Barnabas TodayСтрадающая Церковь-2020Молитвенный листок

Marți, 1 septembrie

Ne bucurăm împreună cu creștinii sudanezi de schimbările care au avut loc în țara lor la începutul acestui an, când pedeapsa cu moartea pentru apostazie de la islam a fost abolită prin adoptarea Anexei la amendamente. Sudanul a fost una dintre puținele țări moderne care au pus în aplicare această parte din șaria islamismului clasic, dar acum această amenințare nu mai afectează convertiții de la islam la creștinism. Lăudați-L pe Dumnezeu, care este capabil să răstoarne orice situație (Luca 1:51-53) și rugați-vă ca mult mai mulți musulmani sudanezi să aibă curajul de a-L urma pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al lor.

Miercuri, 2 septembrie

Islamiștii din Sudan au reacționat cu furie împotriva modificărilor recente ale unor amendamente (a se vedea postarea de ieri), prin care Sudanul se îndepărtează de o formă foarte strictă a islamului. Un cleric islamist, într-o serie de postări pe Tweeter, a descris guvernul ca purtând „război împotriva virtuților” și comițând „agresiuni împotriva religiei și identității naționale”. El a spus că „înlăturarea de la putere a acestui guvern obscen este o datorie și o obligație a oricărui cetățean”. Un altul a condamnat guvernul în cei mai aspri termeni islamici posibili atunci când a spus că guvernul „a ajuns să lupte împotriva lui Allah și a mesagerului său [Mohammad]”. Rugați-vă ca apelurile de revenire la o formă strictă a islamului, care a dominat Sudanul timp de trei decenii, să nu fie luate în seamă. Rugați-vă pentru protecția ministrului justiției din Sudan, Nasr al-Din Abdel Bari, care a fost principalul motor din spatele acordării unor libertăți sporite, prevăzute de noua lege. În calitate de musulman moderat, dornic să asigure libertatea religioasă și egalitatea tuturor cetățenilor, el va fi o țintă a islamiștilor, la fel cum sunt și creștinii.

Joi, 3 septembrie

Se știa că perioada 15 iulie – 15 septembrie va fi critică pentru problema cu lăcustele din Pakistan, din cauza musonului și a faptului că resursele guvernului au fost direcționate în principal spre măsurile anti-coronavirus. Valul anterior, din 22 iunie până în 10 iulie a înregistrat un număr mai mic de insecte vorace decât se aștepta în Pakistan; mulți au sugerat o varietate de motive legate de vreme pentru această plăcută surpriză, dar oare nu a fost acesta un răspuns la rugăciunile poporului lui Dumnezeu? Rugați-vă în continuare ca El să împrăștie lăcustele din Pakistan și din toate celelalte țări aflate în pericol.

Vineri, 4 septembrie

Lăudați-L pe Dumnezeu împreună cu noi pentru generozitatea celor care susțin Fondul Barnabas, prin care am reușit să trimitem ajutoare la peste 600.000 de creștini afectați de criza Covid, invazia lăcustelor sau ambele. Pentru mulți creștini, aceste dezastre naturale au venit pe lângă hărțuirea și persecuția anticreștină, care erau parte a vieții lor de zi cu zi. Când o mamă din Nigeria, „Rebecca”, a primit ajutorul alimentar acordat de Barnabas pentru persoanele afectate de Covid, ea a început să plângă. Arătând spre unul dintre copiii ei, a spus: „Să îi hrănesc pe ei a fost o adevărată provocare încă de când tatăl lor a fost ucis de militanții Fulani. Domnul care v-a trimis să vă binecuvânteze și pe voi pentru această lucrare a dragostei.” Rugați-vă pentru această familie creștină și pentru multe altele afectate de multe greutăți.

Sâmbătă, 5 septembrie

Lăudați-L pe Dumnezeu pentru un musulman Fulani care a salvat doi misionari creștini nigerieni aruncați în tufișurile din statul Zamfara de răpitorii lor la 15 iulie, după două luni în captivitate. Pastorul Zakka Ibrahim și Samuel Mabas au petrecut două zile călătorind printr-o ploaie puternică, fără hrană înainte ca salvatorul lor să îi găsească. Bărbatul Fulani i-a îngrijit două zile și apoi i-a dus la liderii bisericii. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru această acțiune curajoasă și plină de compasiune a musulmanului. Rugați-vă pentru eliberarea în siguranță a celui de-al treilea creștin care fusese răpit odată cu cei doi misionari în mai, dar care nu a fost eliberat împreună cu ei; el era convertit de la islam.

Duminică, 6 septembrie

Doamne, refugiul și tăria noastră, ajutorul care nu lipsește niciodată în nevoi, ai milă de frații și surorile noastre din întreaga lume care trăiesc într-o realitate a violenței anticreștine. Ne rugăm pentru miile de creștini care au fost răniți, au pierdut pe cineva drag, care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Mângâie-i cu realitatea prezenței Tale, protejează-i și fă ca violența să înceteze. Fie ca Numele Fiului Tău, Isus Hristos, să fie proslăvit în timp ce creștinii victime ale violenței își iartă persecutorii, așa cum a făcut Domnul Isus. (Psalmul 46)

Luni, 7 septembrie

Câțiva jihadiști pe motociclete și înarmați au ucis 27 de persoane în trei atacuri asupra satelor majoritar creștine din centrul statului Mali, în jurul datei de 26 mai. Unele dintre victime au fost arse de vii. Anul trecut, 2019, a fost cel mai grav pentru violența extremistă din Mali din ultimii șapte ani. Rugați-vă ca 2020 să nu depășească 2019 în ce privește violențele islamiste. Rugați-vă ca frații și surorile noastre din Mali să nu se teamă de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul (Matei 10:28).

Marți, 8 septembrie

Creștinii s-au numărau printre cei vizați și uciși în cele trei atacuri ale jihadiștilor în decurs de 48 de ore, în Burkina Faso, la sfârșitul lunii mai. Cel puțin 58 de persoane au murit. Un supraviețuitor a povestit cum se afla într-o ambulanță când aceasta a fost atacată. Șoferul ambulanței a strigat: „Iartă-ne, iartă-ne, suntem adepți ai profetului Mahomed”. Se pare că acest lucru i-a determinat pe musulmanii înarmați să oprească atacul asupra vehiculului respectiv. Rugați-vă pentru toți cei care au pierdut pe cineva drag în urma acestor violențe și mai ales pentru creștinii afectați ca ei, cu ajutorul lui Dumnezeu, să poată da un exemplu de iertare adevărată, iertându-și persecutorii. (Matei 6:14)

Miercuri, 9 septembrie

Înarmați cu macete, militanții islamiști ai Forțelor Democratice Aliate au atacat satul Samboko din nord-estul majoritar creștin al Republicii Democrate Congo, în 26 mai, ucigând peste 40 de persoane. În ziua precedentă, 17 oameni au murit când un sat din apropiere a fost atacat . Rugați-vă pentru membrii familiilor îndurerate ca Domnul să le șteargă orice lacrimă din ochi și să fie mângâiați la gândul că într-o zi se vor alătura celor dragi în prezența Domnului, unde „moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere”(Apocalipsa 21:4).

Joi, 10 septembrie

Shafqat și soția sa, Shagufta, au fost condamnați la moarte acum șase ani după ce au fost găsiți vinovați de „blasfemie” în legătură cu un mesaj text pe care un musulman l-ar fi primit pe telefonul său de la cei doi soți în timp ce se ruga la moschee. Cuplul creștin pakistanez este analfabet și nici măcar nu poate scrie în urdu, cu atât mai puțin în engleză, limba folosită în mesaj. Ei cred că această acuzație a fost inventată de un vecin musulman care le-a fost ostil după ce copiii lui au avut o ceartă minoră cu propriii copii. Rugați-vă ca recursul împotriva condamnării și sentinței să aibă succes; următoarea audiere urmează să aibă loc mâine. Rugați-vă pentru protecția lor și a curajosului lor avocat musulman, Saif-ulMulook, care a apărat-o și pe Aasia Bibi când se afla în aceeași situație.

Vineri, 11 septembrie

Creștinii vulnerabili din China nu mai primesc ajutoare sociale din partea statului deoarece casele lor poartă însemnele credinței creștine. O femeie de 80 de ani a fost nevoită să acopere o cruce din casă, altfel nu ar mai fi primit pensia. O văduvă în vârstă de 60 de ani, care a refuzat să dea jos niște imagini însoțite de mesaje creștine și să creadă în Partidul Comunist în loc de Dumnezeu, a constatat că, două luni mai târziu, pensia ei nu a mai venit. Un pacient paralizat dintr-o casă de bătrâni a fost amenințat cu pierderea sprijinului guvernamental cu care plătea locuința, mâncarea și îngrijirea medicală, în timp ce reprezentanții autorității au înlăturat imaginile cu Isus din camera sa. Rugați-vă pentru frații și surorile în vârstă care se confruntă cu astfel de situații și cereți ca harul lui Hristos să le fie îndeajuns, iar puterea Lui să fie desăvârșită în slăbiciunea lor (2 Corinteni 12:9).

Sâmbătă, 12 septembrie

Creștinii chinezi la o biserică din Linfen, provincia Shanxi, au votat membrii comitetului bisericii. Însă reprezentanții Partidului Comunist Chinez (PCC) au anulat votul și i-au obligat să accepte doi comisari aprobați de PCC. La o biserică din orașul Yuzhou, provincia Henan, un predicator, susținător al PCC, a fost pus în funcție de conducere de către oficialii guvernamentali. În felul acesta, Partidul Comunist controlează bisericile înregistrate oficial din China. Lăudați-L pe Dumnezeu că Duhul Său Se mișcă acolo unde vrea și nu poate fi exclus prin nicio decizie omenească (Ioan 3:8).

Duminică, 13 septembrie

Doamne Isuse, Te lăudăm pentru credincioșia creștinilor din China în mijlocul unei persecuții crescânde, când slujbele de închinare sunt controlate, clădirile bisericilor sunt demolate, sistemul de supraveghere urmărește fiecare mișcare și credincioșii în vârstă sunt privați de pensii. Te rugăm să le dai putere creștinilor și har pentru a îndura toate suferințele. Cerem ca toți copiii Tăi să  demonstreze caracterul Tău în viața lor. Fie ca ei să aducă pace, dragoste, bucurie și armonie în societate și să arate autorităților comuniste din China realitatea prezenței și puterii Tale.

Luni, 14 septembrie

Două clădiri bisericești au fost demolate de autoritățile chineze în provincia Henan la sfârșitul lunii mai. Ambele erau biserici înregistrate de stat. Una a fost demolată noaptea târziu pentru a face loc unui drum nou, cealaltă dimineața devreme pentru a face loc unui nou canal. Membrii respectivelor adunări așteptau cu nerăbdare redeschiderea clădirilor pentru închinare, după ce restricțiile impuse de Covid au fost ridicate. „Este mai rău decât să-mi văd casa demolată”, a spus un membru al bisericii, cu lacrimi în ochi. Mulți oameni cred că drumul și canalul au fost doar pretexte și scopul adevărat a fost persecutarea creștinilor. Rugați-vă ca creștinii chinezi să nu se teamă atunci când își vor vedea clădirile pământești distruse, amintindu-și că Tatăl ceresc le-a dat Împărăția. (Luca 12:32)

Marți, 15 septembrie

Cel puțin trei clădiri bisericești turcești au fost atacate într-o perioadă de o lună. Într-un incident, cineva a dat foc ușii unei biserici din Istanbul, pentru că dădea vina pe armeni pentru coronavirus. Într-un altul, un bărbat a smuls crucea de la porțile unei alte biserici armene din Istanbul. După al treilea atac, președintele turc Erdogan s-a angajat să facă tot posibilul pentru a proteja „pacea și armonia” dintre musulmanii turci, care reprezintă cel puțin 99% din populație, și minoritățile religioase. Rugați-vă ca această pace și armonie să fie a egalității respectuoase, nu pacea și armonia unui stat islamic clasic, în care nemusulmanii sunt persecutați, cu excepția cazului în care se supun unor reguli care le calcă în picioare demnitatea.

Miercuri, 16 septembrie

La 10 iulie, președintele Turciei, Erdogan, a semnat un decret prin care Hagia Sofia din Istanbul ar trebui redeschisă ca moschee două săptămâni mai târziu. Clădirea cunoscută în lume are o vechime de aproape 1.500 de ani. Inițial o catedrală creștină, aceasta a fost transformată într-o moschee (și au fost adăugate cele patru minarete) după capturarea Istanbulului (pe atunci numit Constantinopol) de către armatele otomane musulmane în 1453. În 1935 a fost transformată în muzeu la ordinul lui Kemal Ataturk , care a fondat republica seculară a Turciei în urmă cu aproape 100 de ani. Această acțiune provocatoare a lui Erdogan pare să indice faptul că acum se simte suficient de puternic pentru a pune capăt secularismului din Turcia și a impune fățiș lungul său proces de islamizare și otomanizare. Este mai mult decât probabil ca o parte a acestui proces să fie destinată supunerii creștinilor ca dhimmi. Rugați-vă ca creștinii din Turcia să nu-l părăsească pe Domnul, chiar dacă libertatea și securitatea lor sunt din ce în ce mai mult puse în pericol.

Joi, 17 septembrie

Biserica Protestantă din Istanbul a lansat un apel public către guvernul turc la 19 iunie, cerând ridicarea restricțiilor de rezidență impuse pastorilor străini. Multe biserici din Turcia au apelat la persoane din străinătate pentru a îndeplini rolurile de conducere ale bisericii, deoarece oportunitățile de instruire și pregătire a slujitorilor au fost sever limitate. Rugați-L pe Bunul Păstor să trimită păstori de oriunde dorește El pentru a conduce turma lui Dumnezeu din Turcia, care are mare nevoie de o conducere bună și de exemple bune de urmat în acest momente de tensiune. (1 Petru 5:3)

Vineri, 18 septembrie

La începutul anului 2020, guvernul din Myanmar (Birmania) a închis accesul rutier și pe apă la zone din statul Chin, întrerupând astfel aprovizionarea cu alimente. De asemenea, a blocat serviciile de internet și telefonie mobilă. Aparent guvernul vizează luptătorii armatei Arakan, o grupare de rebeli budiști din grupul etnic Rakhine, dar nu pare să-i pese că civilii Chin nevinovați au fost afectați. Aproximativ 90% din etnicii Chin sunt creștini. Organizațiile caritabile Chin au încercat să livreze orez (mâncarea de bază) în satele blocate, dar până la sfârșitul lunii iunie nu reușiseră încă să obțină permisiunea armatei de a intra acolo. Rugați-vă pentru frații și surorile noastre flămânde cerând ca Iehova Jireh (Domnul poartă de grijă) să le împlinească nevoile. (Geneza 22:14)

Sâmbătă, 19 septembrie

Fitri, o mamă tânără, locuia în Aceh, cea mai islamică parte a Indoneziei. Ea a avut un vis despre Isus, a început să frecventeze biserica și a decis să părăsească islamul, să devină creștină și să fie botezată. Din cauza convertirii sale, soțul ei musulman a divorțat de ea. Ea și-a luat fiicele, acum în vârstă de 6 și 3 ani, să locuiască într-o altă parte a Indoneziei și a refuzat în mod repetat cererile familiei sale de a se întoarce la islam și în Aceh. „Isus este Calea mea”, a spus ea și și-a asigurat familia că s-a convertit din proprie voință și nu a fost spălată pe creier. Rudele au reușit să ia copiii de la Fitri și probabil că aceștia se află acum într-un internat islamic din Aceh. Vă rugăm să vă rugați ca fetele să fie date înapoi mamei lor, care s-a recăsătorit cu un bărbat creștin.

Duminică, 20 septembrie

Te lăudăm pe Tine, Domnul și Dumnezeul nostru, pentru biserica Ta din India, care continuă să crească pe măsură ce violența și persecuția se intensifică. Cerem binecuvântarea Ta în special peste creștinii cu statut inferior în sistemul de caste, care sunt disprețuiți și discriminați pe de o parte pentru că Îl iubesc și Îl urmează pe Domnul Isus și pe de altă parte din cauza poziției lor în societate; ei au suferit teribil și în timpul pandemiei Covid. Ne rugăm ca ei să știe că sunt aleși și iubiți de Tine, că sunt o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor care aparține Dumnezeului celui viu. Ne rugăm aceste lucruri în Numele lui Isus Hristos. (1 Petru 2:9-10)

Luni, 21 septembrie

Un tată și un fiu, amândoi creștini, au fost bătuți până la moarte de poliția indiană și de extremiștii hinduși din statul Tamil Nadu, în iunie. Jeyaraj (59 de ani) și fiul său, Emmanuel (31 de ani), au fost arestați sub acuzația de încălcare a reglementărilor Covid-19, ținând magazinul de telefoane mobile deschis în afara programului permis. Însă înregistrările de pe camerele de supraveghere CCTV au arătat că toate magazinele din zonă erau deschise în momentul arestării lor. De asemenea, imaginile arată că ei nu aveau vătămări corporale înainte de arestare, așa cum a susținut poliția. Rugați-vă ca familia îndurerată de moartea celor doi, care l-a pierdut pe Emmanuel, să cunoască prezența lui Emanuel (Dumnezeu cu noi), pe care nimeni nu li-l poate lua. (Matei 1:23)

Luni, 28 septembrie

În 18 iulie, noaptea, când pastorul John Mutthu era plecat  de acasă la o înmormântare, mai mulți oameni s-au adunat în fața bisericii sale și au aruncat un cocktail Molotov pe acoperiș. Soția și copilul său dormeau înăuntru, dar din fericire nu au fost răniți. Biserica, aflată în provincia Uva, Sri Lanka, a suferit adesea persecuții. Rugați-vă ca Poliția să acționeze pentru a proteja acest mic grup de credincioși.

Marți, 29 septembrie

Violența teroristă islamistă comisă în special de ASWJ (Ahlu Sunnah Wa-Jama) continuă în nordul Mozambicului. Un misionar kenyan care împărtășea Evanghelia cu musulmanii din zonă a întocmit un raport în care a enumerat toate proprietățile bisericii și casele lucrătorilor creștini care fuseseră incendiate în ultimele zile. Mulți oameni fugiseră deja, astfel încât numărul morților / oamenilor răpiți a fost relativ scăzut. Când ASWJ comite crime, o face într-un mod grotesc, sălbatic, cu trupuri tăiate în bucăți, cu capete și membre împrăștiate peste tot. Guvernul pare să nu poată opri terorismul, parțial din cauză că armata și poliția sunt rivale și nu cooperează. ASWJ a avertizat Africa de Sud că, dacă își trimite forțele armate în sprijinul autorităților mozambicane, ASWJ va „deschide un front de luptă” în Africa de Sud. Rugați-vă ca Domnul, Dumnezeul atotputernic, să aducă eliberare, pace și stabilitate.

Miercuri, 30 septembrie

Curtea Supremă a Statelor Unite a votat la 30 iunie anularea unei clauze din 1889 care împiedica finanțarea din bani publici a școlilor religioase. Cazul a fost deschis de trei mame după ce acestea nu au fost lăsate să folosească un credit de 150 USD pentru taxa de școlarizare la o școală creștină din statul Montana. La începutul aceleiași luni, niște cetățeni au obținut o victorie pentru libertatea religioasă, când statul Ohio a adoptat o lege care a restabilit dreptul elevilor din școlile publice (adică școlile finanțate de guvern) de a-și exprima credința în temele lor. Legea din Ohio a clarificat și faptul că elevii se pot ruga împreună în incinta școlii și își pot exprima credința în școală, atâta timp cât nu întrerup alte activități. Deși aproximativ 70% dintre americani se declară creștini, iar libertatea religioasă este garantată în primul amendament al Constituțeia SUA, există multe restricții împotriva exprimării credinței în școlile publice. Îi mulțumim Domnului pentru aces++te schimbări care vor face elevilor creștini viața mai ușoară.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki


Читайте также: