștinii maldivieni au încălcat legea atunci când au decis să-L urmeze pe Cristos. Mijlociți astăzi pentru creștinii maldivieni, cerând ca Dumnezeu să îi întărească pe cei care sunt în închisoare și ca Duhul Sfânt să îi mângâie și să îi încurajeze pe credincioșii izolați.

Marți, 6 martie

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru decizia Comitetului pe Probleme Religioase din Maroc care a declarat anul trecut că convertiții de la islam nu ar trebui să se confrunte cu pedeapsa cu moartea; rugați-vă ca alte țări să urmeze această direcție. Cereți ca Comitetul Național pentru Drepturile Omului să răspundă cererilor venite din partea creștinilor marocani, cărora să le fie recunoscut dreptul de a exista, de a se închina și de a-și împărtăși credința. Cereți-I lui Dumnezeu ca El să-i călăuzească, să le poarte de grijă, să adauge pe alții la numărul de creștini din Maroc și să le dea puterea de a „trăi o viață demnă de chemarea pe care au primit-o” (Efeseni 4:1).

Miercuri, 7 martie

Înălțați rugăciuni pentru numărul mare al creștinilor defavorizați Kachin din Myanmar (Birmania), precum și pentru creștinii din alte minorități etnice, care au fost tratați groaznic de către armata țării. Rugați-vă ca ei să rămână puternici în Domnul, deoarece se confruntă cu mari greutăți. Rugați-vă ca progresul democrației din Myanmar, care a primit atâta atenție în presa internațională, să aducă o adevărată libertate religioasă.

Joi, 8 martie

Mulți creștini nepalezi se simt cetățeni de clasă inferioară în propria lor țară; rugați-vă că ei să primească asigurarea cetățeniei lor în ceruri. Împărtășirea deschisă a credinței cu alții poate duce la urmărirea lor penală; rugați-vă că modificările aduse Constituției și legile religioase restrictive introduse anul trecut să fie abrogate. Rugați-vă specific pentru Indra, Shukra și Mekh, trei cetățeni nepalezi creștini care au fost închiși în India în ianuarie din pricina faptului că și-au mărturisit credința înaintea localnicilor indieni. Aceștia au fost găsiți vinovați prin Codul Penal din India, secțiunea 295A, care interzice acțiunile deliberate și rău intenționate destinate să rănească sentimentele religioase ale oamenilor din orice categorie socială prin insultarea religiei sau credințelor lor religioase. Ei ajunseseră în orașul Shahjahanpur, statul Uttar Pradesh, cu doar trei zile înainte de arestare, intenționând să stea o perioadă mai lungă.

Vineri, 9 martie

Fiți alături de frații și surorile noastre care suferă din cauza violenței islamiste din Nigeria și strigați la Domnul pentru dreptate. Cereți-I lui Dumnezeu înfrângerea completă a grupării militante islamice Boko Haram și rugați-vă că membrii acestei grupări să ajungă să-L cunoască și să Îl iubească pe Prințul păcii. Rugați-vă pentru protecția creștinilor în lagărele de refugiați din cauza violenței lui Boko Haram și cereți ca, în mijlocul încercărilor, lumina dragostei lor față de El să continue să strălucească.

Sâmbătă, 10 martie

Chemați-L pe Domnul în ajutorul creștinilor nord-coreeni, care sunt supuși unor represalii brutale din partea unui lider dictatorial. Rugați-vă mai ales pentru cei care sunt amenințați cu moartea, tortura și abuzul în lagărele de muncă; rugați-vă ca ei să se mângâie cu asigurarea că nici moartea, nici viața, nici puterile nu îi pot despărți de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus. (Romani 8:37-39) Rugați-vă ca, atunci când se adună în secret, creștinii să se încurajeze unii pe alții să rămână tari în credință.

Duminică, 11 martie

Mulțumim, Doamne, pentru pastori, evangheliști și slujitori care plantează biserici noi, care Te slujesc în ciuda opozițiilor și a violențelor în zone unde creștinii sunt disprețuiți, fiind în minoritate. Ne rugăm ca Duhul Tău cel Sfânt să-i echipeze și să-i împuternicească spiritual. Tu ești Cel care le poartă de grijă și în plan material. Protejează-i de atacuri din partea comunității majoritare, de hărțuiri din partea autorităților și de pedepse nedrepte pentru aspecte ce țin de lucrare. Fă ca lucrarea lor să rodească în vieți transformate de adevărul Evangheliei lui Cristos, iar bisericile în care slujesc să fie întărite să înfrunte persecuția cu curaj și perseverență.

Luni, 12 martie

Nouă creștini pakistanezi au murit și peste 50 au fost răniți când teroriștii islamici au atacat o biserică din Quetta, duminică, 17 decembrie. Numărul de morți ar fi putut fi mult mai mare dacă nu ar fi fost eforturile curajoase ale unor bărbați creștini care au reușit să blocheze porțile bisericii și astfel să întârzie intrarea atacatorilor. Atât George (63 de ani), cât și Sultanul (36 de ani) au fost uciși. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru sacrificiul de sine și curajul fraților noștri și cereți-I să vindece răniții, să-i mângâie pe cei ce plâng și să le poarte de grijă celor care și-au pierdut familia. Fondul Barnaba le oferă ajutor.

Marți, 13 martie

Rugați-vă pentru creștinii din sudul Filipinelor, care au fost ținte ale violenței islamice de mai mulți ani. Amintiți-vă în special de cei din orașul Marawi, care luni de zile au fost ținuți ostatici de militanții islamiști Maute anul trecut; aceștia s-au folosit de ei la muncă forțată, drept scuturi umane, luptători, sclavi sexuali, la confecționarea bombelor. Rugați-vă că ei să cunoască vindecarea, restaurarea și mângâierea Tatălui după această experiență teribilă. Mulți creștini au fost uciși pentru credința lor. Cereți-I Domnului să le mângâie familiile și prietenii. Rugați-vă ca guvernul să aibă înțelepciune pentru a ști cum să facă față creșterii islamismului.

Miercuri, 14 martie

O stație radio din zona Caucazului de Nord, Federația Rusă, susținută de Fondul Barnaba, aduce învățătură și încurajare multor creștini izolați din regiune, dar permite și musulmanilor să audă Evanghelia. Rugați-vă pentru tot personalul postului de radio care realizează și transmit emisiuni și răspund la numeroasele cereri personale și motive de rugăciune. „Prin acest radio, Dumnezeu îmi vorbește și mie, și clienților mei”, spune un șofer de taxi din Krasnodar, care are mereu postul de radio pornit în mașină.

Joi, 15 martie

Rugați-vă pentru credincioșii izolați, care își trăiesc credința în secret din Arabia Saudită, cunoscuți numai de Tatăl lor din ceruri; fie ca ei să fie încurajați și mângâiați de Duhul Sfânt și să crească în credința lor prin revelație și studiul Cuvântului. În timp ce cum Arabia Saudită începe să ofere o mai mare libertate femeilor, cum ar fi să le permită să conducă, rugați-vă ca această țară să ofere nemusulmanilor libertatea de a trăi și de a se închina conform credinței alese de ei.

Vineri, 16 martie

Rugați-vă ca Domnul să audă strigătele creștinilor somalezi și să-i păzească pe ei și să le țină credința neclintită în furtunile persecuției politice și sociale și a violenței islamiste, care este atât de probabil, omenește vorbind, să ducă la martiriul lor. Cereți-I lui Dumnezeu să Se atingă de președintele Mohamed Abdullahi Mohamed pentru ca acesta să permită libertatea religioasă în Somalia. Mijlociți pentru restabilirea păcii în Somalia și pentru sfârșitul terorii provocate de gruparea militantă islamistă Al-Shabaab.

Sâmbătă, 17 martie

Rugați-vă pentru minoritatea creștină din Sri Lanka, vulnerabilă la multe tipuri de hărțuire, presiune și persecuție. Rugați-vă să aibă înțelepciune pentru a înțelege vremurile complexe și contextul în care trăiesc și să știe ce să facă (1Cronici 12:32). Cereți ca creștinii să poată să se întâlnească și să se închine liber. Mulți creștini din Sri Lanka sunt săraci și exploatați de angajatorii lor; ei suferă foarte mult în timpul dezastrelor naturale. Rugați-vă ca ei să cunoască protecția Tatălui ceresc și să se bucure de cunoașterea faptului că, deși sunt săraci, ei sunt bogați (Apocalipsa 2:9).

Duminică, 18 martie

Doamne Isuse, aducem înaintea Ta în rugăciune femeile și fetele creștine care trăiesc într-un context al sărăciei, unde sunt marginalizate și persecutate. Unele sunt disprețuite atât pentru că sunt de sex feminin, cât și pentru că sunt creștine, fiind astfel expuse riscului de abuz și violență. Fii scutul lor și slava lor; ridică-le capul! Ne rugăm mai ales pentru văduvele ale căror soți au murit din pricina Numelui Tău. Mângâie-le inimile frânte și dă-le putere să asigure toate cele necesare pentru traiul lor și al copiilor lor. (Psalmul 3:3)

Luni, 19 martie

Potrivit Comisiei Internaționale a Statelor Unite pentru Libertatea Religioasă, în ultimii șapte ani autoritățile din Sudan au demolat sau au amenințat că vor demola aproape 50 de clădiri de biserici și au arestat aproape 200 de creștini, pe mulți dintre ei  pentru faptul că au protestat împotriva demolării sau a confiscării proprietății acestor clădiri. Toate acestea „fac parte dintr-o campanie mai largă de limitare a spațiului în care creștinii își pot exercita credința”, sub pretextul că, din moment ce Sudanul de Sud, predominant creștin, a devenit independent în 2011, nu ar trebui să mai rămână creștini în Sudanul propriu-zis. Acest lucru depășește cu mult restricțiile legii șaria, potrivit căreia creștinii pot trăi într-un stat islamic (cum ar fi Sudanul), deși tratați ca niște cetățeni de clasă inferioară în comparație cu musulmanii. Rugați-vă pentru o schimbare completă a atitudinii guvernului sudanez față de minoritatea creștină (estimată la 3%), care se ține strâns de credința în Domnul, în ciuda presiunilor.

Marți, 20 martie

Mulți creștini sirieni și-au părăsit locuințele în timpul războiului, căutând siguranța într-o altă regiune a patriei lor sau într-o altă țară. Printre cei care au rămas în cele mai dificile locuri sunt mulți vârstnici, invalizi și bolnavi care nu au putut călători. Rugați-vă pentru ei acum, căci luptă în fiecare zi pentru supraviețuire. Cereți ca Domnul să Se îngrijească de toate nevoile lor. Rugați-vă pentru mulțimea de creștini sirieni din alte țări că ei să fie mângâiați de prezența Duhului Sfânt și să fie primiți în familia credincioșilor din alte părți ale lumii.

Miercuri, 21 martie

Rugați-vă pentru creștinii din Tadjikistan, care trebuie să accepte multe legi restrictive la adresa practicării și împărtășirii credinței. Rugați-vă pentru creștinii care au fost arestați și închiși în baza „legii extremismului”, cerând eliberarea lor în siguranță. Amintiți-I Domnului de copiii părinților creștini, cărora le-a fost interzis în ultimii șapte ani să participe la activități religioase publice. Rugați-vă ca părinții să găsească alte metode pentru a-i învăța calea Domnului. (Deuteronom 11:19)

Joi, 22 martie

Deși Tanzania este majoritar creștină, anumite regiuni sunt puternic islamice, inclusiv Zanzibarul, iar musulmanii au o influență disproporționată în guvern, în sistemul judiciar, în educație și în afaceri. Atacurile islamiste violente sunt în creștere. Rugați-vă ca creștinilor să li se dea înțelepciune de sus pentru a reacționa cu pricepere la situația din țara lor. Cereți, de asemenea, ca ei să primească putere din cuvintele lui Cristos: „Binecuvântați sunt cei care sunt persecutați din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor.” (Matei 5:10)

Vineri, 23 martie

Purtați în rugăciune creștinii solicitanți de azil în Thailanda, pe care guvernul nu îi recunoaște ca refugiați. Rugați-vă pentru o schimbare dramatică a politicii guvernului thailandez și pentru eliberarea credincioșilor reținuți în condiții uneori mai rele decât cele dintr-o închisoare pentru simplul fapt pentru că au încercat să scape de discriminarea sau de persecuția din patria lor. Rugați-vă, de asemenea, că noi convertiți thailandezi de la budism să primească putere și curaj de la Duhul Sfânt în fața opoziției din partea familiei.

Sâmbătă, 24 martie

Rugați-vă pentru creștinii turci care trăiesc într-un climat de instabilitate accentuată, în special pentru cei convertiți de la islam și pentru refugiații creștini irakieni și sirieni, care sunt în mod frecvent ținte ale hărțuirii. Rugați-vă ca toți creștinii să aibă îndrăzneala să-L mărturisească pentru Cristos, în ciuda portretizării negative în presă și a riscului de a fi arestați sau atacați.

Duminică, 25 martie

Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Îți mulțumim pentru exemplul celor care aveau altă religie și au hotărât să Te urmeze, luându-și de bunăvoie crucea, îndurând pierderea și suferința de dragul Tău. Te rugăm să îi întărești, să îi încurajezi și să îi protejezi în umblarea cu tine. În momentele de singurătate sau de respingere, lasă-i  să simtă prezența și dragostea Ta într-un mod foarte special și adu-le aminte că locul lor în familia Ta nu poate fi luat niciodată de la ei. Echipează-i cu tot ce au nevoie pentru a crește în cunoaștere Ta și în dragostea față de Tine. (Luca 14:27)

Luni, 26 martie

Rugați-vă ca bisericile din Turkmenistan să primească din nou autorizația de funcționare din partea autorităților, în conformitate cu o lege emisă acum doi ani, astfel încât să poată funcționa legal. Cereți Domnului să întărească credința credincioșilor din Turkmenistan, în special a celor convertiți de la islam, și să facă posibilă distribuirea de Biblii și literatură creștină. Cereți-I lui Dumnezeu să dea înțelepciune de sus conducătorilor bisericii, care păstoresc poporul Său în vremuri grele, mai ales în relația cu autoritățile.

Marți, 27 martie

Lăudați-L pe Domnul pentru faptul că Biserica din Uzbekistan crește, în ciuda persecuției severe. Purtați în rugăciune creștinii, în special conducătorii bisericii, care suferă din punct de vedere fizic și emoțional din pricina intimidării, a bătăilor și a riscului de a fi întemnițați și rugați-vă ca Dumnezeu să îi vindece. Cereți ca guvernul să-și schimbe atitudinea față de credincioși și să ridice restricțiile privind libertatea religioasă.

Miercuri, 28 martie

Rugați-vă ca noua lege guvernamentală vietnameză care privitoare la religie, care a intrat în vigoare în ianuarie, să ducă la reducerea hărțuirii și a persecuției creștinilor și să fie primul dintre mulțimea de pași necesari către o mai mare libertate religioasă în Vietnam. Rugați-vă ca toți cei închiși care au parte de abuzuri brutale, fiind acuzați de mult trâmbițata „subversiune” – deseori pentru susținerea libertăților celorlalți – să fie achitați și eliberați.

Joi, 29 martie

În perioada pre-islamică, a existat o dioceza din Sanaa, capitala modernă a statului Yemen, și o altă dioceză pe insula Socotra, care a fost atunci și este și acum condusă de Yemen. Potrivit tradiției, apostolul Thomas a adus Evanghelia în Socotra în primul secol. Împăratul păgân al Yemenului a devenit creștin în anul 354 d.Hr. și a construit trei biserici în principalele orașe ale țării. Însă creștinismul a ajuns sub o presiune severă odată cu pătrunderea islamului în regiune, în sec. al VII-lea. În 632, Yemenul se supunea deja noului stat islamic din Medina. Ultima menționare istorică a prezenței creștinismului în Yemen apare în jurul anilor 840-850. Creștinismul a rezistat mai mult în Socotra, dispărând însă între sec. XVI-XVII. Slavă Domnului că astăzi există din nou creștini în Yemen – un număr mic de convertiți de la islam și un număr mai mare de muncitori din alte țări și refugiați. Rugați-vă ca toți aceștia să rămână tari prin puterea și tăria Domnului (Efeseni 6:10). Mulți sunt victime ale hărțuirii. Cimitirul creștin din Aden, singurul din țară, a fost vandalizat în noiembrie 2017, crucile și pietrele funerare fiind răsturnate. Creștinilor nu li se permite să fie îngropați în Sanaa. Rugați-vă pentru toată populația Yemenului, cerând ca, în durerea suferinței pricinuite de foame, boală și război, Tatăl nostru milostiv să intervină și să-i ajute.

Vineri, 30 martie

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru siguranța vieții veșnice pentru toți cei care cred în Isus și Îl urmează ca Domn. Lăudați-L pentru perseverența credincioșilor care nu și-au iubit viața, chiar până la moarte (Apocalipsa 12:11). Cereți ca sacrificiul lor să îi încurajeze pe alții să îndure și să arate adevărul și puterea Evangheliei celor care le-au făcut rău. Rugați-vă ca Domnul să-i mângâie pe cei rămași în urmă, plini de durere și să le dea pacea Lui care întrece orice pricepere (Filipeni 4:7).

Sâmbătă, 31 martie

Rugați-vă Domnului că noua conducere politică a statului Zimbabwe, sub președintele Emmerson Mnangagwa, se să teamă de Dumnezeu (Exodul 18:21) și să respecte libertatea religioasă. Uniți-vă în rugăciune cu frații și surorile noastre din Zimbabwe și strigați către Domnul cu acea credință care poate muta munții (1 Cor. 13:2) cerând ca recenta secetă să rămână un lucru din trecut. Lăudați-L pe Domnul pentru curajul slujitorilor Săi, care au contestat hotărârile autorităților în problemele justiției și dreptății și au fost persecutați pentru aceasta. Rugați-vă ca ei să nu fie descurajați, ci să continue să trăiască și să spună adevărul.


Читайте также: