Молитвенный листок

MARȚI, 1 MARTIE

Aduceți mulțumiri pentru evadarea remarcabilă a celor doisprezece membri rămași din grupul de 17 misionari și copii creștini (incluzând un copilaș în vârstă de zece luni) care au fost răpiți de către banda înarmată din Haiti. Lucrătorii din organizația Christian Aid Ministries, cu baza în Statele Unite, au fost răpiți pe 16 octombrie, imediat după ce au plecat dintr-un orfelinat unde au slujit copiilor. Ei au reușit să scape din mână celor care i-au capturat în timpul nopții de 15 decembrie. Ceilalți cinci membri ai grupului au fost eliberați cu ocazii diferite în noiembrie și decembrie. În mod miraculos, creștinii captivi au putut să deschidă o ușă care fusese închisă și blocată și să iasă din camera mică în care erau ținuți fără ca gărzile să observe. Slăviți-L pe Dumnezeu pentru izbăvirea misionarilor și rugați-vă ca ei să se recupereze complet după această traumă.

MIERCURI, 2 MARTIE

În timp ce unii creștini din Afganistan – convertiți de primă generație și copiii lor – au putut să fugă în țările vecine, mult mai mulți au fost forțați să se ascundă în timp ce talibanii au invadat țara în august 2021. Mulți dintre acești credincioși afgani sunt încă blocați în interiorul țării, în pericol mortal din cauza talibanilor, care au afirmat că sub conducerea lor musulmană creștinii trebuie să se reconvertească la islam, să părăsească țara sau să fie omorâți. Credincioșii se mută în mod constant dintr-un loc în altul în interiorul Afganistanului, de la o casă la altă, fiind speriați că până și rudele lor i-ar putea trăda în fața autorităților. Rugați-vă pentru protecția Domnului pentru frații și surorile noastre afgane și pentru contactele de la Barnabas, ca ele să poată în continuare să le ofere ajutor practic.

JOI, 3 MARTIE

O provocare extrem de mare pentru creștinii din Algeria este să găsească locuri în care să se adune pentru a se închina. Multe clădiri de biserici au fost închise și blocate pe motive administrative nefondate. Trei biserici din orașul Oran au fost obligate să se închidă anul trecut după ce au epuizat luptele legale. Cele trei se află printre cel puțin 20 de biserici închise cu forța de la sfârșitul anului 2017, multe dintre care au rămas blocate. Cereți Domnului să le dea înțelepciune oamenilor Săi în timp ce ei depun apeluri împotriva acestor închideri. Cereți ca aceste clădiri să fie deschise din nou pentru închinare. Rugați-vă ca acolo unde barierele fizice și legale par imposibil de trecut, oamenii lui Dumnezeu să se încreadă în El pentru găsirea unei soluții.

VINERI, 4 MARTIE

În noiembrie 2021, liderii bisericii din Armenia și-au exprimat îngrijorarea față de agresiunea Azerbaidjanului la granița dintre cele două țări. Se părea că forțele Azerbaidjanului urmau să încerce a cuceri mai mult din teritoriul Armeniei, precipitând astfel un război la scară largă. Rugați-vă Domnului, Celui care face ca războaiele să se sfârșească până la capătul pământului, cerând protecția Lui pentru frații și surorile noastre din Armenia și ca orice planuri ale Azerbaidjanului care amenință pacea și siguranța lor să fie zădărnicite (Psalmul 46:9).

SÂMBĂTĂ, 5 MARTIE

Rugați-vă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu pentru proiectele generatoare de venit pe care Barnaba le susține pentru a-i ajuta pe creștinii foarte săraci din Bangladesh să își întrețină familiile. Unele familii au primit animale precum capre, porci, pui, rațe sau viței, iar altora li s-au oferit costurile pentru a începe un mic magazin alimentar la sat. Rugați-vă ca aceste microîntreprinderi să crească și să prospere și ca, în același timp, creștinii să crească în cunoașterea și dragostea lor pentru Domnul Isus Hristos.

DUMINICĂ, 6 MARTIE

Dumnezeule Tată, ne rugăm ca tu să continui să îi protejezi pe aceia dintre ai Tăi care se confruntă cu violență în multe părți diferite ale lumii. Oprește mâinile guvernelor, teroriștilor și membrilor de familie ostili care ar încerca să le facă rău credincioșilor creștini în mod fizic. Te rugăm susține credința celor care se confruntă cu o astfel de violență, ca ei să poată să se aproprie de Tine în vremuri de nevoie. Ne rugăm în special pentru cei din Myanmar care încă jelesc în urma împușcării și arderii a 35 de oameni dintr-o comunitate creștină de către armata Myanmarului în seara de Crăciun a anului 2021. Te rugăm să le dai celor care jelesc o pace care întrece orice pricepere. Ne-am rugat în Numele lui Isus. (Filipeni 4:7)

LUNI, 7 MARTIE

În calitate de convertiți de la islam, creștinii Fulani sunt considerați trădători de către extremiștii musulmani și sunt foarte probabil ținta jidahiștiilor a căror campanie de violență din Burkina Faso ia amploare. Mulțumiți pentru credincioșia fraților noștri Fulani în fața pericolului extrem care a constrâns atâția oameni să fugă din casele și de pe pământurile lor. Cereți ca ei să aibă curaj și să fie perseverenți, știind că Dumnezeu va împlini toate nevoile lor în conformitate cu bogățiile gloriei Sale în Hristos Isus (Filipeni 4:19).

MARȚI, 8 MARTIE

„Dumnezeu este dragoste; Dumnezeu este dragoste; Dumnezeu este dragoste!” a exclamat Honorine în momentul în care a văzut apa țâșnind din puțul din localitatea Madakar, aflată în nordul îndepărtat al Camerunului.  Sponsorii Barnabei au plătit pentru săparea a cinci fântâni și forarea a cinci puțuri în saturile din această regiune, care suferă mult din cauza atacurilor organizației Boko Haram.  Sursa de apă este vitală pentru sute de creștini refugiați din cauza violenței, inclusiv de multe văduve și orfani. Mulți oameni se chinuie să găsească apă potabilă, mai ales în astfel de regiuni muntoase, de multe ori călătorind kilometri și petrecând o zi întreagă doar pentru a umple un recipient de 25 de litri cu apă. Aduceți-i în rugăciune pe creștinii nevoiași și persecutați din nordul îndepărtat al Camerunului și cereți ca ei să experimenteze purtarea de grijă și protecția Tatălui lor ceresc.

MIERCURI, 9 MARTIE

Pe măsură ce numărul restricțiilor puse de guvern asupra acestor creștini chinezi cresc, iar accesul lor la Scriptură devine tot mai dificil, rugați-vă ca Duhul Sfânt să lucreze printre ei, învățându-i toate lucrurile și amintindu-le de tot ceea ce ne-a zis Isus (Ioan 14:26). Slavă lui Dumnezeu pentru faptul că, atunci când Bisericii din China i-au fost întrerupte legăturile în afara țării în 1949, pentru mulți zeci de ani, ea nu a murit ci a crescut într-un mod extraordinar în timp ce îndura o persecuție cruntă. Rugați-vă ca Domnul nostru să continue a-Și zidi Biserica Sa în China.

JOI, 10 MARTIE

Pe 4 ianuarie, comitetul din Guvernul Egiptean care se ocupa de procesul de a oferi licențe bisericilor a aprobat aplicația a încă 141 de biserici. Aceasta a fost a douăzeci și doua serie de înregistrări și a făcut ca numărul total de biserici licențiate să ajungă la 2.162, din 3.730 care au aplicat în urma abrogării restricțiilor asupra clădirilor din biserică din era otomană în 2016. Adunărilor li se dă permisiunea să se închine în clădiri de biserici nelicențiate care așteaptă finalizarea procesului oficial. Slavă Domnului pentru faptul că creștinii din Egipt au o perioadă de răgaz de la presiune și pot să se închine Lui în mod liber.

VINERI, 11 MARTIE

Tatăl nostru ceresc știe care dintre copiii Săi suferă în închisorile și lagărele de muncă din Eritreea, doar din cauza dragostei lor pentru Fiul Său Isus Hristos. Cei mai mulți oameni sunt ținuți fără a fi acuzați sau judecați și nu au de unde să știe cât de mult va dura detenția lor în acele condiții îngrozitoare. Totuși, unii dintre au vorbit despre faptul că se simt mai fericiți în închisoare decât înainte de arestul lor, când așteptau și se întrebau tot timpul când avea să aibă loc arestul. Rugați-vă ca, în timpul încarcerării lor, ei să poată să își ațintească privirile asupra lui Isus, să își ia mângâierea din Duhul Său și să fie un canal de binecuvântare pentru alții.

SÂMBĂTĂ, 12 MARTIE

Copiii etiopieni mor de foame în spitalul din Mekele, capitala regiunii predominant creștine Tigrai. Familiile care au mers pe jos zile întregi la rând în speranța de a găsi mâncare și refugiu în oraș vorbesc despre faptul că supraviețuiesc doar cu rădăcini și frunze. Ei sunt victime nevinovate ale conflictului îngrozitor ce are loc în zonă, care a dus la răspândirea foametei și deplasărilor. Strigați înaintea lui Dumnezeu, ca El să pună capăt violenței. Rugați-vă ca pachetelor de ajutor umanitar să li se îngăduie să treacă în siguranță, astfel încât hrana să ajungă la oamenii care au nevoie disperată de ea. Rugați-vă, de asemenea, pentru ajutorul pe care Barnaba l-a trimis creștinilor care au fugit din Tigrai în alte părți ale Etiopiei.

DUMINICĂ, 13 MARTIE

Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru dragostea Ta statornică față de copii și pentru felul în care Tu afirmi că Împărăția lui Dumnezeu aparține unora ca ei. Ne rugăm în mod special pentru copiii creștini care au suferit mult prin persecuție. O ridicăm pe Alina, în vârstă de 12 ani, și pe familia ei din Irak în timp ce se adaptează la viața din Marea Britanie. Te rugăm să îi aduci mângâiere în urma pierderii mamei sale, care a murit ca martir, și după lunile de greutăți în care s-a mutat din țară în țară. Te rugăm să te apropii de Alina și de ceilalți copii creștini și să-i întărești în credința lor în timp ce se confruntă cu astfel de provocări. Fie ca rezistența lor ă crească și ca ei să învețe tot mai mult să aibă încredere în Tine (Matei 19:14).

LUNI, 14 MARTIE

„Fiecare dumincă este o zi de teroare și traumă pentru creștini, în special pentru cei care fac parte din acele biserici mai mici”, a afirmat un lider al bisericii din Madhya Pradesh, India. Cuvintele lui reflectă numărul în creștere al atacurilor asupra serviciilor de închinare și întâlnirilor de rugăciune de către extremiști, de multe ori legate de acuzații false de convertiri ilegale împotriva creștinilor. Rugați-vă ca vocea aspectelor echilibrate și pașnice din societatea indiană să învingă ostilitatea militanților. Cereți ca creștinii să poată să participe la întâlnirile de rugăciune și închinare fără frică, în special în ziua Domnului.

MARȚI, 15 MARTIE

Slavă Dumnezeului atotputernic pentru protecția Lui asupra creștinilor din Indonezia pe parcursul perioadei de Crăciun, un timp cu risc ridicat de atacuri musulmane extremiste. Mulțumiți pentru acțiunile luate de guvernul președintelui Widodo în implementarea a aproape 180.000 de ofițeri de poliție pentru a păzi bisericile și locurile publice de Crăciun și Anul Nou (în țările non-vestice, fiind de multe ori considerat, în mod eronat, un festival creștin). Rugați-vă ca extremismul musulman să nu avanseze, cerându-I Domnului să îi facă pe teroriști să se pocăiască de gândurile și acțiunile lor.

MIERCURI, 16 MARTIE

În noiembrie 2021, un tribunal iranian din Dezful, un oraș din partea de sud-vest a țării, a achitat opt persoane convertite la creștinism acuzate de „activități de propogandă împotriva regimului”. Esmaeil Narimanpour, Mohammad Ali Torabi Shangari, Masood Nabi, Alireza Varak-Shah, Hojat Lotfi Khalaf Juy, Mohammad Kayidgap, Mohsen Saadati Zadeh și Alireza Roshanaei Zadeh au fost găsiți nevinovați. Judecătorul a stabilit că, în Codul penal islamic Iranian,  „convertirea religioasă” nu este incriminată. Verdictul său a decis că, în timp ce convertirea de la islam este împotriva legii islamice (Sharia) și urma să fie pedepsită în viața de dincolo, nu este ilegală confrorm legii iraniene. Mulțumiți pentru această decizie și hotărâre judecătorească uimitoare și rugați-vă ca să stabilească un precedent pentru alte procese împotriva creștinilor iranieni care vin dintr-un cadru musulman.

JOI, 17 MARTIE

La momentul redactării jurnalului, Irak, o țară care este răvășită de violență și instabilitate de mulți ani, face primii pași înspre a stabili un nou guvern. Parlamentul irakian s-a întâlnit duminică, 9 ianuarie, să aleagă un nou vorbitor. Din acea zi, Parlamentul a avut la dispoziție o lună pentru a alege un președinte, care apoi urma să numească un prim-ministru. Rezultatele alegerilor din octombrie 2021 au condus la confruntări violente, în urma cărora două persoane au decedat și mai mult de 125 de persoane au fost rănite. Rugați-vă ca procesul de formare a noului guvern să înainteze în pace și ca noul guvern să facă pași concreți pentru a proteja comunitatea de creștini asediați din Irak și pentru a se asigura că primesc un tratament egal cu cel al majorității musulmane.


Читайте также: