Молитвенный листок

Sâmbătă, 1 septembrie

Aproape 100 de biserici de casă (adunări neînregistrate oficial) au fost închise la sfârșitul lunii mai în provincia Henan din centrul țării. Rapoartele arată că adunările cu mai mult de cinci participanți nu mai sunt permise și că autoritățile din Henan au ordonat tuturor bisericilor înregistrate să înlăture crucile de pe clădirile lor. Un creștin pe nume Li a relatat cum reprezentanții statului vin în casele creștinilor și cer să fie acoperite sau îndepărtate simbolurile sau obiectele de decor creștine. Obiecte de porțelan pe care scris „Isus te iubește” au fost îndepărtate de pe pereți. Rugați-vă pentru creștinii din provincia Henan, ca ei să poată continua să rămână tari în credința în Isus, indiferent ce fac autoritățile pentru a-i împiedica să se întâlnească unii cu alții. Rugați-vă ca cuvintele Lui care exprimă dragostea să fie bine ancorate în inimile lor, chiar dacă sunt rupte de pe pereți. (Ioan 15:7-9)

Duminică, 2 septembrie

Doamne Dumnezeule, Îți mulțumim și Te lăudăm că biserica din China crește, iar creștinii merg înainte cu credincioșie, în ciuda persecuțiilor accentuate și a restricțiilor, în special pentru cei din „bisericile de case”, neînregistrate oficial. Ne rugăm ca Tu, care ești Alfa și Omega, să dai înțelepciune poporului Tău din China și să-l îndrumi în eforturile lui de a îmbunătăți relațiile cu guvernul, fără a-și compromite credința. Ajută-l să-și amintească că orice autoritate este pusă de Tine. Cerem aceste lucruri în Numele Domnului Isus Cristos. (Romani 13:1-2)

Luni, 3 septembrie

Polițiști înarmați, însoțiți de oficialități din cadrul Departamentului pentru probleme religioase au dat buzna la o slujbă bisericească din Lanzhou, provincia Gansu din nordul Chinei, pe 27 mai. Șapte lideri au fost duși la secția de poliție și interogați. Cutia de colectă, câteva obiecte de mobilier și numeroase lucrări de caligrafie au fost confiscate. Rugați-vă ca această adunare să crească în credință și înțelepciune ca rezultat al acestor încercări. (Iacov 1:2-4)

Marți, 4 septembrie

„Se va lucra la asta. Creștinii. Da, am ridicat această problemă.” Acesta a fost răspunsul președintelui american Donald Trump atunci când a fost întrebat dacă a discutat despre libertatea religioasă la întâlnirea sa memorabilă cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, din Singapore, în 12 iunie. Desigur, nevoia este mare: creștinii sunt foarte persecutați și mulți oameni au fost executați pur și simplu pentru că au dus materiale religioase în Coreea de Nord. Rugați-vă pentru frații și surorile noastre din Coreea de Nord, care suferă atât de mult pentru credincioșia lor față de Cristos, și cereți ca ei să aibă putere, speranță și răbdare. Rugați-vă, de asemenea, ca președintele Trump și consilierii săi să aibă înțelepciune de sus în toate eforturile lor de a promova libertatea religioasă pentru creștinii din diferite țări din întreaga lume.

Miercuri, 5 septembrie

Guvernul sud-coreean a blocat lucrările creștine care trimit Biblii și materiale biblice în Coreea de Nord. Interdicția a fost introdusă chiar înainte de summitul între Kim Jong-un din Coreea de Nord și președintele american Trump, din iunie, într-un efort de a nu deranja discuțiile asupra denuclearizării peninsulei coreene. Rugați-vă ca materialele deja existente în Coreea de Nord să continue să circule și să fie citite, aducând mulți oameni la credința în Isus Cristos. Cereți, de asemenea, ca Domnul să arate alte modalități de a proclama Vestea Bună a mântuirii în Coreea de Nord.

Joi, 6 septembrie

Nord-coreenii îl privesc pe liderul politic al țării lor, Kim Jong-un, aproape ca pe un zeu, iar el depune eforturi pentru a încuraja acest lucru, de exemplu dezvelind o statuie impunătoare cu persoana sa pe vârful muntelui sacru, Paektu. Cultul personalității a fost descris ca fiind „un amestec bizar de stalinism, animism, tradiție confucianistă și Juche [ideologia națională a încrederii în sine]”. Amintindu-ne că ne rugăm Celui care este în stare să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, să ne rugăm ca inima lui Kim Jong-un să se schimbe printr-o întâlnire cu Dumnezeul cel viu. (Efeseni 3:20)

Vineri, 7 septembrie

Creștinii din orașul egiptean Zefta au sărbătorit revenirea surpriză a unei tinere care a fost răpită la 24 mai. Amany Magdi (20 de ani) a dispărut în timp ce era pe drum spre Universitatea Benha pentru a da un examen. Poliția nu i-a lăsat pe părinții lui Amany să o vadă și le-a spus că s-a convertit la islam. Dar, pe 24 iunie, Amany și-a sunat familia spunând că se află în drum spre casă. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru această veste bună. Multe femei și fete egiptene creștine sunt răpite, convertite forțat la islam și căsătorite cu cei care le răpesc. Puține dintre ele reușesc vreodată să revină acasă, la familiile lor.

Sâmbătă, 8 septembrie

„Niciodată o biserică în mijlocul nostru”, au scandat mai mulți săteni egipteni musulmani în demonstrațiile de vineri, 6 iulie și vineri, 13 iulie, după rugăciunea de la miezul zilei. Sătenii creștini s-au închis în case pentru siguranță. Protestele furioase au început în urma acordării statutului juridic clădirii bisericii din satul Sultan Basha, la aproximativ 150 de mile sud de Cairo. Poliția a asigurat demonstranții că nu va fi permisă construirea nici unei biserici în sat. Rugați-vă ca Dumnezeu să schimbe inima egiptenilor musulmani care nu sunt de acord ca creștinii să aibă locașuri de cult.

Duminică, 9 septembrie

Dumnezeule, Domnul și Creatorul nostru, îi aducem înaintea Ta pe apropiații creștinilor care au plătit cu viața pentru credința lor în Fiul Tău, Isus Cristos. Ne gândim la familiile celor 20 de martiri egipteni (și unul din Ghana) care au murit în 2015, ale căror rămășițe pământești s-au întors anul acesta în patria lor. Fie ca familiile lor îndurerate să cunoască pacea care întrece orice înțelegere. Ne rugăm și pentru supraviețuitorii și rudele celor care au murit în multe alte atacuri violente împotriva creștinilor din întreaga lume. Vindecă-i, Doamne, și șterge orice lacrimă din ochii lor. (Filipeni 4:7, Apocalipsa 7:17)

Luni, 10 septembrie

Creștinii din Algeria simt că sunt folosiți ca pioni în jocurile de putere politică. Există perioade de represiune și perioade de libertate mai mare. În ultimele luni lucrurile au fost dificile, mai multe biserici au fost închise de autorități, iar atunci când Asociația Protestanților Evanghelici a solicitat reînnoirea acreditării, nu a primit niciun răspuns. De asemenea, creștinii sunt frustrați că se acordă foarte greu vize ca profesorii străini de teologie să vină în țară și să-i învețe pe credincioși. Rugați-vă ca autoritățile algeriene să le permită creștinilor să dețină clădiri, acces la resursele și pregătirile teologice pe care le doresc și cereți abrogarea legilor care le fac viața atât de dificilă.

Marți, 11 septembrie

Lăudați-L pe Dumnezeu pentru rugăciunile înălțate pentru bisericile pe care autoritățile algeriene le-au închis cu câteva luni în urmă, astfel că oamenii nu au mai putut intra în clădiri. Două biserici din Oran și una în Ain Turk au primit permisiunea de a fi redeschise, iar sigiliile au fost îndepărtate de către serviciile de securitate duminică, 10 iunie. Creștinii algerieni cer sprijin în rugăciune cu privire la bisericile care au fost închise în mod similar în Bejaia (unde altă biserică a fost închisă de autorități la 11 iulie) și Tizi Ouzou. Ei citează Apocalipsa 3:8. „Vedeți, am pus în fața voastră o ușă deschisă pe care nimeni nu o poate închide.”

Miercuri, 12 septembrie

Peste 100.000 de oameni din Kachin, în principal creștini, trăiesc în tabere de refugiați sau se adăpostesc în clădirile bisericilor. Unii au fost strămutați nu doar o dată în timpul a 40 de ani de violență teribilă împotriva minorităților etnice creștine, în special de către armata din Myanmar (Birmania). Rugați-vă ca Duhul Sfânt să lucreze în inimile persecutorilor lor pentru a-i convinge vizavi de tratamentul brutal aplicat concetățenilor lor. Rugați-vă ca El să aducă și pace, și bucurie credincioșilor din Kachin, permițându-le să-i iubească și să-i ierte pe vrăjmașii lor.

Joi, 13 septembrie

Pastorul malaiezian Raymond Koh nu a mai fost văzut de când a fost răpit din mașină, în plină zi, la 13 februarie 2017. El a fost foarte activ în a ajuta grupurile marginalizate din societate, dar a primit opoziție din partea autorităților. Creștinii din Malaiezia au organizat proteste pentru a i se face dreptate, dar fără rezultat. Rugați-vă ca, oriunde este, pastorul Raymond să fie în curând eliberat în teafăr și nevătămat.

Vineri, 14 septembrie

Musulmanii din orașul Banjarmasin din Kalimantan (regiunea indoneziană a insulei Borneo) au forțat închiderea clădirii unei biserici. Ei au susținut că autorizația acordată de autoritățile locale bisericii nu era validă, ceea ce, din 22 mai, a lăsat adunarea de aproximativ 100 de membri fără un loc pentru a se întâlni. Rugați-vă ca minoritatea creștină din Kalimantan să nu fie hărțuită de majoritatea musulmană și cereți ca autoritățile să facă tot posibilul să asigure creștinilor suficiente locuri pentru a se închina.

Sâmbătă, 15 septembrie

Pe când citiți acest lucru, președintele Duterte al statului Filipine a semnat Legea fundamentală Bangsamoro, creând astfel o regiune complet autonomă, dominată de musulmani în sudul Filipinelor, care va avea elemente ale șariei (legea islamică) în sistemul său de justiție. Acest lucru creează în mod eficient un sub-stat islamic într-o țară seculară, pluralistă și mai ales creștină. Când această propunere a fost făcută acum zece ani, Curtea Supremă a hotărât că este neconstituțională, iar grupurile armate musulmane au reacționat cu violență împotriva creștinilor, ucigând mulți oameni sau determinându-i să plece de acolo. Rugați-vă pentru mulțimea de nemusulmani care trăiesc în zona Bangsamoro și care pot fi grav afectați de noua situație. Rugați-vă și pentru femeile musulmane din Bangsamoro, care vor fi discriminate atunci când se va aplica șaria.

Duminică, 16 septembrie

Doamne Isuse, ne rugăm astăzi pentru frații și surorile noastre creștine care trăiesc în locuri în care riscă arestări, întemnițări, bătăi și chiar torturi dacă predică sau dau îi învață pe alții despre moartea și învierea Ta. Dacă este voia Ta, Te rugăm să-i eliberezi de astfel de persecuții. Dar dacă Tu îngădui ca ei să fie persecutați, așa cum ai fost și Tu, Te rugăm să le dai puterea de a îndura suferința și de a-i  ierta pe cei care îi persecută. Fie ca ei să se bucure, precum apostolii, pentru că au fost socotiți vrednici să sufere pentru Numele Tău. (Fapte 5:41)


Читайте также: