Новый номер журнала Молитвенный листок

Vineri, 1 iunie

Există multe lucrări creștine în Tunisia, dar numai un organism creștin recunoscut oficial, o lucrare de echipare numită Asociația Augustin, care a reușit să obțină înregistrarea la începutul Primăverii Arabe. Cei mai mulți creștinii se adună la închinare în case, dar unii se tem prea mult de persecuții pentru a participa la astfel de întâlniri. După mai multe amânări, în 6 mai au avut loc alegeri municipale. Creștinii din Tunisia cer rugăciune ca mâna lui Dumnezeu să fie peste ei și ca țara lor să devină din nou o binecuvântare pentru întreaga regiune, așa cum a fost în zilele Bisericii timpurii. Rugați-vă de asemenea ca Domnul să îndepărteze frica creștinilor și să le dea pacea.

Sâmbătă, 2 iunie

Cei mai mulți creștini din Libia sunt străini, majoritatea africani care au venit la muncă sau au emigrat. Dar, slavă Domnului, există și un număr în creștere de libieni care se convertesc de la islam. Ei nu se întâlnesc prea des cu alți creștini pentru că ar fi prea periculos, dar se „întâlnesc” pentru părtășie, studiu biblic etc. pe Skype sau pe alte platforme online. Musulmanii libieni devin tot mai deschiși față de Evanghelie probabil din cauza problemelor mari cu care se confruntă țara lor, în care acum există conflicte, dezbinări și un fenomen accentuat de trafic de ființe. Creștinii libieni sunt din ce în ce mai activi în împărtășirea credinței cu alții. Slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce lucrează El în Libia; cereți-I ca El să-și călăuzească și să-și protejeze copiii.

Duminică, 3 iunie

Tată ceresc, aducem înaintea Ta frații și surorile din nord-estul Nigeriei care sunt extrem de vulnerabili în fața atacurilor din partea militanților Boko Haram. Te rugăm să intervii și să pui capăt activităților criminale ale oamenilor violenți. Ne rugăm pentru toți aceia pe care i-au răpit și pe care i-au forțat să se alăture trupelor lor și Îți cerem să îi ajuți să își recapete libertatea. Mângâie-i pe cei ce plâng și suferă, poartă-le de grijă celor care și-au pierdut toată agoniseala. Prin puterea Ta nemărginită, ajută-i să răspundă cu dragoste și iertare dușmanilor lor. Ne rugăm în Numele lui Cristos.

Luni, 4 iunie

Extremitatea nordică a Camerunului este foarte diferită de restul țării majoritar creștine. În nord, musulmanii reprezintă 60% din populație și îi domină pe creștini din punct de vedere economic și politic. Ei controlează, de asemenea, tribunalele, care tind să dea sentințe în defavoarea creștinilor. Musulmanii dețin aproape toate magazinele și încearcă din greu să îi convertească pe creștini la islam oferindu-le îmbrăcăminte, bani etc sau, în cazul femeilor tinere, luându-le în căsătorie. Rugați-vă ca creștinii din nordul Camerunului să fie credincioși și să reziste tuturor încercărilor musulmanilor de a-i converti la islam.

Marți, 5 iunie

Militanții Boko Haram persecută cu violență minoritatea creștină din nordul Camerunului. Recoltele lor au fost arse, turmele de animale furate. Spre exemplu, în 15 ianuarie, când satul Roum a fost atacat, două biserici și cel puțin 93 de case au fost distruse, la fel și 20 de depozite de alimente și centrul medical al bisericii. Patru oameni au fost uciși. Cei care au fugit de violență nu au unde merge și nu au din ce să trăiască; ajutorul guvernamental tinde să meargă spre musulmani, nu spre creștini. Prețul alimentelor este în creștere, costul meiului aproape s-a dublat. Rugați-vă ca frații și surorile noastre să aștepte cu răbdare ca Domnul să lucreze și să se bucure în El în ciuda situației dezastruoase în care se află. (Habacuc 3:16-18)

Miercuri, 6 iunie

Copiii creștini din extremitatea nordică a Camerunului duc lipsă de educație, deoarece mulți profesori de școală au părăsit zona pentru a scăpa de violență. În biserici există multe femei traumatizate, ai căror soți au fost răpiți sau uciși. Creștinii din satul Tolkoma le cer susținătorilor Fondului Barnaba să se roage pentru câțiva bărbați din biserica lor care au fost răpiți acum trei ani și de atunci nu s-a mai auzit de ei. Oamenii dorm ascunși în sălbăticie în loc să doarmă în sat, de teama unui atac de noapte din partea grupării Boko Haram. Acum, când viața normală le este dată peste cap, rugați-vă ca creștinii camerunezi să-L găsească pe Domnul, Stânca lor veșnică și neschimbată, care le dă pacea desăvârșită. (Isaia 26: 3-4)

Joi, 7 iunie

Îi mulțumim Domnului pentru intensificarea protestelor împotriva modului în care oficialitățile din Israel tratează refugiații din Eritreea. Îi mulțumim și pentru bunătatea israelienilor obișnuiți în a ajuta refugiații. Rugați-vă ca guvernul israelian să își schimbe poziția și să modifice legile aspre care duc la accentuarea sărăciei și a suferinței persoanelor care au fugit din țările lor din cauza persecuției de acolo. Majoritatea refugiaților din Eritreea sunt creștini. Rugați-vă ca ei să găsească putere și speranță agățându-se de Domnul.

Vineri, 8 iunie

Cinci femei au fost ucise de un militant al Statului Islamic înarmat care a deschis focul asupra creștinilor care plecau de la serviciul bisericesc de după-amiază din Kizlyar, Daghestan, duminică, 18 februarie. Patru dintre ele au murit pe loc, iar a cincea a murit mai târziu în spital. Alte cinci persoane au fost rănite, inclusiv un ofițer de poliție și un gardian. Atacantul, Khalil Khalilov, care era înarmat cu o pușcă de vânătoare și cu un cuțit, a strigat „Allah Akbar [Allah este măreț]” în timp ce alerga spre biserică. Statul Islamic din regiunea Caucazului a revendicat atacul. Rugați-vă ca toți cei îndoliați să fie mângâiați și cei răniți să-și recapete sănătatea.

Sâmbătă, 9 iunie

Republica rusă a Daghestanului este situată într-o regiune muntoasă, foarte diversă din punct de vedere etnic și împovărată de conflicte, deoarece diferite grupuri de musulmani se războiesc unele cu altele. Muftiatul Daghestan (care reprezintă musulmanii sunniți) și-a exprimat compasiunea în legătură cu atacul din februarie (vezi postarea din 8 iunie) și a catalogat musulmanul înarmat drept un Wahhabi care, prin urmare, nu are „nici o legătură cu adevăratul islam”. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru aceste cuvinte încurajatoare pentru minoritate creștină și rugați-vă ca creștinii să fie sare și lumină în societatea lor haotică și violentă. Fondul Barnaba sprijină adunările creștine mici și vulnerabile.

Duminică, 10 iunie

Dragă Doamne Isuse, ne bucurăm să știm că avem mulți frați și surori în Iran și că ei rămân fermi în credință, în ciuda persecuției. Știm că în acest moment unii sunt în închisoare, poate că suferă de căldură, foame, boli , bătăi sau chiar tortură. Binecuvântează-i cu minunatul sentiment al prezenței Tale. Dă-le putere să cânte cântece de laudă pentru Tine. Fă-i martori ai Tăi în fața gardienilor și a celorlalți prizonieri. Folosește-Te de ei pentru împlinirea planurilor Tale și pentru gloria Ta.

Luni, 11 iunie

Asociația Bisericilor Protestante din Turcia a raportat, anul trecut, acte de ură la adresa creștinilor, inclusiv amenințări, discursuri pline de ură în cadrul știrilor și pe rețelele de socializare. În orașele Izmir, Balikesir, Samsun și Van, mass-media a încercat să incite publicul împotriva creștinilor încercând să sugereze legături între biserici și organizații teroriste, de ex. afișând Noul Testament alături de publicațiile teroriste. Unii creștini care ocupau funcții publice în Izmir, Istanbul și Diyarbakir au fost amenințați cu concedierea din cauza credinței lor. În ultimii ani, reprezentanții comunității protestante nu au fost invitați de guvern la nici una dintre întâlnirile cu grupurile religioase. Pe măsură ce ne apropiem de jumătatea anului 2018, rugați-vă pentru îmbunătățirea atitudinilor față de creștinii din Turcia în acest an.

Marți, 12 iunie

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care își exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la lipsa libertății religioase în Turcia și la „discriminarea sporită împotriva creștinilor și a altor minorități religioase”, și prin care condamnă „confiscării a 50 de biserici, mănăstiri și cimitire armene în Mardin”. Aceste proprietăți au fost confiscate de la creștini în ultimul deceniu pe baza faptului că titlurile de proprietate au dispărut. Guvernul turc nu pare foarte îngrijorat de ceea ce gândește Parlamentul European, deci este puțin probabil ca proprietățile să fie returnate. Rugați-vă ca creștinii din Turcia să accepte cu bucurie confiscarea proprietăților, deoarece știu că au lucruri mai bune și mai durabile adunate în cer (Evrei 10:34).

Miercuri, 13 iunie

Pastorul Paul Song, originar din Coreea de Sud, a fost un capelan voluntar part-time timp de 20 de ani la închisoarea Brixton din Londra. El și ceilalți capelani creștini au ținut cursuri creștine recunoscute pe plan internațional, cum ar fi Alpha și Just10, care erau atât de apreciate de prizonieri, încât au fost create liste de așteptare. În 2015, capelanul-șef creștin a fost înlocuit cu un imam musulman care nu a mai aprobat cursurile creștine și a spus că dorește să „schimbe dominația creștină” în închisoare. În august anul trecut, pastorului Paul i s-a interzis să intre în închisoare. Rugați-vă să i se permită să se întoarcă la lucrarea lui foarte apreciată și cereți ca planurile imamului de a înlătura influențele creștine în închisoare să nu aibă succes.

Joi, 14 iunie

Cereți binecuvântarea și călăuzirea lui Dumnezeu peste campania „Libertatea noastră religioasă” organizată de Fondul Barnaba, prin care căutăm să ne asigurăm că legile din țări occidentale precum Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă slujesc scopului lor inițial, acela de a oferi o deplină libertate religioasă, de conștiință și de exprimare tuturor. Rugați-vă ca această campanie să aibă un efect puternic și pozitiv și să oprească eroziunea graduală a libertății religioase care afectează acum în principal creștinii, dar i-ar putea afecta în curând pe toți oamenii.

Vineri, 15 iunie

Islamul este foarte puternic în Mauritania, influențează politica și este foarte mediatizat. Însă la orizont se întrevăd schimbări. De curând, țara a ales un steag nou, un nou imn național și o nouă monedă, iar oamenii caută în general mai multă libertate de exprimare și de conștiință. „Rugați-vă ca ochii imamilor, șeicilor și ai altor lideri musulmani să fie deschiși”, ne cer creștinii din Mauritania. Rugați-vă împreună cu frații și surorile noastre pentru o schimbare a atitudinilor și credințelor acestor oameni până la decizia de a-L urma pe Cristos.

Sâmbătă, 16 iunie

Biserica din Mauritania este mică, foarte persecutată și funcționează subteran. Articolul 306 din Codul Penal specifică pedeapsa cu moartea pentru un apostat, cu excepția cazului în care se întoarce la islam în termen de trei zile. Deși niciun creștin nu a fost executat, mulți au fost închiși. De asemenea, aceștia primesc multe alte sancțiuni normale pentru cei care părăsesc islamul: sunt respinși de familiile lor, alungați din casele lor, își pierd locul de muncă, își pierd drepturile de moștenire și femeile sunt adesea părăsite de soții lor musulmani. Rugați-vă ca fiecare creștin să fie mângâiat de gândul că Domnul știe prin ce trec și că vor ieși din aceste încercări ca aurul, cu o credință puternică și matură (Iov 23:10).

Duminică, 17 iunie

Isuse, Mântuitorul nostru, care Te-ai rugat Tatălui pe cruce să îi ierte pe cei care Te răstigneau și care ne-ai poruncit să îi iubim pe vrăjmașii noștri și să ne rugăm pentru cei care ne persecută, Te rugăm să ne dai harul și puterea de a Te asculta în aceste lucruri. Te rugăm să Te descoperi celor care Te batjocoresc pe Tine și ne batjocoresc pe noi, urmașii Tăi, să Te revelezi celor care cred că fac ceva bun acționând violent și nedrept față de noi și alți creștini. Ne rugăm ca ei să își predea cu bucurie viața în mâinile Tale și să trăiască pentru lauda și gloria Ta.

Luni, 18 iunie

Singurele clădiri bisericești autorizate în Maroc sunt bisericile internaționale pentru străini. Credincioșii marocani (convertiți de la islam și copiii lor) se întâlnesc în mod obișnuit în grupuri mici în case (ceea ce presupune dificultăți de ordin practic) și uneori se reunesc în număr mai mare pentru tabere și conferințe. Prima lor problemă este lipsa unor locuri potrivite pentru întâlniri. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru creșterea bisericii, chiar dacă astfel apare această problemă a locurilor de întâlnire și rugați-vă ca El să le poarte de grijă. Rugați-vă pentru protecția liderilor bisericii care călătoresc mult, vizitând grupurilor risipite de creștini, pentru a le oferi învățătură, ucenicie și slujire pastorală.

Marți, 19 iunie

În 2010 a fost adoptată o lege în Maroc care prevedea expulzarea tuturor misionarilor străini. Nu există nicio lege împotriva marocanilor care devin creștini, dar oficial toți marocanii sunt considerați musulmani. Înaltul Comitet Religios a decis că persoanele convertite de la Islam nu ar trebui să primească pedeapsa cu moartea (o decizie uluitoare și îndrăzneață, pentru că este împotriva șariei). Acum un an, Coaliția Națională a Creștinilor Marocani a trimis o scrisoare către Consiliul pentru Drepturile Omului din țara lor, cerând recunoașterea oficială a bisericilor marocane, dar nu u primit niciun răspuns. Cereți Domnului să le dea înțelepciune de sus creștinilor din Maroc, care trăiesc într-un context al paradoxului și contradicției.

Miercuri, 20 iunie

Mohammed bin Salman este prințul moștenitor al Arabiei Saudite de un an și își folosește poziția puternică pentru a revizui instituțiile țării sale, aducând o oarecare modernizare și reformă liberală, inclusiv o mică libertate pentru femei. În februarie a înlocuit brusc întreaga conducere a armatei. Rugați-vă ca, printre toate aceste lucruri, să introducă libertatea religioasă, permițând astfel sutelor de mii de muncitori imigranți creștini, precum și convertiților din Arabia Saudită să se închine în libertate.

Joi, 21 iunie

Oficial, Nepalul este o țară seculară, dar, în practică, majoritatea hindusă este favorizată, în timp ce creștinii și musulmanii sunt discriminați. Budiștii sunt tratați destul de bine, deoarece budismul, asemenea hinduismului, este considerat o religie Sanatana (o religie a strămoșilor). O nouă lege adoptată în august 2017 urmează să intre în vigoare în septembrie 2018; aceasta consideră că oricine încearcă să convertească un urmaș al unei religii Sanatana la o altă religie săvârșește un act penal și va fi pedepsit cu cinci ani de închisoare și o amendă de 50 000 de rupii (345£, 480US$, 390€). Rugați-vă ca creștinii din Nepal să aibă înțelepciune și curaj să trăiască în noul context juridic și rugați-vă pentru o creștere continuă a bisericii, în ciuda unor astfel de eforturi împotrivitoare.

Vineri, 22 iunie

Prima biserică din Nepal a fost distrusă la mijlocul secolului al XVIII-lea, când regele a decretat că toți nepalezii trebuie să fie hindusă. Aproximativ două sute de ani mai târziu, Biserica s-a ridicat din nou printr-un mic grup de credincioși, iar de atunci aproximativ 1,5 milioane de oameni și-au pus credința în Domnul Isus. Dar majoritatea nepalezilor încă privesc creștinismul ca pe o religie străină, occidentală. Creștinii nepalezi cer rugăciune pentru discernământ, curaj și credincioșie pentru cei care încearcă să construiască o identitate deplin nepaleză și deplin creștină. Rugați-vă ca creștinii să fie acceptați și apreciați pentru contribuția lor la bunăstarea țării.

Sâmbătă, 23 iunie

Persecuția anti-creștină a atins punctul culminant în Nepal în 1990, dar, slavă lui Dumnezeu, creșterea bisericii nu s-a oprit. Deși mai puțin acută decât în ​​trecut, persecuția continuă, fie din partea rudelor, a comunității locale sau a hindușilor radicali. Rugați-vă pentru har și perseverență pentru fiecare credincios în acest timp de suferință. Rugați-vă și pentru Societatea Creștină Nepaleză, care încearcă să apere drepturile juridice și religioase ale creștinilor, astfel încât aceștia să nu fie vulnerabili la arestări arbitrare, confiscarea proprietății sau discriminare.

Duminică, 24 iunie

Doamne Isuse, ne rugăm astăzi pentru Aasia Bibi, care îndură de mulți ani închisoarea în Pakistan din cauza unei acuzații false de „blasfemie”. Tu cunoști toate speranțele și temerile ei. Știți cât de des a fost reprogramat recursul ei, iar apoi amânat în ultima clipă. Fă-i dreptate. Ajut-o să găsească bucurie și tărie în Cuvântul Tău, mai ales în versetul ei favorit prin care ne poruncești să nu ne lăsăm inima tulburată, ci să ne încredem în Tine. Te rugăm să îi binecuvântezi și pe copiii ei, care stau fără mama lor de nouă ani, și pe soțul ei, care îi crește singur (Ioan 14:1).

Luni, 25 iunie

Reprezentantul special al Uniunii Europene pentru promovarea libertății religioase a transmis guvernului pakistanez că accesul comercial al Pakistanului în UE va fi direct legat de un rezultat pozitiv în cazul Aasiei Bibi (a se vedea postarea de ieri). Se înțelege că această măsură a fost promovată de guvernul italian. Începând cu 2013, Pakistanul a avut acces liber la piețele UE. Mulțumim Domnului că politicienii europeni acționează în numele surorii noastre Aasia, dar rugați-vă ca ei să se implice în sprijinirea milioanelor de creștini persecutați.

Marți, 26 iunie

Mâine vor fi alegeri în Indonezia pentru guvernatorii orașului și pentru primari. Anul trecut, capitala Jakarta a ales un nou guvernator pentru un mandat de cinci ani, când musulmanul Anies Baswedan l-a învins pe creștinul „Ahok” Tjahaha Purnama. Înainte de algeri, Ahok conducea în sondaje, însă a fost acuzat de „blasfemie” de către islamiști, care le ceruseră indonezienilor să voteze doar pentru politicieni musulmani. Ahok a fost mai târziu condamnat la doi ani de închisoare. Omul care l-a acuzat a fost acum închis pentru discursul de ură și, la momentul redactării, Ahok face recurs la decizia Înaltei Curți. Rugați-vă ca recursul lui Ahok să aibă succes, iar acțiunile islamiștilor – care au dat naștere la proteste în masă împotriva lui Ahok – să nu îi descurajeze pe alți creștini indonezieni să se implice în politică, nici pe musulmani să voteze cu ei.

Miercuri, 27 iunie

Institutul Setara, cu sediul în Indonezia, a înregistrat 201 de încălcări ale libertății religioase în această țară în 2017, dintre care 75 au implicat oficialități guvernamentale, iar restul au fost din partea unor persoane sau organizații, cum ar fi Frontul Apărării Islamice sau Consiliul Indonezian Ulema. Majoritatea încălcărilor au fost îndreptate împotriva minorităților religioase, inclusiv a creștinilor, a confucianiștilor, a budiștilor, a hindușilor și a musulmanilor italieni. Aceste încălcări includ intimidarea, discriminarea, atacurile, discursul de ură, interdicțiile privind închinarea și închiderea locașurilor de cult. Cu numai o generație în urmă, Indonezia era un model de toleranță religioasă, armonie și egalitate. Rugați-vă ca lucrurile să redevină cum au fost, iar intoleranța și violența să fie înlocuite cu respect și pace încă o dată.

Joi, 28 iunie

Un atacator ce avea asupra sa o sabie a rănit grav un pastor și trei închinători când a intrat la slujba dintr-o biserică din Sleman, pe insula Java, duminică, 11 februarie. Atacatorul a fost împușcat și rănit de poliție, apoi arestat. Ulterior a fost identificat ca fiind un student musulman care încercase să călătorească în Siria pentru a lupta de partea Statului Islamic. Șeful poliției indoneziene a declarat: „A început să lanseze atacul aici”. Rugați-vă ca creștinii răniți să se recupereze pe deplin, iar tânărul zelos care credea că îi face pe plac lui Allah prin atacul lui să aibă o întâlnire personală cu Prințul Păcii.

Vineri, 29 iunie

La 27 februarie, cea mai înaltă instanță din Malaiezia a hotărât în ​​unanimitate că creștinii care se convertesc la islam au nevoie de permisiunea unui tribunal șaria pentru a-și schimba religia înregistrată oficial. Cazul s-a referit la patru creștini din Sarawak care doresc să elimine cuvântul „islam” din cărțile lor de identitate. Decizia instanței este devastatoare, deoarece instanțele șaria din Malaiezia pot da o sentință la închisoare de trei ani pentru apostazia de la islam. (În legea șaria clasică se prevede o condamnare la moarte pentru convertiții adulți de sex masculin.) Acuzații ar trebui să aibă un avocat musulman care să-i reprezinte într-un tribunal șaria. Rugați-L pe Domnul care a spus: „Dreptatea să curgă ca o apă curgătoare” să intervină cu putere și să aducă libertatea religioasă deplină în Malaiezia (Amos 5:24).

Sâmbătă, 30 iunie

Coreea de Nord a apărut deseori la știri la începutul acestui an, în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din Coreea de Sud. Dar s-au spus puține despre tratamentul creștinilor nord-coreeni, care sunt aspru persecutați. Întreaga familie extinsă a unui creștin poate fi pedepsită dacă acesta este prins de autorități și se presupune că mulți execută sentințe în lagărele de muncă, adesea fiind tratați mai sever decât ceilalți prizonieri. Rugați-vă pentru acești credincioși ca Domnul să le poarte de grijă și să le dea har să îndure.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki


Читайте также: