Молитвенный листок

Marți, 1 octombrie

Suzan Der Kirkour (în vârstă de 60 de ani), creștină siriană și profesoară pensionară, a fost violată în repetate rânduri, torturată și ucisă cu pietre în cele din urmă de către militanți islamiști. Trupul ei a fost găsit de membrii bisericii din care făcea parte, în 9 iulie, în apropierea casei sale dintr-un sat creștin din provincia Idlib. Cercetările criminalistice au arătat că tortura a durat aproximativ nouă ore. Un lider al bisericii a comentat: „Atacurile împotriva creștinilor, în special a femeilor și a fetelor, sunt frecvente aici, dar acesta a șocat comunitatea. Suzan a fost o doamnă necăsătorită și o profesoară respectată, care a rămas în sat doar de dragul elevilor ei, ca aceștia să-și poată continua studiile.” Rugați-vă să se pună capăt violențelor împotriva fetelor și femeilor creștine în această parte a Siriei. La momentul redactării, Idlib rămâne fortăreața teroriștilor Statului Islamic.

Miercuri, 2 octombrie

După trei decenii de lobby din partea Irakului, UNESCO a votat în iulie intrarea ruinelor arheologice din Babilon în Patrimoniul Mondial. Babilonul a fost capitala unui imperiu puternic acum aproximativ 4.000 de ani. Rugați-vă ca prezența vie a creștinilor în Irak, care durează de aproape 2.000 de ani, să fie, de asemenea, prețuită și apreciată. Numărul creștinilor a scăzut la un sfert sau mai puțin în ultimii 30 de ani, odată cu intensificarea ostilității față de ei. În Irak, creștinii sunt indigeni, spre deosebire de musulmanii care au venit din Arabia. Rugați-vă ca mărturia creștinilor să continue să strălucească în Irak.

Joi, 3 octombrie

„Dwura” și familia ei au trăit cu frică încă din 31 mai 2006, până când au ajuns în Australia în urmă cu trei luni. Casa în care a locuit familia se afla în Câmpia Ninive, centrul istoric al creștinismului din Irak. Dar acum 13 ani, cumnatul lui Dwura a fost împușcat mortal de teroriști, când aceștia i-au verificat cartea de identitate și au văzut că era creștin. În 2014, militanții Statului Islamic au luat cu asalt orașul în care locuia Dwura, iar familia sa a fugit. Pe când armata irakiană a eliberat orașul, casa lor fusese deja distrusă. Această familie a fost a 26-a familie creștină persecutată adusă în Australia prin Operațiunea Adăpostul a Fondului Barnabas în acest an, cu vize acordate de guvernul australian și plata zborului asigurată de Fondul Barnabas. Rugați-vă ca toți acești credincioși să rămână puternici în credință, ca astfel să se bucure de pace și libertate în țara în care au simțit că îi călăuzește Dumnezeu.

Vineri, 4 octombrie

Cel puțin opt creștini pakistanezi își așteaptă execuția, fiind condamnați la moarte prin spânzurătoare, în baza renumitei legi a „blasfemiei”. Din 1991, este prevăzută pedeapsa cu moartea pentru „defăimarea numelui” lui Mahomed (Codul Penal din Pakistan, Secțiunea 295-C) și de atunci s-au adus numeroase acuzații false pentru soluționarea unor răfuieli personale. Creștinii și alți nemusulmani sunt deosebit de vulnerabili în fața acuzațiilor false din partea musulmanilor. Nimeni din nicio religie nu a fost încă executat în temeiul acestei legi, dar sute au fost acuzați. Comisia Națională pentru Justiție și Pace arată că 776 de musulmani, 505 de aparținători Ahmadiyya, 229 creștini și 30 de hinduși au fost acuzați în baza mai multor secțiuni din legea „blasfemiei”, din 1987 până în 2018. Creștinii reprezintă doar 2% din populația Pakistanului și 15% din cazurile de „blasfemie”. Rugați-vă ca ei și toți ceilalți acuzați pe baza unor acuzații false să fie achitați și eliberați.

Sâmbătă, 5 octombrie

Continuați să vă rugați pentru Stephen Masih, aflat în închisoarea din Pakistan, acuzat fiind de „blasfemie”; în urma unei boli din copilărie, el a rămas cu niște leziuni pe creier care îl determină să aibă izbucniri nervoase cu limbaj licențios. Audierea din 6 iulie a trebuit să fie amânată, deoarece reclamantul nu s-a prezentat. Rugați-vă să i se facă dreptate cât mai repede. Cereți protecție de la Dumnezeu peste el cât timp stă în închisoare și înțelepciune pentru avocații creștini care îl reprezintă.

Duminică, 6 octombrie

Doamne Isuse, care ai stat în fața celor care Te acuzau și ai îndurat interogatorii și bătăi, Te rugăm să fii alături de ucenicii Tăi care trebuie să răspundă la acuzațiile venite din partea autorităților ostile. Ajută-i să nu se îngrijoreze cu privire la modul în care se vor apăra sau ce vor spune; dă-le pacea Ta desăvârșită și fă-i să se încreadă pe deplin în promisiunea Ta că Duhul Sfânt le va da cuvintele potrivite pe care să le spună la timpul potrivit. Fie ca vorbele lor să îi uimească pe cei care le aud și să Îți aducă Ție slavă. (Luca 12:11-12)

Luni, 7 octombrie

„Apa inundă totul. Situația se agravează! Oamenii neajutorați se roagă!” Acesta este mesajul care a venit la Fondul Barnabas din partea unui pastor penticostal din Chittagong Hill, Bangladesh. Creștinii disprețuiți și săraci de acolo – mulți dintre ei oameni din triburi sau convertiți de la islam – abia își asigurau cele necesare unei vieți sărăcăcioase înainte ca inundațiile și alunecările de teren să devasteze zona, la mijlocul lunii iulie. „Sprijinul vostru și rugăciunile voastre fierbinți vor fi foarte apreciate”, a scris pastorul. Fondul Barnabas a furnizat alimente, medicamente și tablete de purificare a apei, întrucât creștinii sunt în mod obișnuit discriminați atunci când se distribuie ajutoare din partea guvernului în Bangladesh. Dar vă rugăm să răspundeți chemării pastorului la rugăciune. Durează ani de zile ca astfel de comunități sărace să își revină după un asemenea dezastru natural.

Marți, 8 octombrie

Islamizarea Africii subsahariene avansează în multe feluri, printre care extinderea efectivă a teritoriului islamic prin cumpărarea pământurilor de către musulmani. Moscheile răsar peste tot, indiferent dacă există sau nu localnici musulmani. Sudanul de Sud, înființat în urmă cu doar opt ani drept țară pentru creștinii sudanezi, are acum o universitate Islamică. În Kenya, țară majoritar creștină, musulmanii cumpără parcele de pământ aproape de drumurile principale, oferind proprietarilor dublul prețului normal. Zonele din țară care erau nemusulmane au devenit musulmane. În Niger, țară majoritar musulmană, misionarii islamici din Kuweit imigrează și înființează „sate” cu totul noi. Rugați-vă pentru o mărturie creștină puternică și vibrantă, care să îi atragă pe musulmani pe Hristos.

Miercuri, 9 octombrie

Dublul atac al extremiștilor islamiști din nordul Burkinei Faso din 9 și 10 iunie s-au soldat cu 29 de morți. În primul atac au fost ucise 19 persoane în orașul Arbinda, numărul celor uciși acolo în ultimele șase luni ridicându-se acum la peste 100. „S-a dovedit că aceștia căutau creștini”, a spus persoana de contact a Fondului Barnabas. Chiar și „familiile care ascund creștinii sunt ucise”, a adăugat. După atacul din 9 iunie, toți creștinii rămași din Arbinda au fugit. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru curajul celor care au murit încercând să-i protejeze pe creștinii nevinovați și rugați-vă ca Prințul păcii să pună capăt acestor violențe.

Joi, 10 octombrie

Creștinii din Gambia au sperat că procesul de radicalizare islamică a țării lor va încetini când un nou președinte va prelua funcția, în 2017. Dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. Președintele anterior anunțase în 2015 că Gambia este o republică islamică, iar musulmanii din Asia vizitează țara pentru a învăța comunitățile musulmane (peste 90% din populație) islamismul extremist. Până în prezent, nu există violențe anti-creștine, doar câteva cazuri de violențe împotriva unor convertiți de la islam. Stați în rugăciune alături de frații și surorile din Gambia, rugându-L pe Dumnezeu să intervină și să oprească tendința spre o formă mai strictă și mai intolerantă de islam.

Vineri, 11 octombrie

Un tribunal din statul Kaduna a declarat, la 19 iunie, că proiectul Legii privind reglementarea religioasă ar fi nelegal. Guvernul acestui stat nigerian, care are o populație formată aproximativ jumătate din creștini și jumătate din musulmani, a vrut să emită autorizații pentru predicatori, ceea ce le-ar fi oferit posibilitatea de a refuza autorizarea unora. Această propunere a fost contestată în instanță de către Adunarea Penticostală din Nigeria. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru hotărârea judecătorului musulman, care spune că noua lege ar încălca dreptul la libertatea de asociere și la libertatea religioasă.

Sâmbătă, 12 octombrie

Constituția Liberiei din 1847 recunoștea „bunătatea lui Dumnezeu, care a lăsat binecuvântarea religiei creștine și libertatea politică, religioasă și civilă”. O nouă Constituție, din 1986, a respins abordarea pro-creștină anterioară și a declarat țara ca fiind un stat laic, fără religie de stat (articolul 14). Din 2003 până în 2018, în țară au fost prezente trupe de menținere a păcii (până la 15.000 de militari); aproximativ trei sferturi erau musulmani. Unii au cumpărat terenuri și au construit moschei. Mulți creștini săraci s-au convertit la islam, iar un lider al bisericii estimează că musulmanii din Liberia reprezintă acum peste 30% din populație. Există solicitări pentru o sărbătoare națională la sfârșitul Ramadanului. În același timp, are loc o campanie ce urmărește să facă din Liberia un stat creștin. Rugați-vă ca creștinii liberieni să fie credincioși Domnului și Mântuitorului lor și să caute dreptate și egalitate pentru toți.

Duminică, 13 octombrie

Împărat al împăraților și Domn al domnilor, ne rugăm pentru toți cei aflați în poziții de autoritate din țara noastră, cerându-Ți să îi călăuzești Tu, astfel încât să putem trăi vieți pașnice și liniștite, cu toată evlavia și sfințenia. Dar dacă voia Ta desăvârșită pentru noi este să creștem în asemănarea cu Hristos întâmpinând necazuri și dificultăți prin care să ne fie testată credința, atunci Te rugăm să ne ajuți să profităm din plin de oportunitatea pe care ne-o dai de a suferi, mai ales dacă avem și privilegiul de a suferi pentru Numele lui Hristos, Nume în care cerem aceste lucruri. (1 Timotei 2:1-2)

Luni, 14 octombrie

Creștinii din Angola se pregătesc să se retragă în „subteran”. Până în decembrie 2019, trebuie să se conformeze unei noi legi care va face ca orice denominație să fie ilegală, cu excepția cazului în care poate furniza documente de identitate în copii legalizate pentru cel puțin 62.000 de membri (legalizarea documentelor ar costa sute de mii de dolari). Sub pretextul normelor de siguranță, autoritățile pot închide, de asemenea, clădirile bisericii construite din materiale naturale din zonă, în loc de cărămidă și tablă ondulată sau țiglă pentru acoperiș. În provincia Kabenda, toate bisericile sunt acum închise din cauza legii împotriva folosirii materialelor de construcție naturale. Cereți înțelepciune pentru liderii bisericii angoleze în această situație de limitare a libertății religioase și rugați-vă ca, indiferent dacă are o clădire și recunoașterea legală, biserica să continue să crească.

Marți, 15 octombrie

Recensământul recent care s-a făcut în Malawi a arătat că comunitatea musulmană în plină creștere, care trăiește în principal de-a lungul coastei lacului Malawi, este încă sub 12% din populație. Cu toate acestea, musulmanii domină economia și ocupă pozițiile de conducere în patru dintre principalele partide politice. Rugați-vă ca creștinii din Malawi să aibă înțelepciune și perseverență și să joace un rol activ în mersul țării lor, prevenind procesul de islamizare.

Miercuri, 16 octombrie

Când militanții islamiști Boko Haram au jefuit satul majoritar creștin Roum, din nordul Camerunului, la 10 iulie, toți sătenii au scăpat cu viața. Acest lucru s-a datorat faptului că nu dormeau în casele lor, ci în tufișuri, o măsură de precauție pe care o luaseră din cauza atacurilor recente asupra altor sate din zonă. Lăudați-L pe Dumnezeu că i-a eliberat și rugați-vă ca El să răspundă nevoilor lor practice și emoționale. Jihadiștii au dat foc caselor sătenilor, au ucis animalele și au jefuit magazinele alimentare. Având hainele, așternuturile și alte bunuri distruse, sătenii locuiesc acum într-o școală din zonă. „Aceste atacuri au dat naștere la frici, psihoze, traume și panică”, a scris un lider al bisericii cameruneze Fondului Barnabas, care a trimis alimente, pături, saltele și obiecte de igienă.

Joi, 17 octombrie

„Avem nevoie de rugăciunile voastre, pentru că nu ne este ușor”, a scris un lider al bisericii cameruneze Fondului Barnabas, în timp ce descria ultimele atacuri ale militanților Boko Haram asupra satului majoritar creștin, Grossi, din nordul țării sale. La 1 iunie, un băiat de 16 ani (probabil cioban) a fost răpit și ulterior ucis. La 8 iunie, o femeie a fost ucisă în tufișuri, în timp ce strângea iarbă pentru oi și în aceeași zi mai multe case au fost incendiate. Grossi fusese deja atacat în mai și ianuarie. Rugați-vă ca Domnul oștirilor să protejeze acest sat și să le poarte de grijă tuturor celor care au pierdut animale, depozite de cereale și alte lucruri esențiale pentru supraviețuire.

Vineri, 18 octombrie

Felix Ngole, un creștin în vârstă de 41 de ani din Camerun, care trăiește acum în Marea Britanie, și-a câștigat în instanță libertatea de exprimare printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel, la 3 iulie. Felix fusese exmatriculat de la cursurile de master în asistență socială de la Universitatea Sheffield, după ce a făcut referire la Biblie pentru a apăra un oficial american închis pentru că a refuzat să înregistreze o căsătorie între persoane de același sex. El a afirmat că oficialul își exprima doar credința sa creștină. Judecătorii au decis că universitatea „a confundat, în mod greșit, exprimarea părerilor religioase cu noțiunea de discriminare”. După trei ani de înfățișări la tribunal, rugați-vă ca Felix, care a venit în Marea Britanie în 2003 pentru a scăpa de persecuția din patria sa, să poată continua să își facă meseria. „În calitate de creștini suntem chemați să avem grijă de ceilalți și să îi slujim”, spune el.

Sâmbătă, 19 octombrie

Găștile de prizonieri musulmani din temnițele britanice folosesc amenințări și bătăi pentru a-i forța pe alți deținuți să se convertească la islam. „Tactica lor este să se împrietenească cu cineva atunci când intră. Dacă acel om nu se convertește, atunci încep să răspândească zvonuri despre faptul că  este un turnător, astfel încât să fie ostracizat. Apoi urmează bătăile”, ne-a relatat un prizonier nemusulman. Rugați-vă ca acești membri ai bandei musulmane să Îl întâlnească pe Domnul Isus și să găsească mântuire, vindecare, identitate și apartenență în El.

Duminică, 20 octombrie

Doamne Isuse Hristoase, ne amintim cum i-ai avertizat pe ucenicii Tăi că vor fi persecutați, așa cum ai fost și Tu. Știm că cel puțin unul din zece dintre cei care poartă azi numele Tău trăiesc în situații în care marginalizarea, discriminarea, hărțuirea, violența, tortura, închisoarea sau chiar moartea sunt posibile în orice zi. Ne rugăm să le dai putere să se bucure în suferințele lor, așa cum a făcut apostolul Pavel. Fie ca suferința lor să nască perseverență; perseverența, caracter; și caracterul, nădejde, astfel încât Tu să fii glorificat. (Ioan 15:20; Romani 5:3-4)

Luni, 21 octombrie

Fără știrea părinților săi, un băiat de șase ani din Azerbaidjan a dus niște broșuri creștine la școală, drept cadouri pentru colegii săi de clasă. Însă directorul a chemat poliția, care apoi a efectuat percheziții la casa băiatului, confiscând Biblii,  literatură creștină și CD-uri cu muzică de închinare. Poliția a întrebat-o pe mama băiatului despre petrecerea cu copii care a avut loc în casa lor la 31 decembrie 2018, când fiecare copil a primit câteva dulciuri și o carte ilustrată despre povestea Nașterii lui Isus. Ambii părinți au fost găsiți vinovați și amendați. Infracțiunile lor au fost: deținerea de literatură religioasă fără autorizație (Codul administrativ, articolul 451) și organizarea unei petreceri pentru copii (articolul 515.0.3). Rugați-vă ca legile Azerbaidjanului să fie schimbate în așa fel încât astfel de lucruri să nu fie ilegale.

Marți, 22 octombrie

Continuați să vă rugați pentru Eldos, care a fugit din Kârgâzstan cu două rude creștine, după ce a avut parte de violențe și amenințări cu acuzații false din partea musulmanilor, supărați de decizia bărbatului de a părăsi islamul pentru a-L urma pe Hristos. O altă intervenție chirurgicală (din 12 mai, la maxilar) l-a ajutat să treacă într-o altă etapă cu recuperarea sa fizică. Însă, la momentul redactării, încă nu li s-au acordat vizele pe care le-au solicitat și acum stau în derivă într-o țară intermediară. Acolo Eldos își petrece timpul citind Biblia, rugându-se, învățând limba țării în care speră să se stabilească și făcând evanghelizare pe străzi. Rugați-vă ca, la timpul potrivit, cei trei să se poată muta într-o țară îndepărtată sigură, unde speră să își ia viața de la capăt.

Miercuri, 23 octombrie

Slavă Domnului că amenințările constante împotriva altor creștini din zona Kârgâzstanului, unde au locuit Eldos și rudele sale, au încetat (vezi postarea de ieri), după ce Eldos a lăsat o declarație scrisă că i-a iertat pe atacatorii săi. O anumită persoană, care a amenințat că va ucide mare parte a familiei lui Eldos pentru că ar fi trădători, în conformitate cu șaria, a dispărut din zonă, pentru că poliția îl caută pentru alte lucruri pe care le-a făcut. Rugați-vă ca acest om să aibă o întâlnire personală marcantă cu Domnul Isus, precum Saul, un alt mare persecutor al creștinilor (Fapte 9:1-5).

Joi, 24 octombrie

Creștinii din Kârgâzstan sunt bucuroși să vadă că noul personal al Comisiei de stat pentru probleme religioase pare mai tolerant decât personalul anterior și se consultă adesea cu liderii bisericii. Cu toate acestea, Comisia și-a extins rețeaua de sucursale locale pentru a avea câte una în fiecare regiune a țării, crescând astfel controlul asupra activităților bisericii. În prezent, comisia pregătește noi reglementări pentru înregistrarea instituțiilor de învățământ creștine, iar anul trecut mai multe legi au fost modificate pentru a preciza mai detaliat pedepsele pentru încălcarea regulilor, de exemplu amenzi pentru pastorii care conduc întâlniri neautorizate, deci ilegale. Rugați-vă ca liderii bisericii din Kârgâzstan să fie la fel de înțelepți ca șerpii și la fel de inocenți ca porumbeii, în condițiile schimbării situației libertății religioase.

Vineri, 25 octombrie

În mod tradițional, în Kârgâzstan prieteniile formate la școală durează toată viața. Este o „cultură a colegialității”. Însă acum, copiii și adolescenții creștini întâmpină ostilitate și chiar violență la școală. Copiii creștini sunt bătuți și loviți cu pietre de alții, încurajați la rândul lor de mullahi. Un copil creștin în vârstă de 12 ani a fost bătut la școală, familia s-a mutat într-un alt oraș, dar la noua școală a fost lovit cu pietre. A primit două lovituri severe la cap, acum are dureri de cap groaznice, dar medicii refuză să-l trateze. Sora lui mai mică a suferit o comoție cerebrală când a fost atacată de colegii de clasă. Rugați-vă pentru copiii creștini din Kârgâzstan, care învață de la o vârstă atât de fragedă ce înseamnă să sufere pentru Hristos, și cereți ca Domnul să îi ajute să-și iubească dușmanii și să se roage pentru cei care îi persecută (Matei 5:44).

Sâmbătă, 26 octombrie

Pastorul cubanez, Ramón Rigal, și soția sa, Ayda, au fost condamnați la închisoare pentru că și-au școlarizat copiii (Ruth, 13 ani și Daniel, 9 ani) acasă, în sistem de home-schooling. Părinții au vrut să-și ferească copiii de bullying pentru credința lor creștină și nu au dorit să fie învățați ateismul în școlile de stat din această țară comunistă. Părinții au fost acuzați de „acțiuni împotriva dezvoltării normale a minorilor”. Aceasta este cea mai severă pedeapsă pe care Ramón a primit-o până acum pentru școlarizarea acasă a copiilor săi. Cereți putere și pace de la Dumnezeu pentru Daniel, care acum urmează cursurile la o școală de stat, pentru Ruth, care face ore de recapitulare la biblioteca publică, pentru părinții care sunt la închisoare, dar și pentru bieții bunici, care acum au grijă de copii.

Duminică, 27 octombrie

Doamne Isuse, familia Ta este flămândă, are nevoie de mâncare. Tată, hrănește-i pe copiii Tăi din mâna Ta plină de iubire. Doamne Isuse, familia Ta este însetată, are nevoie de o împrospătare. Tată, dă-le apă, din belșugul milei Tale. Doamne Isuse, familia Ta este înstrăinată, caută acceptarea. Tată ceresc, dă-le o casă, în dragostea Ta mare.

Luni, 28 octombrie

Multe femei somaleze duc niște vieți nenorocite. Într-o societate puternic islamizată, bărbații au adesea patru soții, pe care le tratează urât. Bărbații se așteaptă ca soțiile lor să le poarte de grijă copiilor, dar femeile nu au abilitățile necesare să-și câștige existența, deoarece anii mulți de război au dat peste cap viața lor normală. Poate din cauza acestor suferințe, unele femei somaleze se întorc de la islam la Hristos. Deși își păstrează credința creștină în secret, ele sunt respinse ca fiind „musulmani răi” pentru că abandonează rugăciunea, postul și mersul la moschee, obiceiuri islamice normale. Rugați-vă ca dragostea statornică a lui Hristos să le susțină și să le întărească, oferindu-le zilnic bucurie și speranță.

Marți, 29 octombrie

Femeile creștine somaleze – multe dintre ele părăsite de soții lor musulmani – vor să-și protejeze copiii de islam. În Somalia, însă, se așteaptă de la copii să meargă la moschee. Această presiune este deosebit de mare pentru băieți. De la vârsta de 8 ani în sus, fetele pot înceta să participe la moschee, deoarece se consideră că ar fi nevoie să fie acasă, ajutându-și mamele. Dar, dacă băieții continuă să lipsească de la rugăciunile care se fac la moschee, se ridică întrebări. Rugați-vă pentru mamele care încearcă să-și ajute copiii să crească în credința creștină. Cereți ca sângele lui Isus să îi protejeze pe acești tineri de orice rău, chiar dacă sunt obligați de părinții sau vecinii lor să participe la închinarea islamică.

Miercuri, 30 octombrie

Indonezia modernă, cel mai populat stat musulman din lume, se bazează pe o filozofie numită Pancasila. Aceasta cere, printre altele, ca toți cetățenii să creadă într-un dumnezeu. Islamul, creștinismul, hinduismul, budismul și confucianismul sunt religiile recunoscute. Dar Pancasila este din ce în ce mai respinsă de studenți, elevi și chiar un procent mic din armată, care spun că ar prefera un stat islamic bazat pe jihad. Orașul Yogyakarta, recunoscut până acum pentru exemplul de relații armonioase creștino-musulmane, a devenit acum unul dintre orașele cel mai puțin tolerante, având multe grupuri de islamiști justițiari activi. Rugați-vă ca musulmanii indonezieni, în special tinerii care nu își pot aminti când trăirea în bună înțelegere era fost o realitate, să își dorească o societate armonioasă, în care adepții tuturor religiilor sunt tratați în mod egal.

Joi, 31 octombrie

Biserica din China continuă să crească, având aproximativ o jumătate de milion de persoane botezate pe an. Creștinii chinezi adoră să citească Biblia și de obicei trec prin ea de mai multe ori pe an. De asemenea, le place să ofere copii ale Bibliei prietenilor lor, și mulți chinezi vin la Hristos citind Cuvântul lui Dumnezeu. Lăudați-L pe Dumnezeu că autoritățile permit publicarea a milioane de Biblii în China pentru a fi distribuite acolo, anul acesta 3,34 milioane, și mulțumiți-I pentru tot ceea ce Duhul Său realizează în această țară de 1,4 miliarde de oameni.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Читайте также: