Молитвенный листок

„Este părtășia câtorva creștini, în casa unei persoane, unde se cântă cântece de închinare, se citește Biblia și unde se închină cu toții lui Dumnezeu un act împotriva securității naționale?” a întrebat Nasser Navard Gol-Tapeh, din închisoarea din Iran, într-o scrisoare deschisă. Convertit de la islam, i s-a dat o sentință de zece ani pentru că e membru într-o biserică de casă. Înainte ca sentința să intre în vigoare în ianuarie 2018, Nasser (acum în vârstă de 60 de ani) fusese principalul îngrijitor al mamei sale în vârstă. Este disperat să fie eliberat și să își reia responsabilitățile de îngrijire. Deși se poate califica pentru eliberarea condiționată, cererile i-au fost respinse. În iunie, după încă o respingere, i-a rugat pe oameni să se roage pentru el, spunându-le că avea nevoie de „mângâiere din partea Domnului”. Rugați-L pe Dumnezeul tuturor mângâierilor să stea aproape de fratele nostru și să îi păzească inima și mintea cu pacea care întrece orice pricepere (2 Corinteni 1:3-4, Filipeni 4:7).


Читайте также: