Молитвенный листок

Joi, 1 aprilie

Lăudați-L pe Dumnezeu că biserica din Uzbekistan crește, iar persecuția scade. Îi mulțumim Lui pentru credința și curajul fraților și surorilor noastre care încă trăiesc zilnic înfruntând multe riscuri, restricții și – pentru convertiții de la islam – durerea respingerii din partea prietenilor și a familiei. O nouă lege le impune tuturor liderilor bisericii să primească instruire teologică. Rugați-vă ca Dumnezeu să folosească acest lucru pentru a fi o binecuvântare pentru poporul Său din Uzbekistan și ca liderii creștini să fie capabili să studieze pentru a avea calificările necesare, fiind totodată echipați cu tot ceea ce au nevoie pentru a-i întări pe credincioși în credința lor.

Vineri, 2 aprilie

În timp ce mare parte a creștinilor din întreaga lume își amintesc astăzi, cu o recunoștință greu de exprimat în cuvinte, de moartea lui Isus, Mântuitorul nostru, să Îl lăudăm pentru perseverența credincioșilor martirizați, în special a celor care au murit în ultimul an, care nu și-au iubit viața, chiar până la moarte (Apocalipsa 12:11). Rugați-vă ca sacrificiul lor să îi încurajeze pe alții să îndure persecuția și să fie o mărturie pentru cei care i-au persecutat. Rugați-vă ca Domnul să-i mângâie pe apropiații martirilor, dându-le pacea Lui care întrece orice pricepere.

Sâmbătă, 3 aprilie

În unele părți ale Vietnamului creștinii sunt tratați bine, în timp ce în alte părți sunt arestați pe nedrept, au parte de rele tratamente din partea poliției și sunt trimiși la închisoare. Rugați-vă ca practicile bune să se răspândească în tot acest stat comunist și ca legea din 2018, care impune autorităților să protejeze libertatea religioasă, să fie pusă în aplicare cu adevărat, fără eforturi de interzicere a activităților creștine, sub pretextul că ar dăuna ordinii sociale sau unității naționale.

Duminică, 4 aprilie

Hristos a înviat! Aleluia! Mulțumim, Doamne Isuse, pentru biruința Ta asupra morții, care ne dă nouă, celor care ne încredem în Tine și Te iubim, speranța cerului. Ne rugăm pentru frații și surorile noastre care se confruntă cu hărțuirea, discriminarea, violența și persecuția în viața lor de zi cu zi, care s-ar putea să fi pierdut case, bunuri și mijloace de trai doar pentru că Te urmează. Ne rugăm să rămână tari, amintindu-și că au o speranță vie, o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se poate veșteji. Fie ca ei să aibă parte de mângâierea Duhului tău Sfânt și de puterea învierii Tale. (1 Petru 1:3-4)

Luni, 5 aprilie

Frații creștini egipteni, Ramsis și Adel Hermina, conduceau fiecare un mic magazin în Alexandria. În 10 decembrie, Ramsis (47 de ani) a auzit gălăgie afară  în timp ce doi frați musulmani, bine cunoscuți că urau și hărțuiau creștini, s-au apropiat purtând cuțite, bâte și o sabie. Ramsis a început să ducă repede înăuntru bunurile expuse în afara magazinului său, dar bărbații musulmani l-au prins și l-au înjunghiat în abdomen și gât. Adel (60 de ani), care venea de la magazinul învecinat, și Tareq Shenouda, un alt creștin proprietar de magazin, au sosit la fața locului pentru a-l ajuta pe Ramsis, dar amândoi au fost înjunghiați. Ramsis a murit mai târziu la spital. Câțiva senatori și parlamentari au participat la înmormântarea sa, arătându-și solidaritatea față de comunitatea creștină. Rugați-vă pentru cei doi frați musulmani, a căror mamă murise în dimineața aceea, ca aceștia să găsească pace, dragoste și restaurare în Isus Hristos.

Marți, 6 aprilie

Slavă lui Dumnezeu pentru vecinii musulmani curajoși și amabili care, pe 25 noiembrie, au protejat o familie creștină din Egipt de o gloată musulmană furioasă. Mulțimea, care a atacat casele creștine și o clădire a bisericii din satul al-Barsha, provincia Minya, era înfuriată de o informație conform căreia un creștin numit Girgis Sameeh a făcut un comentariu pe Facebook prin care l-a insultat pe Mahomed. Girgis a susținut că acel cont al său a fost piratat. Creștinii și-au apărat casele și biserica de pietrele și cocktailurile molotov pe care le-a aruncat mulțimea, iar singura persoană grav rănită a fost o femeie creștină în vârstă a cărei față a fost arsă când un cocktail molotov a lovit dormitorul ei. Patru zile mai târziu, musulmanii extremiști au dat foc hambarelor unde creștinii păstrau hrana pentru vitele lor. De asemenea ei au cerut boicotarea afacerilor deținute de creștini. Rugați-vă ca această persecuție a fraților și surorilor noastre să ia sfârșit.

Miercuri, 7 aprilie

Creștinii din Egipt s-au revoltat în decembrie 2020 când o curte de apel a achitat trei bărbați musulmani care au fost acuzați că au dezbrăcat o femeie creștină în vârstă, Suad Thabet, și au târât-o pe străzile satului al-Karm din provincia Minya în timpul violențelor din mai 2016. Ulterior, președintele Sisi și-a cerut scuze în numele națiunii șocate și a cerut repararea celor cinci case creștine incendiate de musulmanii revoltați. Mulți musulmani moderați și-au exprimat indignarea față de achitare iar o actriță musulmană a postat online fotografii cu o sculptură în mărime naturală pe care o făcuse cu doamna Thabet, în timp ce studia Arte la Universitatea din Minya. Acesta fusese proiectul ei de absolvire, iar tema fusese „o sculptură a unei persoane publice din Minya”. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru această recunoaștere a creștinilor egipteni de către musulmanii egipteni și rugați-vă să se răspândească la întreaga populație egipteană.

Joi, 8 aprilie

Extremiștii au organizat o pooja (ceremonie religioasă hindusă) pe terenul unei biserici creștine din Goa, India, pe 30 decembrie. Creștinii au chemat poliția, care le-a cerut extremiștilor să se mute în altă parte, dar nu au depus plângere privind incidentul. Incidente similare au avut loc la biserici din alte state din India și, de asemenea, la faimosul mormânt musulman, Taj Mahal. Rugați-vă ca lăcașurile de cult creștine și musulmane din India să fie tratate cu respect de comunitatea majoritară.

Vineri, 9 aprilie

Lockdown-ul de anul trecut din India a adus o mare binecuvântare în unele comunități creștine de la țară. În loc să se întâlnească o singură dată pe săptămână într-o slujbă duminicală mare, creștinii au început să se întâlnească în grupuri mici, fiecare cu un lider – mai ales lideri tineri care nu mai avuseseră niciun rol activ în închinarea duminicală. Micile întâlniri le-au permis credincioșilor să se apropie de Domnul în moduri mai autentice; rezultatul a fost o creștere spirituală pentru creștini și o mărturie eficientă pentru necreștini, mulți predându-și viața lui Hristos. Îi mulțumim Dumnezeului nostru, care lucrează în toate lucrurile spre binele celor care Îl iubesc și care au fost chemați după planul Său. (Romani 8:28)

Sâmbătă, 10 aprilie

Poliția din districtul Shahjahanpur, statul Uttar Pradesh, India, a fost instruit să supravegheze întâlnirile de rugăciune ale creștinilor pentru a vedea dacă se fac încercări ilegale de a converti oamenii la creștinism. O nouă lege anti-convertire a intrat în vigoare în acest stat în noiembrie 2020, interzicând convertirea prin „forță, denaturare a faptelor, influență nejustificată, înșelăciune, fraudă sau căsătorie”. Acum există nouă state indiene cu o astfel de legislație în vigoare, ceea ce face ca unii creștini implicați în evanghelizare să poată fi ușor acuzați în mod fals că folosesc metode greșite. Rugați-vă ca creștinii să aibă curaj să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni și să împărtășească în continuare Evanghelia cu alții. (Fapte 5:28-29)

Duminică, 11 aprilie

O, Prinț al păcii, ne rugăm pentru orașul creștin Mozogo din nordul îndepărtat al Camerunului, atacat în ianuarie de militanți înarmați cu mitraliere și macete, printre militanți aflându-se și o fată sinucigașă. Te rugăm să-i mângâi pe cei care îi plâng pe cei doisprezece morți, între care erau și cinci copii, unii chiar și în vârstă de trei ani. Cerem atingerea Ta vindecătoare peste răniți, inclusiv peste cei șase copii grav răniți. Vrem să vedem cum domnia Ta crește, aducând pace, dreptate și neprihănire, așa cum a fost promis în Cuvântul Tău. Te rugăm să grăbești acea zi și să fie glorificat Numele Tău. (Isaia 9:6-7)

Luni, 12 aprilie

Militanții Boko Haram au atacat satul majoritar creștin Gabass din Camerunul îndepărtat în primele ore ale zilei de 26 noiembrie, ucigând cel puțin trei persoane și răpind o alta. În aceeași noapte, Boko Haram a atacat și satul Guidi, tot în nordul îndepărtat, dând foc la cinci case. Comunitățile creștine rurale din această parte a Camerunului sunt ținte frecvente ale grupării Boko Haram, al cărei scop este să stabilească un califat islamic în Africa de Vest. Rugați-vă potrivit cu cuvintele lui David pentru frații și surorile noastre cameruneze, ca Domnul să-i protejeze de oamenii violenți care plănuiesc lucruri rele în inima lor și vor să stârnească războiul. (Psalmul 140:1-2)

Marți, 13 aprilie

Cel puțin 30 de creștini au fost uciși, 14 răniți grav și zece femei tinere și fete violate, într-o serie de atacuri ale jihadiștilor asupra a cinci sate din nord-estul Republicii Democrate Congo, în perioada 20 noiembrie – 3 decembrie. Potrivit rapoartelor, militanții au încercat să-i forțeze pe unii dintre creștini să se convertească la islam și i-au ucis când au refuzat. Tatăl nostru ceresc cunoaște toate detaliile – rugați-L să îi mângâie pe supraviețuitori și să le poarte de grijă în toate aspectele.

Miercuri, 14 aprilie

Șase creștini au murit într-un atac asupra satului creștin Ungwan Bido din statul Kaduna, Nigeria, duminică, 29 noiembrie. Rugați-vă pentru cei care plâng moartea lui Silas, Malaki, Geofree, Anna, Sunday și Fidelis. Rugați-vă, de asemenea, ca acea campanile a Fondului Barnabas care urmărește ca situația critică a creștinilor din Nordul și Centura de Mijloc a Nigeriei să fie trecută pe agenda reuniunii bienale a șefilor de guvern ai Commonwealth-ului, așteptată să aibă loc la sfârșitul lunii iunie, să aibă succes. (Semnați Scrisoarea noastră deschisă la adresa www.barnabasfund.org/save-nigeria)

Joi, 15 aprilie

Joseph Swanta (20 de ani), membru al corului bisericii sale, a auzit focuri de armă în satul său din statul Plateau, Nigeria, la 1 decembrie. Când s-au oprit, a ieșit să vadă dacă poate ajuta victimele, în ciuda rugăminților mamei sale, Ruth. Ruth a auzit reluarea focurilor de armă și foarte curând a auzit țipătul fiului ei, în timp ce atacatorii, militanți Fulani, l-au împușcat mai întâi în mână și apoi în piept, ucigându-l. Alți doi creștini au murit în acest atac. O femeie numită Adegoke, care stătea întinsă în patul ei citind Biblia, a fost răpită. Rugați-vă ca Domnul, Creatorul cerului și al pământului, să păzească poporul Său din Nigeria de orice rău, veghind asupra vieții copiilor Lui, la venire și la plecare (Psalmul 121:7-8).

Vineri, 16 aprilie

Coreea de Nord îi pedepsește pe toți cei care cred în orice religie, dar deseori cele mai aspre pedepse sunt date creștinilor. Aceasta este concluzia unui grup de cercetare din Londra, bazat pe interviuri cu peste 100 de nord-coreeni care au supraviețuit și au fugit din țara lor. Din mărturiile îngrozitoare, grupul de cercetare a identificat 215 victime creștine ale persecuției, dintre care unii copii, care au suferit în perioada 1990-2019. Arestările, interogatoriile, torturile și teribilele „tabere de reeducare” au fost tema repetată a acestor mărturii. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru credincioșia fraților și surorilor noastre din Coreea de Nord, care suferă pentru Hristos.

Sâmbătă, 17 aprilie

Unii creștini nord-coreeni reușesc să fugă peste granița cu China, dar uneori autoritățile chineze îi trimit cu forța în Coreea de Nord. Angajarea în activități religioase în timpul petrecut în China este o infracțiune în Coreea de Nord,alături de orice practică religioasă, deținerea de obiecte religioase, contactul cu persoane religioase, participarea la întâlniri religioase și împărtășirea credințelor religioase. Acestea sunt, de obicei, lucrurile pentru care sunt pedepsiți creștinii nord-coreeni. Amintindu-vă că nimic nu este prea greu pentru Domnul (Geneza 18:14), rugați-vă ca El să aducă mângâiere creștinilor din Coreea de Nord care suferă.

Duminică, 18 aprilie

O, Dumnezeul dreptății, aducem înaintea Ta trei dintre frații noștri creștini din Pakistan, care au fost acuzați în mod fals de „blasfemie” fără nicio dovadă împotriva lor. Ne rugăm pentru Azeem, care a fost arestat în ziua de Crăciun, pentru Saleem și Abbas, din același sat, cărora li s-a recomandat să se predea Poliției ca să nu fie atacată întreaga comunitate creștină de oamenii furioși. Doamne, ne rugăm să fie dovedită nevinovăția lor. Îți cerem acest lucru în Numele Mântuitorului nostrum, Isus Hristos, care a fost el însuși acuzat pe nedrept. (Isaia 30:18)

Luni, 19 aprilie

Lăudați-L pe Dumnezeu că Imran Ghafur, un creștin pakistanez, a fost achitat după mai bine de unsprezece ani de închisoare sub acuzația de „blasfemie”. El a primit o condamnare pe viață după ce a fost acuzat că a ars o parte din Coran în timp ce făcea curățenie în librăria sa din Faisalabad. Rugați-vă ca fratele nostru Imran să fie plin de speranță și pace după atâta nedreptate și suferință (Ioel 2:25-26). Peste 20 de creștini pakistanezi se află încă în închisoare sub acuzația de blasfemie, dintre care șapte au fost condamnați la moarte. Rugați-vă ca toți aceștia să fie achitați.

Marți, 20 aprilie

Când trei bărbați musulmani au oprit o ricșă în Pakistan, pe 28 decembrie, pentru a jefui pasagerii, au descoperit că de fapt călătorii erau creștini, printre care se aflau două adolescente, pe care au decis să le violeze. În mod normal, ei doar jefuiau trecătorii, dar au spus mai târziu: „Le-am violat doar pentru că erau creștine”. Fata mai mare (în vârstă de 16 ani) i-a rugat pe bărbați să o lase în pace pe sora ei de 14 ani, ceea ce au și făcut, dar au violat-o toți pe sora mai mare. Cereți pacea Domnului nostru pentru ambele fete, în special peste tânăra de 16 ani.

Miercuri, 21 aprilie

Sonia Bibi, o femeie creștină în vârstă de 24 de ani care locuia în Rawalpindi, Pakistan, a fost împușcată în cap la 30 noiembrie și a murit în drum spre spital. Un bărbat musulman dorise să se căsătorească cu ea, dar Sonia și părinții ei au refuzat oferta, știind că o căsătorie cu un musulman ar însemna convertirea la islam. Bărbatul a amenințat-o că o va ucide. „Suntem creștini de generații”, a spus tatăl ei, „iar Sonia a fost o creștină adevărată, puternică în credință și a fost ucisă pentru că și-a urmat credința creștină.” Sonia, care lucra ca servitoare, aducea venitul în familie, deoarece tatăl ei este muncitor la salubritate, cu salariu mic, iar mama ei are un handicap, ceea ce înseamnă că nu poate munci. Rugați-vă ca Domnul să protejeze, să mângâie familia Soniei şi să îi poarte de grijă.

Joi, 22 aprilie

La momentul redactării acestui jurnal, se știe că există în jur de 150 de soldați armeni deținuți de Azerbaidjan ca prizonieri de război, care sunt încă în viață. Dar soarta altor 1.300 de armeni este încă necunoscută, după războiul scurt și sângeros din septembrie-octombrie 2020, când Azerbaidjanul, majoritar musulman, a pus mâna pe teritoriul Nagorno-Karabah, cu populație armeană. Creștinismul este o parte vitală a identității armene. Cel puțin 11 prizonieri de război armeni au fost uciși de azeri și videoclipurile arată decapitarea a doi civili în vârstă de către bărbați îmbrăcați în uniforma forțelor armate azere. Rugați-vă ca Dumnezeul oricărei mângâieri să-i mângâie pe cei care plâng și pe cei care încă nu știu dacă cei dragi ai lor sunt în viață sau morți. (2 Corinteni 1:3)

Vineri, 23 aprilie

„Un nou război cu Armenia este acum inevitabil… De data aceasta războiul se va duce pe teritoriul Armeniei.” Această postare pe Tweeter a lui Ahmad Shahidov, șeful Institutului pentru Democrație și Drepturile Omului din Azerbaidjan, este una dintre numeroasele amenințări azere la adresa Armeniei care au fost făcute de când Azerbaidjanul majoritar musulman, sprijinit de Turcia, a atacat enclava Nagorno -Karabakh în septembrie 2020 și a preluat cu succes controlul asupra multor teritorii. Această parte a Azerbaidjanului este locuită de armeni, care sunt creștini. Rugați-vă ca Armenia, prima națiune creștină din lume, să nu fie cucerită de armatele musulmane din Azerbaidjan și de aliații săi.

Sâmbătă, 24 aprilie

Astăzi este comemorarea anuală a teribilului genocid al creștinilor armeni, asirieni, siriaci și greci, în care se estimează că au murit 3,75 milioane de oameni în Imperiul Otoman Turc într-o anumită perioadă de timp, cel mai rău an fiind 1915. Multe țări nu au recunoscut încă oficial aceste teribile crime în masă ale bărbaților, femeilor și copiilor drept un genocid. Rugați-vă ca petiția și campania internațională, pe care Fondul Barnabas și alții le desfășoară în prezent, să convingă mai multe guverne să recunoască acest lucru ca fiind genocid și să acționeze pentru a proteja armenii de a fi țintiți din nou în vederea distrugerii lor. (barnabasfund.org/armen-genocid)

Duminică, 25 aprilie

Doamne, ne bucurăm că ne cunoști pe deplin și într-o zi Te vom vedea față în față. Te rugăm să îi ajuți pe copiii Tăi din China. Pe măsură ce supravegherea în țara lor se intensifică, iar camerele de recunoaștere facială spun poliției exact cine a mers la biserică, cine a vorbit cu cine și despre ce a fost predica, fă ca frații și surorile noastre să nu se teamă. Deși viața este foarte grea pentru creștinii chinezi, umple-i cu speranța că într-o zi Tu le vei șterge orice lacrimă din ochi, Numele Tău va fi pe frunțile lor și ei Îți vor vedea fața. Ne rugăm acest lucru în Numele lui Hristos. (1 Corinteni 13:12; Apocalipsa 21:4; 22:4)

Luni, 26 aprilie

Cinci creștini din Shenzhen, provincia Guangdong, China, au fost urmăriți penal pentru vânzarea de playere audio cu porțiuni din Biblie (mici dispozitive electronice care redau fișiere audio digitale preîncărcate). Aceștia au fost găsiți vinovați de „afaceri ilegale”. Unii care au cumpărat respectivele dispositive, foarte răspândite printre creștinii chinezi, au fost avertizați de polițiști că pot încălca legea prin cumpărarea lor. Se pare că aceasta face parte din controlul din ce în ce mai strict al autorităților chineze în privința răspândirii Bibliilor în țară. Lăudați-L pe Dumnezeu că nicio autoritate pământească nu poate împiedica Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu să realizeze ceea ce El dorește (Isaia 55:11).

Marți, 27 aprilie

Când misionarii au dus Evanghelia în Insulele Pacificului, aceasta a fost întâmpinată cu bucurie în multe locuri, dar și cu împotrivire și violență în câteva locuri. În cele din urmă, această parte a lumii a devenit puternic creștină. Dar în secolul 21, islamul începe să avanseze. Unul dintre lucrurile care îi atrag pe oameni sunt ajutoarele primate și faptul că mulți copii din Papua Noua Guinee și Vanuatu primesc educație gratuită la școlile islamice din Malaezia, Yemen, Fiji și Arabia Saudită. Un alt lucru este modul în care islamul nu separă religia de stat, ceea ce se potrivește cu dorința localnicilor ca religia să ocupe un loc central în viața de zi cu zi. Rugați-vă ca creștinii să-L iubească pe Domnul atât de puternic încât să nu se convertească la islam în ciuda acestor oferte atrăgătoare.

Miercuri, 28 aprilie

De la începuturile timide din anii 1970, când au sosit muncitorii și diplomații musulmani, islamul a prins rădăcini în Papua Noua Guinee. O societate islamică a fost înființată la începutul anilor 1980, prima moschee a fost deschisă în 2001 (cu un imam din Arabia Saudită, înlocuită mai târziu cu un musulman wahabi din Nigeria) și prima școală islamică în 2004. Numărul de convertiți musulmani a crescut cu 1.000% în primii doisprezece ani ai acestui secol. Majoritatea creștină a început să reacționeze puternic și, uneori, violent, împotriva musulmanilor. Unii creștini doreau soluții legale pentru a asigura primatul continuu al creștinismului. Rugați-vă ca Domnul să-i ajute pe creștinii din Papua Noua Guinee să aibă un răspuns iubitor și drept la această provocare. Cereți ca ei să fie plini de înțelepciune duhovnicească. (Iacov 3:17)

Joi, 29 aprilie

Minoritatea musulmană din Insulele Solomon este împărțită între două extreme ale spectrului islamic. Acesta este rezultatul a două eforturi misionare musulmane separate de la sfârșitul secolului al XX-lea: Ahmadiyyas (considerat eretic de majoritatea musulmanilor) și Tablighi Jamaat (un grup sunnit strict și foarte conservator). De la doisprezece musulmani câți erau în 1998, numărul musulmanilor este probabil de ordinul miilor. Mulți dintre noii convertiți la islam dau vina pe creștinism pentru că le-a distrus obiceiurile tradiționale, inclusiv retribuția, segregația de gen și poligamia. Le plac regulile de conduită exterioare ale islamului, la care speră că vor adera, mai degrabă decât aspirațiile creștine greu de atins cu privire la sfințenia interioară, despre care spun că duce la imoralitate în societate. Rugați-vă ca liderii bisericii din această țară, care este aproximativ 90% creștină, să-i învețe pe credincioși în mod clar despre mântuirea prin credință, nu prin fapte și despre moartea răscumpărătoare a lui Isus o dată pentru totdeauna.

Vineri, 30 aprilie

Se spune că islamul a venit în națiunea melanesiană din Vanuatu când un localnic creștin a mers în India pentru a se pregăti să devină traducător al Bibliei și s-a convertit la islam înainte de a se întoarce acasă, în 1978. Câteva rude ale sale au devenit musulmane, toți locuind în același sat de pe o insuliță și închinându-se împreună pe plajă. Ulterior, islamul s-a răspândit în alte părți ale Vanuatului. Deja în 2007 moscheile erau pe multe insule, chiar dacă se estimează că ar fi doar 100-200 de convertiți musulmani. Constituția Vanuatului garantează libertatea religioasă, dar afirmă, de asemenea, că Vanuatu se bazează pe „valorile melanesiene tradiționale, credința în Dumnezeu și principiile creștine”. În 2017, președintele Vanuatului a declarat: „Avem o singură religie în Vanuatu și aceasta este creștinismul. Am dedicat această națiune în Numele lui Iahve și nu a altui dumnezeu ”. Rugați-vă ca creștinismul să continue să înflorească în Vanuatu și cereți reacții pline de înțelepciune la creșterea islamului.


Читайте также: