Молитвенный листок

MARȚI, 1 FEBRUARIE 

Actuala guvernare militară a Myanmarului rezistă de un an, timp în care a devenit tot mai strictă cu protestele în masă și cu principalele minorității etnice creștine. Mai mult decât atât, recent a pus presiune pe companiile de telecomunicații să obțină accesul la telefoanele a 18 milioane de cetățeni prin activarea unor programe de spionat. Această manevră permitea temutului Tatmadaw (armata Myanmarului) să asculte conversații private. Tatmadaw-ul a inițiat mai multe atacuri violente împotriva comunităților creștine în ultimii 60 de ani. Rugați-vă pentru companiile de telecomunicații, ca acestea să nu cedeze presiunii.

MIERCURI, 2 FEBRUARIE

Pe 30 octombrie, când armata Myanmarului a atacat orașul Thantlang, statul Chin, care e majoritar creștin, trei biserici și peste 160 de cămine au fost afectate sau distruse. Totuși, nu au existat victime, din cauza faptului că majoritatea locuitorilor fugiseră după loviturile de artilerie de mai devreme. Mulțumiți-I lui Dumnezeu că nu au existat morți în urma atacului și rugați-vă ca frații și surorile care și-au pierdut casele să fie mângâiați amintindu-și că „noi nu avem aici o cetate permanentă, ci o căutăm pe cea care urmează să vină” (Evrei 13:14).

JOI, 3 FEBRUARIE

Slăvit fie Dumnezeu că a răspuns la rugăciunile celor trei pastori din populația Karen, țara Myanmar, care au fost arestați pentru că au condus întâlniri de rugăciuni pentru pace. Aceștia au fost eliberați pe data de 18 octombrie 2021, după aproape patru luni de închisoare, în timpul cărora au așteptat să fie judecați. Ei au fost parte dintr-un grup de 1.136 de prizonieri eliberați, aparent din motive umanitare, la trei zile după ce liderului guvernării militare a Myanmarului îi fusese interzis să participe la o întâlnire a Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est. Haideți să ne bucurăm de faptul că Dumnezeul nostru lucrează în diferite moduri pentru a-Și binecuvânta poporul.

VINERI, 4 FEBRUARIE

Un politician din PAS, un partid politic musulman din Malaezia, a cerut partidului său să ofere mai multe fonduri pentru dawa (misiunea musulmană) din statul Sarawak, Insula Borneo, Malaezia. Sarawek este singurul stat din Malaezia în care creștinii formează cel mai mare grup religios. Rugați-vă ca creștinii din Sarawak, dintre care mulți sunt foarte săraci, să rămână fermi în credință și să se țină tare de Isus, Domnul și Mântuitorul lor.

SÂMBĂTĂ, 5 FEBRUARIE

Muhammad Kace, un creștin din Indonezia care fusese preot musulman, postează mai multe videouri pe YouTube care critică islamul și învățăturile sale. În august 2021, el a fost arestat pentru insultele aduse la adresa lui Mohamed, profetul islamului. În timp ce era în închisoare, a fost bătut cu brutalitate de către un alt deținut numit Napoleon Bonaparte, un fost ofițer de poliție în vârstă care era  închis pentru corupție. Potrivit avocatului domnului Kace, atacul a fost îngăduit de oficialii închisorii. Avocatul spune de asemenea că observațiile domnului Kace au venit drept răspuns unui comentator musulman care a făcut afirmații jignitoare despre creștinism fără a fi arestat pentru asta. Rugați-vă ca Domnul să îl protejeze pe Muhammad, să-l țină în siguranță și să îl binecuvânteze pentru mărturia sa.

DUMINICĂ, 6 FEBRUARIE

Doamne Dumnezeule, Tu cel care ești Judecătorul drept al lumii întregi, ne rugăm pentru creștinii care sunt interogați cu ostilitate de către autorități, fie în cadrul instanțelor de judecată, fie în mijlocul torturii, și pentru aceia care așteaptă să treacă prin aceasta. Te rog ia-le orice îngrijorare cu privire la ce au să zică. Fie ca Duhul Sfânt să le dea cuvintele potrivite și fie ca frații și surorile noastre să aibă încrederea că El este Cel care vorbește. Fie ca mărturia lor să lucreze cu putere în inimile acuzatorilor lor și a tuturor celor care îi ascultă. Cerem aceasta în Numele lui Cristos (Marcu 13:11).

LUNI, 7 FEBRUARIE

La momentul redactării jurnalului, Stephen Masih se află încă în închisoare în Pakistan, acuzat de „legea blasfemiei” pentru că a făcut afirmații jignitoare despre profetul musulman Mohamed în martie 2019. Aceasta înseamnă pedeapsa obligatorie cu moartea, conform Codului penal pakistanez. Stephen, un bărbat creștin, a suferit leziuni cerebrale ireversibile la vârsta de zece ani, când s-a îmbolnăvit de tifos. În închisoare, a fost atacat de prizonieri musulmani, așa că a fost mutat într-o celulă izolată. Pe 21 octombrie, niște experți internaționali în drepturile omului au cerut ca toate acuzațiile să fie retrase și ca el să fie eliberat imediat, afirmând că sunt extreme de îngrijorați de detenția și persecuția persistentă a domnului Masih din motive de blasfemie și de felul în care este tratat de către autoritățile din sistemul juridic și din închisoare, care sunt conștiente de dizabilitățile sale psiho-sociale și de starea sa de sănătate. În timp ce experții cer autorităților pakistaneze aceste lucruri, haideți să chemăm Numele Domnului și să Îi cerem Lui să salveze viața fraților noștri (Psalmul 116:4).

MARȚI, 8 FEBRUARIE

De când talibanii au preluat puterea în Afganistan în august 2021, TTP, o organizație musulmană radicală foarte asemănătoare aflată în Pakistan, a inițiat tot mai multe acte de violență aproape de granița cu Afganistan, fiind în mod aparent încurajați de succesul talibanilor în Afganistan. Obiectivul primar al TTP-ului pare să fie preluarea puterii în zonele ocupate de triburi care se află de-alungul graniței. Rugați-vă pentru protecția creștinilor din aceste zone din nord-vestul Pakistanului, care ar fi ținta principală a TTP-ului (uneori numit și Talibanul pakistanez) și rugați-vă ca forțele înarmate ale Pakistanului să poată să oprească extremiștii din a prelua puterea în zonele respective.

 MIERCURI, 9 FEBRUARIE

Nouă pakistanezi creștini au fost răniți, trei dintre ei aflându-se în stare critică, atunci când un grup de musulmani a provocat un incendiu pe 29 octombrie, în timp ce creștinii își udau terenurile în satul Trikhani, provinicia Punjab. Se pare că acest atac făcea parte dintr-o serie de încercări de a constrânge creștinii să își vândă pământurile musulmanilor la un preț foarte mic. Satul Trikhani a fost înființat de către misionari, iar terenul agricol a fost donat celor mai nevoiașe familii, iar acestea l-au dat mai departe de-alungul generațiilor. În Okara, un alt sat din Punjab, doi frați creștini au fost omorâți la începutul lunii și alți câțiva frați au suferit răni în urma împușcăturilor cauzate de o dispută pe tema irigării. Rugați-vă ca Domnul să-i mângâie pe cei îndoliați și să îi ajute pe cei răniți să se refacă în mod complet. Atacurile violente împotriva creștinilor devin ceva tot mai comun în Pakistan, în ciuda faptului că creștii sunt acceptați de către persoanele vârstince din guvern. Rugați-vă ca această tendință spre tot mai multă violență să se oprească.

 JOI, 10 FEBRUARIE

„M-am rugat neîncetat și am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunile mele au fost ascultate într-o zi când s-a întâmplat să întâlnesc echipa Fundației Barnaba”, a afirmat Yasroon Hanif, un creștin pakistanez care a trebuit să renunțe la școală și să încerce să găsească un loc de muncă pentru a-și susține familia atunci când tatăl său și-a pierdut slujba din cauza stării de urgență din anul 2020. Este foarte greu pentru creștinii necalificați din Pakistan să obțină un loc de muncă din cauza discriminării cu care se confruntă. Fundația Barnaba a aranjat ca Yasroon să poată deveni ucenicul unui bărbier. El este acum atât de bun în ceea ce face încât câștigă un salariu obișnuit și poate să își ajute familia. În momentul de față, Barnaba ajută peste 500 de tineri creștini din Pakistan să parcurgă programe de ucenicie. Rugați-vă ca fiecare dintre ei să prospere în profesia sa și să fie o mărturie bună pentru colegii și clienții săi.

VINERI, 11 FEBRUARIE

Africa a devenit noul „centru de gravitație” al Statului Islamic (IS, ISIS, ISIL, Daesh), gruparea militară musulmană care fusese înainte concentrată în Orientul Mijlociu. Există multe grupări musulmane violente care activează în Africa de Vest și de Est. O grupare paramilitară rusă, numită Wagner, operează în mai multe țări africane, fiind o amenințare pentru pacea și siguranța continentului. Cinci dintrre cele zece locuri în care foametea este cea mai extremă din lume se află în Africa, parțial din cauza unei serii de dezastre naturale. China a furnizat infrastructura de care era atât de mult nevoie, dar este posibil să își reducă împrumuturile pentru Africa și în acest mod să declanșeze un nou șoc economic. În orice caz, există sute de milioane de creștini plini de viață în Africa. Rugați-vă împreună cu ei ca mâna lui Dumnezeu să fie peste acest continent imens și pentru o creștere continuă a bisericii.

SÂMBĂTĂ, 12 FEBRUARIE

„Mai mulți cetățeni au fost omorâți, declarațiile de presă fiind singura consolare”, a afirmat Pastorul Joseph Hayab, președintele ramurii Kaduna din Asociația Creștină din Nigeria, după ce niște bandiți au atacat serviciul de duminică la o biserică din statul Kaduna pe 31 octombrie, omorând un om, rănind un altul și răpind o parte din închinători. Pe 26 septembrie, niște oameni înarmați au omorât 35 de oameni în timpul atacurilor asupra două biserici din același stat. Rugați-vă ca autoritățile din Nigeria să poate să oprească violența care are loc în mod frecvent în partea de nord a țării, în care creștinii sunt de multe ori victime.

DUMINICĂ, 13 FEBRUARIE

Doamne Isus Cristoase, Îți mulțumim că slujim unui Dumnezeu care are autoritate asupra vântului și asupra valurilor, al cărui braț este puternic și a cărui mână este tare. Aducem înaintea Ta pe frații și pe surorile noastre și pe cei care trăiesc în condiții de foamete în sudul Madagascarului din cauza secetei de lungă durată și Îți cerem să le porți de grijă. Te rugăm să direcționezi ajutoarele de hrană care sunt trimise celor flămânzi și să le dai ploaia de care au nevoie pentru ca pământul să fie roditor din nou. Fie ca aceia care sunt ai Tăi să nu cedeze în fața disperării, ci să continue să se încreadă și să se bucure în Tine (Matei 8:26-27; Psalmul 89:13).

LUNI, 14 FEBRUARIE

În noiembrie 2021 s-a estimat că două miliarde și jumătate de oameni (aproape o treime din populația lumii) duceau lipsă de hrană adecvată. Dintre aceștia, un miliard au suferit de subnutriție și, dintre aceștia, 45 de milioane se aflau în pragul foametei. La nivel global, 22 la sută din copii cu vârsta sub cinci ani s-au oprit din a crește din cauza lipsei de nutriție. Cereți ajutorul lui Dumnezeu pentru toți aceia care încearcă să adreseze această problemă imensă, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Inițiativa food.gives a Fondului Barnabas trimite mâncare la o parte din cei mai flămânzi creștini din Africa și Asia. Slăviți-L pe Dumnezeu pentru toți sponsorii Fondului Barnabas care donează produse alimentare solide și rugați-vă ca acestea să fie livrate și distribuite cât mai rapid și ușor.

MARȚI, 15 FEBRUARIE

Mulțumiți-I lui Dumnezeu că alte 63 de biserici și clădiri afiliate bisericilor au primit licență pe 7 noiembrie din partea unui comitet al guvernului Egiptului. Aceasta, fiind a douăzeci și una sesiune de înregistrări, face ca numărul total de biserici recent licențiate să ajungă la 2.201 din 3.730 care au aplicat după abrogarea din 2016 a restricțiilor asupra clădirilor de biserică din era otomană. Adunărilor li se dă voie să se închine în clădiri de biserică care nu au licență dar așteaptă finalizarea actelor oficiale. Acest proces a schimbat poziția creștinilor din Egipt în mod radical, din moment ce atât de mulți dintre ei se închinau înainte în biserici fără licență, comițând astfel o ilegalitate. Rugați-vă ca aceste schimbări de atitudine din vârf să fie îmbrățișate de masa societății egiptene, care încă include anumiți extremiști musulmani care se opun creștinilor, susținând că au prea multe locuri de închinare.

MIERCURI, 16 FEBRUARIE

Slavă lui Dumnezeu pentru veștile bune pe care le-am primit din Egipt. Curtea administrativă a țării a căzut de acord să trimită cazul pentru eliminarea căsuței legate de religie de pe actele de identitate către autoritatea comisarului de stat pentru a fi analizat din punct de vedere jurdic de către experți. Această căsuță a fost de multe ori folosită ca mijloc de a discrimina creștinii. De asemenea, aceasta cauzează probleme celor care se convertesc de la islam la creștinism, cărora li se pare aproape imposibil să își schimbe cărțile de identitate pentru a-și arăta noua credință, iar aceasta, în schimb, face ca mersul la biserică să fie dificil.


Читайте также: