Молитвенный листок

Vineri, 1 noiembrie

Amir Masih a murit la 3 septembrie, ca urmare a torturii severe la care a fost supus în timp ce era ținut în custodia Poliției din Lahore, Pakistan. Amir, grădinarul, a fost un creștin care s-a dus de bunăvoie la o secție de Poliție pentru a da o declarație, ca numele lui să nu mai fie pătat în urma unui furt minor de la domiciliul patronului. Poliția l-a torturat în încercarea de a forța o mărturisire pentru o altă infracțiune pe care nu a comis-o. Fratele lui Amir a declarat că polițiștii au urinat pe el în timp ce îl înjurau pentru că era creștin. La momentul redactării jurnalului, șase polițiști sunt anchetați pentru tortură. Rugați-vă ca familia lui Amir să cunoască pacea, mângâierea, protecția și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Sâmbătă, 2 noiembrie

Moartea lui Amir Masih (a se vedea postarea de ieri) a fost intens mediatizată în Pakistan și a provocat o revoltă de amploare. Cinci zile mai târziu, guvernatorul statului Lahore, Mohammad Sarwar, a vizitat casa lui Amir pentru a oferi condoleanțe familiei îndurerate. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru acest gest foarte important într-o țară în care creștinii sunt în mod normal disprețuiți și marginalizați. Rugați-vă ca autorii torturii în urma căreia a murit Amir să fie aduși în fața justiției și cereți să se pună capăt falselor acuzații și violenței împotriva creștinilor săraci.

Duminică, 3 noiembrie

Doamne Isuse, familia Ta este fără îmbrăcăminte, are nevoie să fie îmbrăcată. Tată, dă-le copiilor Tăi haine, potrivit cu bogățiile harului Tău. Doamne Isuse, familia ta este bolnavă, are nevoie să fie îngrijită. Tată, vindecă-i pe toți copiii Tăi, în mila Ta nemărginită. Doamne Isuse, familia ta este în închisoare, are nevoie de speranță. Tată, susține-i pe toți copiii Tăi prin credincioșia Ta veșnică.

Luni, 4 noiembrie

Stephen Masih rămâne în închisoare în Pakistan. El a fost acuzat de „blasfemie” căci, după o boală din copilărie, el a rămas cu niște leziuni pe creier care îl determină să aibă niște izbucniri verbale urâte. Datele pentru audierile judecătorești au fost stabilite în mod repetat, dar apoi amânate, deoarece câte o persoană-cheie nu a apărut în ziua respectivă. Amintindu-ne că Domnul Isus a spus: „În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”(Ioan 16:33), rugați-vă ca Domnul să îl ajute pe Stephen să îndure situația de față fără să-și piardă încrederea. Rugați-vă pentru siguranța lui în închisoare, cereți înțelepciune pentru avocații creștini care îl reprezintă și cereți să se renunțe la acuzații, iar el să fie eliberat în curând.

Marți, 5 noiembrie

„Legile anti-convertire sunt un instrument de hărțuire a creștinilor vulnerabili”, a spus Sajan George, președintele Consiliului global al creștinilor indieni. El a vorbit după ce statul Himachal Pradesh a adoptat o nouă lege, mult mai strictă, în august, înlocuind legea anti-convertire din 2006. Legea veche semăna cu legile din cel puțin șase state indiene. În conformitate cu acestea, evangheliștii creștini sunt adesea acuzați în mod fals de utilizare a forței, fraudei pentru a-i determina pe oameni să se convertească. Noua lege a statului Himachal Pradesh adaugă la lista metodelor ilegale de convertire și crește pedeapsa maximă de închisoare la șapte ani pentru convertirea femeilor, a copiilor sau a daliților. Rugați-vă ca creștinii din Himachal Pradesh și din întreaga Indie să continue să își împărtășească credința cu îndrăzneală și înțelepciune și cereți ca Domnul să continue să Își zidească biserica Sa acolo.

Miercuri, 6 noiembrie

Rapoartele arată că guvernul indian solicită fiecărui membru al personalului organizațiilor de caritate indiene care beneficiază de donații din afara Indiei să semneze o declarație pe propria răspundere că fondurile nu vor fi folosite în niciun act de convertire religioasă. Liderii creștini din India consideră că această măsură se adresează lucrărilor creștine în slujba celor săraci și marginalizați. Când lui Petru și Ioan conducătorii țării le-au poruncit „să nu vorbească cu nici un chip, nici să nu mai învețe pe oameni în Numele lui Isus”, apostolii au răspuns: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim de ce am văzut și am auzit.” (Faptele 4:18-20). Rugați-vă ca Duhul Sfânt să dea înțelepciune și cuvinte potrivite fiecărui creștin indian care se confruntă cu această situație.

Joi, 7 noiembrie

Îi mulțumim Domnului pentru finalizarea altor 50 de case pentru creștinii vulnerabili și persecutați ai grupului etnic Santal din Bangladesh. Finanțarea a fost asigurată de sponsorii Fondului Barnabas. Au trecut trei ani de când colibele de lemn în care trăiau creștinii din Santal au fost arse de poliție și localnicii musulmani, lăsând cel puțin 5.000 de creștini săraci fără adăpost. Noile case sunt construite din cărămidă, pe terenul deținut de biserică, ceea ce le face mult mai sigure. De asemenea, sunt lângă biserică, astfel încât creștinii vor putea participa cu regularitate la întâlniri. Rugați-vă ca ei să fie încurajați de acest ajutor din partea fraților creștini de departe și întăriți în credința lor.

Vineri, 8 noiembrie

Un creștin rohingya, într-o convorbire telefonică cu Fondul Barnabas, a cerut în mod repetat sprijin în rugăciune pentru cele câteva sute de credincioși rohingya care trăiesc între aproximativ 750.000 de musulmani rohingya în lagărele de refugiați din Bangladesh. Toți refugiații au fugit de persecuția severă din partea autorităților din Myanmar, patria lor. Dar refugiații creștini sunt, în plus, discriminați și atacați de o grupare musulmană extremistă care este activă în lagăre. Musulmanii au aruncat cu pietre în casele lor, au distrus o biserică de bambus și o școală creștină. Autoritățile lagărului nu fac nimic pentru a-i proteja pe creștinii vulnerabili și care sunt lăsați pe dinafară atunci când se distribuie alimente, pături etc. de la agențiile internaționale de ajutorare; Fondul Barnabas le trimite alte ajutoare.

Sâmbătă, 9 noiembrie

Pe 15 decembrie 2018, un post de televiziune rohingya a transmis amenințările lansate de către refugiații musulmani rohingya împotriva creștinilor din taberele de refugiați. „Sângele nostru este în clocot”, a spus unul. Musulmanii au fost supărați că unii dintre ei aleg să-L urmeze pe Hristos și au declarat în mod fals că creștinii le ofereau bani pentru a se converti. Așadar au cerut ca creștinii să fie scoși din tabere. La un an după incident, lăudați-L pe Dumnezeu că încă există o prezență creștină în tabere. Rugați-vă ca Domnul să îi păzească pe creștini și să adauge la numărul lor, pe măsură ce mai mulți rohingya își dedică viața în Isus ca Domn și Mântuitor.

Duminică, 10 noiembrie

Doamne Dumnezeule, Îți mulțumim pentru răspunsul la rugăciunile înălțate pentru creștinii din Uzbekistan, cândva cea mai ostilă țară din Asia Centrală pentru creștini. Ne bucurăm că în ultimii trei ani a existat o mai mare toleranță față de activitățile creștine și amenzile au fost micșorate. Cu toate acestea, frații și surorile noastre încă se confruntă cu restricții în actul de închinare, iar împărtășirea credinței cu necreștinii le este interzisă. Știm că mulți îndură durerea respingerii din partea rudelor musulmane, care îi pot chiar ataca fizic. Te rugăm să dai poporului Tău har, înțelepciune, răbdare și perseverență. Fie ca dragostea și pacea lor să schimbe atitudinile celor din jur și să-L slăvească pe Domnul nostru Isus Hristos, în Numele căruia ne rugăm.

Luni, 11 noiembrie

Câțiva creștini ruși dintr-o biserică din Moscova au început o lucrare pentru a ajuta alcoolicii și dependenții de droguri și, prin harul lui Dumnezeu, sute de oameni au fost eliberați de dependență de-a lungul anilor. Folosind banii proprii, au închiriat apartamente și au locuit cu dependenții într-un fel de comunitate, învățându-i Cuvântul lui Dumnezeu. În ianuarie 2017, patru dintre creștinii implicați au fost arestați sub acuzația că au răpit dependenți și i-au folosit drept „sclavi”. Doi ani și jumătate mai târziu au fost găsiți vinovați în instanță și au fost condamnați între cinci și opt ani de detenție într-o colonie penală (o pedeapsă mai aspră decât primesc uneori criminalii în Rusia). Avocații celor patru au făcut recurs, dar se consideră că atât cazul în sine, cât și sentințele aspre au menirea de a-i descuraja pe alții, astfel încât, omenește vorbind, recursul nu va avea succes. Dar să ne rugăm ca Dumnezeu să intervină și să facă dreptate celor patru frați ai noștri.

Marți, 12 noiembrie

Pastorul Ernesto Estrella (51 de ani) a fost împușcat mortal de niște motocicliști în Cotabato, Filipine, la 2 august. Cotabato, situat în sudul țării, este parțial sub jurisdicția Regiunii Autonome Bangsamoro, care este regiunea majoritar musulmană din Filipine. Liderii bisericii au cerut să se facă dreptate după moartea pastorului Ernesto, condamnând „ideologia morții” și „cultura impunității” din Filipine. Ei au chemat toți creștinii să „se ridice în Numele lui Hristos pentru a susține valoarea dumnezeiască a vieții, a demnității și a drepturilor omului”. Rugați-vă ca creștinii filipinezi să poată să aibă un guvern cu frică de Dumnezeu și să se facă dreptate în țara lor.

Miercuri, 13 noiembrie

Doi experți în domeniul producției de bombe din Sri Lanka au reușit să se strecoare în Filipine și rapoartele arată că antrenează membri ai unei grupări islamiste extremiste numită Suyuful Khilafa Fi Luzon (Soldații Califatului din Luzon) ai cărei membri sunt filipinezi convertiți de la creștinism la islamism. Se pare că cei doi experți sunt și ei convertiți la islam de origine filipineză. Se crede că planul lor este să lanseze atacuri împotriva bisericilor din Luzon, în nordul Filipinelor, regiune majoritar creștină foarte populată. Rugați-vă ca Domnul, în mila Sa, să împiedice împlinirea acestor planuri.

Joi, 14 noiembrie

Trei călugări budiști au bătut crunt un student al unui colegiu biblic creștin din Sri Lanka, pe 4 august. Atacul a avut loc după întâlnirea duminicală ce a avut loc într-o casă privată, iar victima a avut nevoie de îngrijiri medicale. Un lider creștin a răspuns cu o declarație pe Facebook: „Îi asigur pe toți budiștii din Sri Lanka că noi, creștinii, vom rămâne calmi și pașnici în mijlocul persecuției cu care ne confruntăm astăzi în Sri Lanka. Cu smerenie fac apel și la voi să fiți buni cu creștinii care locuiesc lângă voi”, dar și-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipa de acțiune a poliției în urma atacului. Rugați-vă ca oamenii de toate rasele și religiile să fie tratați ca cetățeni egali în Sri Lanka.

Vineri, 15 noiembrie

Mâine vor avea loc alegeri prezidențiale în Sri Lanka, o țară divizată puternic între două grupuri etnice: majoritatea Sinhala (în principal budiști) și minoritatea Tamil. Ambii candidați la funcția de președinte sunt budiști. Preferatul în cursa prezidențială (la momentul redactării) este Gotabaya Rajapaksa. El a fost descris ca „salvatorul națiunii budiste sinhala”, dar se confruntă cu acuzații privitoare la moartea unui redactor și torturarea unui militant tamil. El a contribuit la introducerea mai multor reguli și restricții împotriva bisericilor în calitate de secretar în Ministerul Apărării. Cu toate acestea, mulți lideri budiști și unii lideri creștini (amintind de teribila violență islamistă împotriva creștinilor din ziua de Paște, 2019) îl sprijină în speranța că va reduce terorismul islamic din Sri Lanka. Cereți ca voia Domnului să se facă și să fie ales liderul pe care îl alege El.

Sâmbătă, 16 noiembrie

Biserica tânără și puțin numeroasă a creștinilor de origine musulmană din Tadjikistan are nevoie de propriile cimitire, întrucât de multe ori nu li se permite îngroparea morților nici în cimitirele pentru musulmani, nici în cele pentru creștini (din cauza apartenenței lor confesionale). Într-o parte a țării, creștinii au solicitat primarului să fie alocate terenuri în acest scop. Rugați-vă să li de dea. De asemenea, ei ne cer să ne rugăm pentru călăuzirea lui Dumnezeu și purtarea Lui de grijă, deoarece mulți caută să plece și să se stabilească în alte orașe și sate pentru a împărtăși Evanghelia acolo.

Duminică, 17 noiembrie

Doamne Isuse Hristoase, aducem înaintea ta copiii creștini din Tadjikistan, cărora li se interzice prin lege să meargă la biserică sau să participe la activități creștine publice. De mai bine de opt ani, acești micuți nu au mai putut participa la Școala Duminicală și nu au mai putut să se închine decât acasă. Te rugăm să întărești credința lor, căci Tu ați spus că Împărăția cerurilor aparține celor ca ei. Binecuvântează-le părinții cu înțelepciune și perseverență, căci ei încearcă să îi ajute să crească în credință și să devină credincioși maturi, capabili să înțeleagă corect cuvântul adevărului și să arate roada Duhului Tău în caracterul lor. (Matei 19:14; 2 Timotei 2:15; Galateni 5:22-23)

Luni, 18 noiembrie

Potrivit lui Aleksandr Solzhenitsyn (1918-2008), „În cadrul sistemului filosofic al lui Marx și al lui Lenin și în centrul psihologiei lor, ura față de Dumnezeu este principala forță motrice, mai mult decât toate pretențiile lor politice și economice. Ateismul militant nu este doar accidental sau marginal în politica comunistă; nu este un efect secundar, ci punctul central.” Prima țară comunistă, Uniunea Sovietică, unde Solzhenitsyn a trăit și a suferit, este acum istorie, dar comunismul încă domină în Cuba, China, Eritrea, Laos, Coreea de Nord și Vietnam . În toate acestea, creștinii suferă opresiune și persecuție la diferite nivele. Rugați-vă pentru frații și surorile noastre ca bucuria Domnului să fie puterea lor.

Marți, 19 noiembrie

Mulți creștini din Eritreea sunt în închisoare, unii muncind din greu pentru porțiile insuficiente de mâncare, închiși pe mulți ani și fără să fi existat o judecată și o condamnare. Cei care sunt pastori sau au pregătire teologică au parte de un tratament și mai dur, cum ar fi sentințe mai lungi sau bătăi. Orice prizonier descoperit că are o Biblie este aspru pedepsit. Chiar și copiii mici sunt uneori arestați. Rugați-vă ca fiecare, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân, să fie conștient de prezența lui Dumnezeu, de dragostea și puterea Sa care îi susține în încercările lor.

Miercuri, 20 noiembrie

Zeci de mii de creștini eritreeni trăiesc în Israel. După călătorii dificile și riscante, în care unii au murit, mulți creștini eritreeni au ajuns acolo cu câțiva ani în urmă, în căutarea siguranței și libertății de a-și practica credința. Au descoperit libertate dorită, dar viața lor este grea și dificilă. Îi mulțumim Domnului pentru compasiunea și generozitatea multor israelieni obișnuiți care donează mâncare și haine pentru a ajuta refugiații din Eritreea. Rugați-vă ca frații și surorile noastre eritreene din Israel să aibă răbdare, chiar dacă trăiesc în sărăcie, și puterea de a rămâne plini de speranță și perseverenți în rugăciune.

Joi, 21 noiembrie

Fondul Barnabas a ajutat creștinii din Eritreea cu Biblii și alte lucruri practice. Acum, prin programul nostru Operațiunea Safe Havens, am început să salvăm creștini eritreeni și să îi ducem în Australia. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru generozitatea guvernului australian în acordarea de vize și pentru generozitatea susținătorilor Fondului Barnabas în a ajuta cu plata pentru transportul aerian. Prin Operațiunea Safe Havens, am salvat în trecut 2.405 creștini irakieni și sirieni, pentru care Îi mulțumim Domnului. Cereți binecuvântarea Sa peste acest program, pe măsură ce atenția se îndreaptă acum spre eritreeni credincioși persecutați și alți creștini africani.

Vineri, 22 noiembrie

Rugați-vă pentru creștinii indonezieni care plantează în mod constant noi biserici în regiuni izolate ale țării lor. Ei se confruntă cu hărțuiri de tot felul și opoziție, nu numai din partea extremiștilor musulmani, ci și a animiștilor care se folosesc de practici oculte. Intimidarea și discriminarea sunt frecvente. De exemplu, copiilor lor nu li se acordă notele pe care le merită la școală și s-ar putea să nu aibă ocazia unei educații ulterioare. Autoritățile locale pot să nu acorde autorizații oficiale bisericii sau pot interzice sărbătorile de Crăciun. Chiar și materialele trimise prin poștă pot fi verificate. Rugați-vă ca fiecare să aibă curaj și perseverență atunci când se confruntă cu astfel de situații și să nu fie descurajat. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru noii credincioși și pentru creșterea bisericii în astfel de condiții.

Sâmbătă, 23 noiembrie

Duminică, 25 august, poliția indoneziană a închis cu forța o biserică din provincia Riau, pe insula Sumatra. Adunarea s-a mutat într-un cort montat lângă clădire și a încercat să-și continue întâlnirile duminicale, dar poliția i-a oprit. Astfel de incidente se întâmplă în multe părți ale Indoneziei, care are cea mai numeroasă populație musulmană din lume. Rugați-vă ca creștinii să găsească modalități de a se întâlni împreună pentru a se închina Domnului și a se ajuta unii pe alții să crească în El.

Duminică, 24 noiembrie

O, Doamne, Îți mulțumim pentru minunea Cuvântului Tău făcut trup, care a venit să locuiască printre noi, plin de har și adevăr. Îți mulțumim și pentru Cuvântul scris, care ne învață să avem răbdare și ne aduce încurajare și speranță. Ne rugăm astăzi pentru miile de creștini persecutați în zonele îndepărtate din sud-estul Asiei, care au puțin acces la Cuvântul Tău scris sau nu au deloc. Unii împart o singură Biblie cu tot satul sau depind de porțiuni scrise de mână. Vorbește-le Tu și întărește-i prin Duhul Tău. Mărește-le credința și dragostea pentru Domnul nostru Isus, Cuvântul făcut trup, în al cărui Nume ne rugăm. (Ioan 1:14)

Luni, 25 noiembrie

Populația Thailandei este peste 90% budistă, iar budismul este privit ca o parte esențială a identității thailandeze. Se estimează că creștinii constituie mai puțin de 1% din populație, iar mulți creștini nu sunt thailandezi prin etnie, ci sunt fie chinezi, fie din minoritățile etnice din regiunile tribale din nord. Islamul este puternic în sud. Bisericile și evangheliștii se bucură de libertate în Thailanda, dar convertiții de la budism la creștinism sunt adesea marginalizați și respinși pentru că au îmbrățișat o religie „străină”. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru libertatea pe care o au creștinii în Thailanda și rugați-vă ca aceia care și-au pierdut familiile atunci când au abandonat budismul ca să-L urmeze pe Hristos să fie încurajați și înconjurați de dragoste.

Marți, 26 noiembrie

Cereți călăuzirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu peste numeroasele familii creștine pakistaneze date uitării în Thailanda. Au fugit acolo pentru a scăpa de dificultățile cu care se confruntă creștinii în Pakistan, dar au dat în Thailanda de alte probleme și dificultăți, inclusiv de un centru pentru imigranți asemănător cu închisoarea, în care mulți dintre ei au petrecut o perioadă de timp. Thailanda nu a ratificat Convenția privind refugiații din 1951 și, prin urmare, nu face diferența între solicitanții de azil și alți imigranți.

Miercuri, 27 noiembrie

Peste 200 de persoane, inclusiv femei și copii, au fost răpite și un spital-misiune al unei biserici a fost jefuit de extremiștii islamiști în timpul unei incursiuni la Boga, Republica Democrată Congo (RDC), în 23 august. Trupele guvernamentale nu au putut să-i oprească. Extremiștii provin din grupul militant al Forțelor Democrate Aliate, care activează de peste 20 de ani în RDC, o țară majoritar creștină. „Oamenii sunt îngroziți”, a afirmat un lider al bisericii din Boga. Rugați-vă ca creștinii din RDC să fie puternici și curajoși, lăsând la o parte orice frică și amintindu-și că Domnul este cu ei (Iosua 1:9).

Joi, 28 noiembrie

Prim-ministrul statului Mali a declarat că se teme că slăbirea grupării teroriste Stat Islamic în Orientul Mijlociu „ar putea duce la un transfer de jihadiști în regiunea Sahel”. Violența islamică este deja în creștere în Sahel, regiunea geografică a Africii situată între deșertul Sahara și savană. Mali suferă de ani de zile din pricina extremismului islamic. În 2012, o grupare formată din islamiști și etnici Tuareg a expulzat trupele guvernamentale din nord și a condus regiunea printr-o formă aspră de șaria, până când a fost învinsă anul următor. Mali rămâne o bază pentru multe grupări militante islamiste care atacă deseori creștinii din Mali și din alte țări. Rugați-vă ca guvernul din Mali să poată opri violența și intoleranța.

Vineri, 29 noiembrie

Violența teroristă a început în 2015 în Burkina Faso, iar în 2019 creștinii au devenit ținta principală a jihadiștilor. Cel puțin 59 de creștini au fost uciși anul acesta în urma unei serii de atacuri asupra bisericilor sau în cadrul unor evenimente creștine. Într-un incident, mai multe persoane au fost răpite de teroriști, care au căutat prin gențile lor simboluri creștine. Șapte persoane care aveau la ele Noul Testament, cruci sau alte obiecte creștine au fost ucise, iar ceilalți au avut dreptul să plece. „Au declarat că acesta este modul în care îi vor trata pe toți creștinii din țară… dacă nu vor deveni musulmani”, a spus persoana de contact a Fondului Barnabas. Rugați-vă ca creștinii din Burkina Faso să fie martori plini de îndrăzneală ai lui Hristos și să nu-și iubească viața chiar până la moarte (Apocalipsa 12:11).

Sâmbătă, 30 noiembrie

„Încetează să slujești în biserică și întoarce-te la islam, tu și adunarea ta, sau te vom căuta și te vom omorî.” Un pastor din Burkina Faso a primit această amenințare. El și familia sa au scăpat, cu doar câteva ore înainte de sosirea teroriștilor, dar alți patru creștini au fost uciși. Creștinilor din Burkina Faso teroriștii le oferă, în repetate rânduri, șansa de a alege între a se converti la islam, a fugi sau a muri. Mii de oameni și-au părăsit casele pentru a căuta siguranță în alte orașe. Cei mai mulți oameni din această țară săracă își cultivă pământul pentru a avea hrană, așa că atunci când își părăsesc pământurile se află într-o situație disperată. Îi mulțumim Domnului pentru credincioșia lor și pentru generozitatea sponsorilor Fondului Barnabas, care ne-au ajutat să oferim mâncare, haine, săpun și alte ajutoare creștinilor strămutați.


Читайте также: