Молитвенный листок

Marți, 1 decembrie „Unele familii au pierdut oameni dragi în timpul atacurilor, unii membri ai acestor familii au scăpat în mod miraculos de capcane”. Folosind cuvinte care amintesc de Evrei 11, liderul unei biserici din Burkina Faso ne-a dat aceste informații despre 552 de familii creștine fulani, oameni persecutați convertiți de la islam, strămutați și lipsiți de sprijin, pe care Fondul Barnabas i-a ajutat cu porumb, orez și ulei de […]

Рубрики: Jurnal de rugăciune

Luni, 1 aprilie La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, influența majoră a creștinismului coreean era în nordul țării. Trei cincimi dintre protestanți trăiau în nord, la fel și mulți dintre cei mai buni lideri ai acestora. Dar la scurt timp, trupele sovietice s-au mutat în nord, iar în 1948 țara a fost împărțită în două. În 1953 (când a fost încheiat un armistițiu în războiul coreean), o treime dintre […]

Рубрики: Jurnal de rugăciune

Sâmbătă, 1 iulie Comitetul în materie de religie al Marocului a emis un document, declarând că musulmanii care părăsesc islamul nu ar trebui să fie pedepsiți. Acest lucru este împotriva legii sharia, legea islamică clasică, ce spune că apostații ar trebui uciși. Comitetul, a cărui obligație este de a emite Fatwas și care este prezidat de regele Mohammed VI, a spus că pedeapsa cu moartea a fost inițial dată numai […]

Рубрики: Jurnal de rugăciune

    Fiţi bucuroşi în nădejdea voastră! Fiţi răbdători în necaz! Dedicaţi-vă rugăciunii! Romani 12:12 VIOLENȚA DIN PREAJMA PAȘTELUI – ATENTAT CU BOMBĂ ÎN DUMINICA FLORIILOR ÎN EGIPT: 46 DE MORȚI; CREȘTNII INDIENI – ȚINTA A CINCI INCIDENTE SEPARATE; AUTORITĂȚILE PAKISTANEZE AU DEJUCAT UN ATENTAT CU BOMBĂ ÎNTR-O BISERICĂ DIN PAKISTAN Statul Islamic a revendicat cele două atentate cu bombă de la bisericile din Tanta și Alexandria care au avut […]

Рубрики: Buletin de rugăciune

Sâmbătă, 1 aprilie Rugați-vă ca îngrădirea libertății religioase din Arabia Saudită să ia sfârșit, iar creștinii să poată să se închine liberi. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să îi călăuzească, să îi încurajeze și să le dea mângâiere credincioșilor cu trecut musulman care caută să crească în credință în ciuda amenințărilor cu persecuție violentă și a posibilei pedepse cu moartea. Rugați-vă ca ei să fie protejați de rău și să cunoască […]

Рубрики: Jurnal de rugăciune

Întărește-te și îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face. Iosua 1:9 EGIPT – 27 de morți în atentatul cu bombă dintr-o biserică din Cairo; copii și femei creștine printre victime Duminică, 11 decembrie, în jurul orei 10 dimineața, un sinucigaș cu bombă s-a detonat într-o biserică renumită din Cairo, în timpul slujbei. Douăzeci și șapte de creștini, […]

Рубрики: Buletin de rugăciune

Marți, 1 noiembrie În 3 august a fost anunțat un nou lider al Boko Haram, grupare militantă islamistă din Africa de vest. Imediat după numirea sa în funcție, Abu Musab Al-Barnawi, a lansat amenințarea că va bombarda biserici și va ucide creștini; totodată a anunțat că gruparea lui nu va mai ataca moschei și piețe frecventate de musulmani obișnuiți (pe care gruparea nu îi considera suficient de loiali religiei lor.) […]

Рубрики: Jurnal de rugăciune

„Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul, am strigat către Dumnezeul meu. El a ascultat glasul meu din Templul Său cel Sfânt și strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Sale.” – Psalmul 18:6 Pakistan –Tânără creștină în vârstă de 17 ani violată în timpul sărbătorii musulmane Eid al-Fitr Purtați-o în rugăciune pe Sonia (17 ani), o tânără creștină care a fost răpită și violată de un […]

Рубрики: Buletin de rugăciune