Новый номер журнала Молитвенный листок

Luni, 1 octombrie

Rugați-vă pentru campania Libertatea noastră religioasă inițiată de Fondul Barnaba. Rugați-vă mai ales pentru petițiile din diferite țări occidentale pentru protejarea libertății religioase, care pare a fi în pericol de erodare. Rugați-vă ca Dumnezeu să folosească aceste petiții pentru a determina legiuitori și alți oameni în poziții-cheie să acționeze rapid pentru a proteja libertatea de exprimare și libertățile conexe, care sunt acum în pericol.

Marți, 2 octombrie

Premierul britanic, Theresa May, a declarat în 18 iulie în Parlament că guvernul britanic vine în sprijinul creștinilor persecutați „din lumea întreagă”. Cu două săptămâni înainte, lordul Ahmad a fost numit primul trimis special al Marii Britanii pentru libertatea religiei și a credinței, sarcina acestuia fiind „să promoveze poziția fermă a Regatului Unit privind toleranța religioasă în alte țări, ajutând la combaterea discriminării în țările în care minoritățile religioase se confruntă cu persecuție.” Mulțumiți-I Domnului pentru aceste acțiuni care se întrevăd împotriva persecuției religioase și rugați-vă ca ele să ducă la o schimbare reală spre bine.

Miercuri, 3 octombrie

Marea Britanie a acceptat să primească 1122 de refugiați sirieni în primul trimestru al anului 2018, dar niciunul dintre aceștia nu era creștin. Cei 1112 au fost selectați dintr-o listă de 1358 (printre care patru creștini) furnizată de Comisia ONU pentru Refugiați. Această situație este mai rea decât în ​​2017, când 7060 de refugiați sirieni au fost acceptați să se integreze în Marea Britanie, printre ei fiind 25 de creștini. Se pare că există multe prejudecăți legate de creștini, dat fiind faptul că aceștia au reprezentat 10% din populația siriană înainte de război, au fost vizați de rebelii jihadiști și continuă să fie în pericol. Rugați-vă ca autoritățile britanice să acționeze cu dreptate în cazul creștinilor sirieni persecutați.

Joi, 4 octombrie

Se crede că exisă 38 de femei creștine irakiene încă ținute captive de gruparea militantă a Statului Islamic (SI). Acestea au fost răpite din orașul Qaraqosh, oraș majoritar creștin, în august 2014. Alte șapte femei răpite tot atunci au reușit să se întoarcă la familiile lor. Rita spune că a fost vândută și cumpărată de patru ori pe piețele de sclave sexuale, ajungând în cele din urmă în Siria. Ea s-a reîntors la tatăl ei la începutul acestui an, dar restul membrilor familiei ei au fost uciși atunci când SI a ocupat orașul Qaraqosh. Rita a relatat că femeile au fost violate (chiar și fete în vârstă de nouă ani) și bătute. Multe femei și fete Yazidi au fost, de asemenea, capturate de SI și vândute ca sclave. Roagă-te ca Domnul Isus, care a venit să proclame eliberarea captivilor, să lucreze în așa fel încât ca toate femeile și fetele rămase să fie eliberate. (Luca 4:18)

Vineri, 5 octombrie

Proprietarii de afaceri creștine din Kurdistanul irakian sunt taxați cu o taxă suplimentară, pe care musulmanii nu trebuie să o plătească, ca urmare a unui decret emis în iulie de guvernul regional kurd. Magazinele și micile afaceri din Ankawa, un cartier creștin din capitala Erbil, dar și cele din orașul majoritar creștin Simele trebuie să plătească acum o taxă suplimentară atunci când își reînnoiesc autorizațiile. Acest lucru a fost comparat cu jizya, taxa tradițională impusă evreilor și creștinilor subjugați într-un stat islamic, potrivit islamului clasic. Rugați-vă de autoritățile kurde, care au adăpostit mulți creștini care fugeau de Statul Islamic, să se asigure că adepții tuturor religiilor sunt tratați egal, conform legii.

Sâmbătă, 6 octombrie

„Aceasta este țara noastră. De aceea dorim să rămânem… s-ar putea să fiu un cetățean neînsemnat, dar nu sunt străină”, a spus Saliha, o femeie creștină din orașul Shaqlawa din Kurdistanul irakian. Saliha se referea la ceea ce islamul clasic numește dhimmi, statutul creștinilor și al evreilor într-un stat islamic. Până în anii 1960, Shaqlawa era un oraș majoritar creștin, dar acum mai există doar 200 de familii creștine în mijlocul a 10.000 de familii musulmane. În timp ce unii musulmani sunt prietenoși cu creștinii, alții sunt ostili, iar în ultimele decenii au avut loc multe incidente violente anti-creștine. Rugați-vă ca creștinii din Kurdistanul irakian să fie tratați ca cetățeni egali cu majoritatea musulmană kurdă.

Duminică, 7 octombrie

Doamne Isuse, binecuvântează-i și întărește-i pe copiii Tăi din Arabia Saudită, care nu se pot aduna decât în secret pentru a se închina. Mulți au lăsat în urmă case și familii în Asia și Africa doar ca să-și câștige existența în acest ținut în care nu este permisă nicio manifestare publică a credinței în Tine. Însă legile omenești nu pot opri Duhul Tău, care suflă în locul unde dorește. Fie ca El să fie Mângâietorul și Sfătuitorul lor, călăuzindu-i în tot adevărul, făcându-le cunoscute învățăturile Tale, chiar dacă nu au nicio altă cale de a învăța despre Tine amintindu-le de prezența și iubirea Ta (Ioan 3:8; 16:13-15).

Luni, 8 octombrie

Abdu Adel Ayad (40 de ani), creștin din satul egiptean Menbal, a postat un link pe Facebook, comparând islamul cu alte religii. El a fost arestat pe 6 iulie pentru „dispreț față de islam”. Trei zile mai târziu, o mulțime musulmană s-a revoltat în Menbal, lovind cu pietre casele creștinilor și strigând „Allah Akbar” [Allah este mare]. Au fost arestați nouăzeci de musulmani. Rugați-vă că să se renunțe la acuzațiile împotriva lui Abdu. Dacă va fi găsit vinovat, el va primi până la cinci ani de închisoare.

Marți, 9 octombrie

Aduceți înaintea Domnului nostru îndurător creștinii palestinieni din Gaza, care se confruntă zilnic cu hărțuire și discriminare pe teritoriul controlat de Hamas. Rugați-vă pentru pace și calm în întreaga regiune. Cereți ca creștinii să fie păziți și să trăiască în siguranță, rugați-vă ca ajutorul medical și alte resurse necesare să ajungă la cei care au nevoie, astfel încât mărturia creștină să poată continua în această parte a Țării Sfinte. Cereți-I Domnului să-i întărească, să-i ajute și să-i susțină cu mâna Sa. (Isaia 41:10)

Miercuri, 10 octombrie

Continuați să vă rugați pentru cei aproape 30 000 de creștini eritreeni care au fugit din cauza persecuției din patria lor și trăiesc acum în Israel, în sărăcie severă din cauza politicilor aplicate de guvernul israelian. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru bunătatea poporului israelian obișnuit față de refugiații din Eritreea. Cereți ca Dumnezeu, în harul Său, să lucreze în conștiința factorilor de decizie din guvernul izraelian, ca ei să aibă milă de acești credincioși neajutorați și vulnerabili. Rugați-vă, de asemenea, pentru guvernele altor țări care ar putea prelua o parte dintre eritreenii aflați în prezent în Israel.

Joi, 11 octombrie

Refugiații creștini eritreeni din Israel au cerut Biblii în limba lor, tigrinya, pe care Fondul Barnabas le-a oferit. Rugați-vă ca ei să se bucure de Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul necazului și suferinței lor (Psalmul 119:143). Cereți Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos să le vorbească prin paginile Cuvântului inspirat de Duhul Său, dându-le mângâiere, speranță, îndrumare și pace.

Vineri, 12 octombrie

Pacea a fost încheiată între Etiopia și Eritreea în iulie 2018, punându-se capăt unui conflict care începuse cu 20 de ani în urmă. Acest conflict a fost precedat de 30 de ani de război, pe măsură ce Eritreea a luptat pentru a obține independență față de Etiopia. Rugați-vă ca pacea să dureze, iar Etiopia, având o moștenire ei creștină puternică și de lungă durată, să devină un refugiu pentru credincioșii persecutați din Eritreea. Rugați-vă pentru Abiy Ahmed, un convertit de la islam la creștinism, care în 2 aprilie a devenit prim-ministru al Etiopiei, și cereți ca Domnul să-l călăuzească și să-l folosească pentru împlinirea scopurilor Sale. Sud-estul țării este încă în criză de alimente, însă recent au căzut câteva ploi în zone din nord, vest și centru.

Sâmbătă, 13 octombrie

Războiul a izbucnit în zona Darfur din Sudan încă din 2003, pornind de la probleme politice, economice și etnice. Sute de mii au murit și sute de mii s-au refugiat. Unii creștini luptă să supraviețuiască în lagăre, iar alții abia își câștigă existența în orașe. Cei mai vulnerabili sunt cei care au părăsit islamul pentru a-L urma pe Cristos, o decizie care îi va face probabil să își piardă locul de muncă, să fie evacuați din casele lor și să nu-și mai poată educa copiii. Pentru acești credincioși este mai ușor să se întâlnească pentru părtășie în tabere de refugiați decât în ​​orașe. Rugați-vă ca protecția lui Dumnezeu să fie peste frații și surorile noastre și ei să crească în credința în El.

Duminică, 14 octombrie

Tată ceresc, aducem înaintea Ta toți acei creștini nigerieni – bărbați, femei și copii – care sunt reținuți de militanții islamici Boko Haram care i-au răpit. Ne rugăm ca Tu să rămâi refugiul și fortăreața lor, iar încrederea acestora în Tine să nu scadă, în ciuda tuturor eforturilor de a-i determina să renunțe la dragostea lor față de Fiul Tău. Prin harul Tău, cerem ca lanțurile din jurul minților lor să cadă, iar ei să fie întăriți în credința creștină în fiecare clipă a chinului lor. Ne rugăm în Numele lui Isus ca ei să fie eliberați și să meargă în familiile lor cât de curând. (Psalmul 91:1-2, Faptele Apostolilor 12:7)

Luni, 15 octombrie

Continuați să purtați în rugăciune creștinii din nordul Nigeriei, care se confruntă cu o violență barbară din partea păstorilor musulmani etnici Fulani. „Ei fac din măcelărirea sadică o formă de artă”, a spus pastorul Emmanuel Atsue din statul Taraba. „Scopul lor este să inspire cea mai mare cu putință teroare prin oroarea atrocităților lor. De aceea, ei mutilează trupuri chiar și după moarte.” De vreme ce creștinii nigerieni se confruntă cu „teroare din toate părțile”, rugați-vă ca ei să se încreadă în Domnul, știind că aceste vremuri sunt în mâinile Sale și că El îi poate elibera de dușmanii care sunt pe urmele lor (Psalmul 31:13-15).

Luni, 15 octombrie

Continuați să purtați în rugăciune creștinii din nordul Nigeriei, care se confruntă cu o violență barbară din partea păstorilor musulmani etnici Fulani. „Ei fac din măcelărirea sadică o formă de artă”, a spus pastorul Emmanuel Atsue din statul Taraba. „Scopul lor este să inspire cea mai mare cu putință teroare prin oroarea atrocităților lor. De aceea, ei mutilează trupuri chiar și după moarte.” De vreme ce creștinii nigerieni se confruntă cu „teroare din toate părțile”, rugați-vă ca ei să se încreadă în Domnul, știind că aceste vremuri sunt în mâinile Sale și că El îi poate elibera de dușmanii care sunt pe urmele lor (Psalmul 31:13-15).

Marți, 16 octombrie

Potrivit baronesei Cox, militanții Fulani sunt acum atât de bine înarmați încât unii cred că ar putea lupta într-un eventual război în locul grupării militare islamiste Boko Haram, care dorește să alunge creștinii din nordul Nigeriei. Fulani au ucis mai mulți oameni în 2015, 2016 și 2017 decât Boko Haram. Au ucis mai mult de 1.500 de persoane în prima jumătate a anului 2018 și, din 2011, au distrus peste 500 de clădiri bisericești numai în statul Benue. Rugați-vă ca Prințul Păcii să îi învețe pe copiii Săi din Nigeria cum să răspundă în fața unei astfel de persecuții cu dragoste, nu cu ură, pentru ca Numele Lui să fie glorificat.

Miercuri, 17 octombrie

Mulțumim Domnului pentru curajul unui imam musulman nigerian care a ascuns 262 de creștini ce fugeau de un atac criminal al păstorilor musulmani Fulani din Barkin, statul Plateau. El a dus bărbații la moschee și femeile și copiii în propria locuință. Mulți alți creștini au murit în atacul din 24 iunie, când păstorii au tras în ei și au dat foc caselor și bisericii din sat. Etnicii Fulani, bănuind unde se ascundeau creștinii, au amenințat că vor da foc casei imamului și moscheii, dar imamul și alți săteni s-au rugat de ei să îi lase și să plece.

Joi, 18 octombrie

„Fetele de la Chibok” încă reținute de Boko Haram nu se vor mai întoarce acasă, a anunțat unul dintre comandanții grupării în luna iulie. Mai sunt încă în jur de 100 de fete reținute de Boko Haram din grupul de 276 de fete răpite în aprilie 2014 de la școala lor din Chibok, nord-estul Nigeriei. Celelalte fete au fugit, au fost salvate sau eliberate. Fetele au relatat că au fost biciuite de cei care le-au răpit pentru a le obliga să se căsătorească cu luptători jihadiști și forțate prin violență să se convertească la islam. Rugați-vă pentru fetele de la Chibok care au rămas captive să fie eliberate.

Vineri, 19 octombrie

Patru clădiri bisericești au fost atacate în luna mai în Nepal; una bombardată, trei incendiate. Slavă Domnului că nimeni nu a fost rănit. Una dintre biserici tocmai terminase de găzduit, cu câteva ore înainte de atac, o conferință de tineret. Rugați-vă ca creștinii nepalezi, fiind copii ai Tatălui ceresc, să aibă parte de harul de a-și iubi vrăjmașii și de a se ruga pentru cei care îi persecută. (Matei 5:44-45)

Sâmbătă, 20 octombrie

O nouă lege a intrat în vigoare în Nepal luna trecută, considerând faptă penală încercarea cuiva de a converti un hindus sau un budist. Pedeapsa constă în până la cinci ani în închisoare și o amendă de 50.000 rupii (345 £, 480 $, 390 €). Cereți curaj, protecție și înțelepciune pentru liderii bisericii din Nepal, care ar putea fi principalele ținte ale noii legi și care au primit deja amenințări cu moartea de la diverși extremiști.

Duminică, 21 octombrie

Doamne, Dumnezeul nostru, care ridici și îndepărtezi conducători, ne rugăm pentru cei aflați în poziții de autoritate pământească și care se folosesc de aceasta pentru a-i persecuta pe copiii Tăi credincioși. Te rugăm să Te descoperi lor prin Fiul tău, Isus, care este Împăratul împăraților și Domnul domnilor. Înmoaie inimile lor. Fie ca ei să-și plece genunchii înaintea Ta, să primească de la Tine înțelepciune, cunoaștere, discernământ și să învețe să urmeze căile Tale de iubire și pace. Dă-ne credință pentru a crede că pentru Tine niciun dictator sau persecutor nu este prea greu de schimbat. Îți cerem aceste lucruri în Numele lui Isus. (Daniel 2:21)

Luni, 22 octombrie

În ultimii ani, în Vietnam s-au înregistrat îmbunătățiri clare în domeniul drepturilor omului și al libertăților civile. Excepția o reprezintă libertatea religioasă, unde progresul a fost „în ritmul unui melc” în ultimul deceniu, chiar dacă actualizarea constituțională din 2013 garantează libertatea religioasă. O mare parte a violențelor și a discriminării împotriva grupurilor religioase este la nivel provincial sau local, dar guvernul național este, de asemenea, activ în persecuție, vizați fiind creștinii și grupurile budiste disidente. Cereți Tatălui nostru să trimită Duhul Sfânt să lucreze în inimile persecutorilor, pentru ca ei să-și poată folosi pozițiile de putere pentru bine, nu pentru rău, promovând dreptatea și pacea.

Marți,  23 octombrie

Grupurile creștine mici și izolate din zonele înalte ale Vietnamului sunt forțate să se alăture unor denominațiuni mai mari, recunoscute de stat, de la oraș. „Pe lângă faptul că acest lucru este nepractic – bisericile se află numai în orașele mari – creștinii se opun și faptului că bisericile înregistrate de stat au compromis practicile religioase pentru a obține autorizațiile”, a comentat Comitetul Vietnamez pentru Drepturile Omului. Pe măsură ce persecutorii găsesc modalități tot mai ingenioase de a pune piedici creștinilor în umblarea lor cu Domnul, rugați-vă ca El  să-Și reverse înțelepciunea, harul și puterea Lui asupra tuturor copiilor Săi din Vietnam.

Miercuri, 24 octombrie

În Laos s-a dat un nou Lege a Asociațiilor și acesta afectează organizațiile non-profit, inclusiv grupurile religioase, care trebuie să obțină aprobarea din partea mai multor instituții pentru a-și desfășura activitatea. Aceste aprobări sunt rareori acordate, ceea ce înseamnă că bisericile și grupurile creștine (principalele ținte ale legii)sunt  considerate a opera în mod ilegal, iar credincioșii ar putea fi arestați și pedepsiți. Rugați-vă pentru conducătorii bisericii din Laos, ca ei să audă în mod clar călăuzirea Domnului în fiecare situație cu care se confruntă.

Joi, 25 octombrie

Legea privind asociațiile, adoptată în Laos în decembrie 2017, (vezi postarea de ieri) a făcut mult mai grea viața creștinilor din Laos. Legea trebuie să se aplice tuturor celor patru religii recunoscute – budism, creștinism, islamul și Bahai – dar, în practică, creștinii (în special cei din zonele rurale) au fost ținta principală, iar budiștii au fost scutiți. Neclaritatea formulării anumitor articole din lege permite autorităților publici să utilizeze legea împotriva grupurilor țintă. Rugați-vă ca Dumnezeu să atingă inimile autorităților și să-i învețe să conducă cu bunătate, dreptate și neprihănire, așa cum face El. (Ieremia 9:24)

Vineri, 26 octombrie

Mulți creștini din China execută pedepse cu închisoarea, motiv pentru care sunt într-o stare de sănătate fizică și mentală precară atunci când sunt eliberați. S-ar putea să nu-i întâlnim nicicând, să nu le știm niciodată numele, dar Domnul cunoaște fiecare în parte. Cereți ca El să fie refugiul și puterea lor, speranța și mângâierea lor.

Sâmbătă, 27 octombrie

În capitala chineză, Beijing, 34 de „biserici de casă” (adunări neînregistrate) au emis o declarație prin care solicită autorităților chineze să respecte libertatea religioasă. Ele au subliniat că noile reglementări religioase care au intrat în vigoare în China în 1 februarie au „încălcat și au împiedicat” viața spirituală a credincioșilor. Rugați-vă ca cetățenii chinezi, de la cel mai important până la cel mai neînsemnat, să-i recunoască pe credincioșii creștini drept membri ai societății care trăiesc în armonie cu alții și îi ajută pe toți.

Duminică, 28 octombrie

Doamne Isuse, Tu ai spus: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți”. Cerem binecuvântarea Ta peste copiii creștini care locuiesc în locuri în care legea le interzice să meargă la biserică sau să învețe despre Tine. Fie ca acești micuți din Tadjikistan, anumite regiuni din China și din alte locuri să învețe să Te iubească și să se încreadă în Tine. Fie ca ei să crească în credință, în har și în cunoaștere. Dă-le părinților și conducătorilor bisericii înțelepciune pentru a ști cum să-i învețe pe copii, să îi îndrume și să îi inspire să umble aproape de Tine, îndurând hărțuirea și persecuția cu care se pot confrunta la școală. (Matei 19:14)

Luni, 29 octombrie

O nou decret dat în Marea Britanie le va permite creștinilor să poarte cruciulițe la lucru, dacă nu interferează cu capacitatea angajatului de a-și face treaba. Decretul dat în iulie face referire la simbolurile religioase în general. Această veste binevenită vine după ce o angajată a British Airways, Nadia Eweida, a dat o luptă cu legea în ultimii șapte ani (2006-2013) pentru a avea permisiunea de a purta un colier cu cruciuliță la locul de muncă. Colegii ei de alte religii nu au avut dificultăți în obținerea permisiunii de a purta simbolurile lor religioase. Mulțumim Domnului pentru această victorie.

Marți, 30 octombrie

Un șofer care livra la domiciliu o porție de curry, undeva în nordul Londrei, a rupt crucea aflată pe peretele de lângă ușa casei și a împrăștiat fragmentele pe covorașul de la intrare. Câteva momente mai târziu, la ușă a răspuns un adolescent, care a luat curry-ul și i-a dat șoferului un bacșiș generos. Crucea era atârnată pe perete de ani de zile. Familia a raportat incidentul Poliției, considerându-l un gest de ură. Restaurantul și-a cerut scuze și Poliția a intervievat șoferul. Rugați-vă pentru creștinii care trăiesc în zone în care ar putea fi persecutați și cereți ca libertatea lor religioasă să fie pe deplin protejată nu numai în Marea Britanie, ci și în alte țări occidentale.

Miercuri, 31 octombrie

Rugați-vă pentru creștinii care doresc să lucreze pentru dreptate, neprihănire și milă în cadrul organizațiilor în care aceste calități sunt rare. Cereți protecția și înțelepciunea divină pentru acești oameni curajoși, deoarece este posibil ca aceștia să-i conteste pe colegi, chiar pe cei în vârstă, în eforturile lor de a salva oamenii nevinovați de hărțuire sau persecuție. Ei își pun reputația, locurile de muncă, carierele și, uneori, trăiesc în pericol, ajutând creștinii vulnerabili pe care alții le-ar face rău.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki


Читайте также: