Barnabas TodayМолитвенный листок

Luni, 1 iunie

Creștinul pakistanez, Saleem Masih (22 de ani), a murit în 28 februarie, la trei zile după ce a fost torturat la comanda unui fermier musulman, pentru că s-a spălat la fântâna fermierului. După ce a descărcat pleava dintr-un vehicul, Saleem s-a clătit cu apă pompată din fântână, dar fermierul, furios, l-a acuzat că a poluat alimentarea cu apă prin atingerea sa „necurată”. El a ordonat bărbaților care lucrau pentru el să îl lege pe Saleem de mâini și de picioare, apoi să-l bată cu bâte și tije de fier încălzite, care au provocat multiple fracturi și răni interne. Rugați-L pe Dumnezeul mângâierilor fie cu familia lui Saleem (2 Corinteni 1:3). Liderii religioși creștini și musulmani s-au întâlnit după acest incident pentru a solicita încetarea unei astfel de intoleranțe a creștinilor și pentru a condamna lipsa de intervenție a poliției. Rugați-vă ca vorbele lor să fie ascultate.

Marți, 2 iunie

Aasia Bibi, mama creștină pakistaneză care a petrecut aproape opt ani în închisoare, fiind condamnată la moarte după ce a fost acuzată în mod fals de „blasfemie”, a declarat într-un interviu că și-a iertat chinuitorii. „Nu sunt deloc supărată, i-am iertat pe toți din toată inima mea”, a spus ea. „Acum sunt plină de răbdare, deoarece am învățat să am răbdare după ce a trebuit să-mi părăsesc copiii atâta timp.” Slavă Domnului pentru o astfel de mărturie a unei femei care a crescut spiritual suferind pentru El. Arestarea ei a venit în urma unei dispute cu alți muncitori musulmani în iunie 2009, după ce femeia a băut apă dintr-o ceașcă pe care o foloseau și ceilalți, cana devenind astfel „necurată” în ochii lor. Aasia a spus că în timp ce era în închisoare i s-a oferit libertatea dacă s-ar fi convertit la islam, dar a refuzat.

Miercuri, 3 iunie

O nouă lege din Pakistan, aprobată la începutul acestui an, i-ar putea face pe creștini și mai vulnerabili la acuzația falsă de „blasfemie”, care poate duce la o condamnare la moarte. Legea impune rețelelor de socializare să înlăture prompt orice conținut online „nedorit și calomnios”. Nimeni nu a fost încă executat pentru blasfemie în Pakistan, dar doi musulmani au primit condamnări la moarte pentru „blasfemie” pe rețele de socializare, iar creștinii și alți nemusulmani riscă să li se aducă astfel de acuzații false. Rugați-vă ca această lege să nu fie utilizată în mod greșit pentru a înăbuși libertatea de exprimare sau pentru a rezolva răzbunări personale.

Joi, 4 iunie

Doi creștini pakistanezi au fost împușcați și un altul a fost rănit cu un topor într-o dispută cu niște vecini musulmani despre construcția unei clădiri a bisericii dintr-un sat din apropierea Sahiwalului, provincia Punjab. Creștinii au fugit pe șantier când au auzit că localnicii musulmani demolează zidul care împrejmuia terenul. Satul de aproximativ 150 de case are în jur de 40 de familii creștine, dar nu există nicio clădire în care să se poată aduna pentru închinare. Toți cei trei răniți, care sunt înrudiți, au petrecut o vreme în unitatea de terapie intensivă a unui spital din Sahiwal. Rugați-vă în special pentru Azeem Masih (32 de ani) care a fost împușcat în cap. Când a fost eliberat din spital, el a rămas paralizat de la umărul drept în jos și nu a putut să vorbească. Să ne rugăm ca Domnul Isus să îl vindece.

Vineri, 5 iunie

Persecuția creștinilor din Turcia a fluctuat în aproape un secol de la constituirea Republicii seculare Turcia. Dar sub președintele islamist Erdogan, lucrurile au avut tendința să se înrăutățească. Nu a fost un secret dorința lui Erdogan de a restabili Imperiul Otoman, în timpul căruia creștinii și alți nemusulmani au suferit discriminare și au fost nevoiți să trăiască în comunități minoritare numite millet, fără a avea drepturi de cetățeni obișnuiți. Omenește vorbind, se pare că creștinii din Turcia (fie că sunt grupuri etnice creștine, convertiți turci de la islam sau refugiați din est) se vor confrunta cu persecuții în continuă creștere. Rugați-vă ca ei să se bucure, amintindu-și că răsplata lor este în ceruri (Matei 5:10-12).

Sâmbătă, 6 iunie

O clădire bisericească mică, dar foarte îndrăgită de pe insula grecească Lesbos (Lesvos), a fost vandalizată din nou în 2 martie, provocând o mare suferință în rândul localnicilor. Situația la acea vreme era încordată în Lesbos, unde aproape zilnic au avut loc ciocniri între poliție și solicitanții de azil care protestau împotriva supraaglomerării din tabăra lor. Solicitanții de azil, în special din Afganistan și Siria, vin cu vaporul din Turcia. Rugați-vă ca ei să nu își reverse frustrarea asupra creștinilor. Slavă Domnului că unii dintre refugiații musulmani L-au cunoscut Domnul în timpul petrecut în Lesbos. Ei au fost apoi persecutați; rugați-vă pentru protecția lor.

Duminică, 7 iunie

Doamne, ne rugăm astăzi pentru creștinii izolați, care nu au nicio ocazie de a avea părtășie unii cu alții, fie că sunt credincioși în secret, convertiți de la o altă religie, convertiți ai căror familii nu îi lasă să se întâlnească cu alți creștini, cei pedepsiți de autorități prin interdicția de a se întâlni cu alții sau cei aflați în izolare din cauza coronavirusului. Ne rugăm ca prezența Ta să fie reală pentru ei și ca harul Domnului Isus Hristos, iubirea lui Dumnezeu, Tatăl, și părtășia Duhului Sfânt să fie cu toți pentru a-i încuraja, a-i mângâia, a-i învăța și a-i călăuzi.

Luni, 8 iunie

Biroul național de recensământ din Iran a revizuit formularul de cerere pentru o carte de identitate; acum solicitanții trebuie să aleagă una dintre cele patru religii numite și nu mai există opțiunea de a pune „altă religie”. Cele patru religii sunt islamul, creștinismul, iudaismul și zoroastrianismul. Aceasta înseamnă că foștii musulmani care au devenit creștini trebuie să își dezvăluie noua credință, asumându-și riscul persecuției ca apostat de la islam. Noile formulare de cerere ignoră situația celor care urmează religii precum Hindu, Bahai și Yaresan (Ahl-i-Haq). O carte de identitate este obligatorie pentru fiecare cetățean cu vârsta peste 15 ani și trebuie să fie prezentată pentru multe activități de zi cu zi. Rugați-vă ca toți convertiții care până acum au fost reticenți în a-și declara credința în Hristos să constate că, atunci când fac acest lucru, este un mijloc de a-i atrage și pe alții să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu.

Marți, 9 iunie

La momentul redactării jurnalului, în Afganistan au loc negocieri de pace între guvern și talibani, după aproape două decenii de război. America este în procesul de retragere a trupelor sale pe o perioadă de 14 luni. Rugați-vă ca pacea să vină cu adevărat în Afganistan între musulmanii din diferite grupuri și de diferite teologii și cereți ca creștinii afgani să fie acceptați și să se poată închina liber Domnului Isus Hristos, fără teamă. În prezent, ambele părți din negocierile de pace ar dori să-i execute pe creștinii afgani ca apostați de la islam.

Miercuri, 10 iunie

Mai multe sate creștine din nordul îndepărtat al Camerunului au ajuns sub controlul militanților islamiști Boko Haram, după o serie de atacuri violente comise noaptea, în ianuarie. „Toți suntem confuzi, nu știm ce să facem și nu înțelegem ce se întâmplă. Ne întrebăm: totul se întâmplă din cauza faptului că 98% din sate sunt creștine? Rugați-vă pentru noi, creștinii din această zonă”, scria într-un mesaj către Fondul Barnabas. Un pastor de acolo a cerut și el sprijin în rugăciune: „Nu știm ce să facem. Rugați-vă pentru cei care au pierdut persoane dragi. Rugați-vă pentru copiii mici care au rămas chiar și fără haine.”

Joi, 11 iunie

Nouăzeci de creștini au murit când militanții Fulani au atacat satul Kwatas, din statul Plateau, Nigeria, la 26 ianuarie. Sătenii participau la o adunare sătească când militanții au dat buzna, în jurul orei 19. A urmat un atac care a continuat până la primele ore ale dimineții. După acesta au urmat mai multe atacuri asupra altor sate din zonă. Rugați-vă ca Domnul să-și izbăvească poporul și să vină ziua când creștinii să trăiască în siguranță și fără frică (Ezechiel 34:28).

Vineri, 12 iunie

Duminică, 2 februarie, cinci milioane de oameni au luat parte la manifestații pașnice în 28 din cele 36 de state din Nigeria. Organizate de Asociația Creștină din Nigeria, manifestațiile, care au fost precedate de trei zile de post, au avut scopul de a-i cere președintelui Buhari să acționeze pentru a pune capăt atacurilor asupra creștinilor. Rugați-vă împreună cu creștinii nigerieni ca guvernul și forțele armate să își exercite atribuțiile pentru a asigura pacea și protecția tuturor cetățenilor nigerieni.

Sâmbătă, 13 iunie

La 21 februarie, militanții Boko Haram au dat foc clădirii unei biserici din Garkida, statul Adamawa, Nigeria. Atacul a avut loc în timpul unei întâlniri a femeilor, iar unele dintre femei au fost răpite de militanți, care au dat foc mai multor case și altor proprietăți și au ucis „multe persoane”. În câteva zile, patru dintre slujitorii bisericii s-au întâlnit pentru închinare în rămășițele arse ale clădirii. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru mărturia lor hotărâtă și perseverentă.

Duminică, 14 iunie

Ne rugăm, Doamne Isuse, pentru creștinii din Tadjikistan, care se confruntă cu legi tot mai restrictive. Ne rugăm ca autoritățile să renunțe la hărțuirea creștinilor și ne rugăm în special pentru copiii creștini, cărora le-a fost interzis în ultimii nouă ani să participe la activități religioase publice sau chiar să se afle în incinta bisericii. Ne bucurăm că nicio lege pământească nu poate împiedica Duhul Tău Sfânt să pătrundă unde dorește și  ne rugăm ca El să îi ajute pe acești copii să crească și în credința în Tine.

Luni, 15 iunie

Turkmenistanul este o țară foarte închisă. Cetățenii au acces redus la internet, mișcările lor sunt controlate de către autorități, cheltuielile lor monitorizate și nu au voie să iasă din casă după ora 23. Se crede că majoritatea turkmenilor ar pleca din țară dacă ar putea. Pentru creștini presiunile sunt și mai mari. De exemplu, există doar cinci biserici înregistrate în toată țara, acestea fiind singurele locuri unde este legal să se întâlnească creștinii. Creștinii nu sunt izolați numai de credincioșii din afara țării, ci chiar diferitele grupuri creștine din Turkmenistan nu prea au contact unele cu celelalte. Cu toate acestea, în ciuda persecuțiilor grave, creștinii turkmeni (convertiți de la islam) sunt energici, plini de bucurie și au o sete mare după Cuvântul lui Dumnezeu. Rugați-vă ca ei să fie o binecuvântare pentru societatea în care Dumnezeu i-a așezat prin rugăciunile lor, mărturia și trăirea lor.

Marți, 16 iunie

A fost o minune pentru o adunare din Uzbekistan faptul că autoritățile i-au dat permisiunea de a construi o biserică înregistrată oficial. Un astfel de lucru nu s-a întâmplat pentru nicio adunare din țară în ultimii 20 de ani, ca să nu mai spunem că este o biserică a convertiților de la islam. Și mai uimitor este faptul că șeful administrației locale a vizitat biserica pentru a-și arăta sprijinul pentru proiect. În noua clădire, finanțată parțial de Fondul Barnabas, și în clădirea mai mică și mai veche pe care o aveau deja se întâlnesc acum douăsprezece adunări neînregistrate, care se închină legal în spațiile bisericii înregistrate, și nu ​​ilegal, în casele lor, lucru pentru care creștinii ar putea fi arestați și închiși. Lăudați-L pe Domnul că sute de frați și surori au fost salvați din mâinile dușmanilor lor și sunt acum liberi să-L slujească fără teamă pe Domnul (Luca 1:74).

Miercuri, 17 iunie

„James” a crescut într-o familie musulmană, unde beția și certurile erau la ordinea zilei, și totuși tânjea după ceva mai bun. Sora lui i-a povestit despre niște oameni care nu beau, nu fumau, nu mințeau și nu înjurau. James se îndoia că astfel de oameni ar putea exista, dar când sora lui l-a dus la biserică, a descoperit că este adevărat și și-a predat viața lui Hristos. Persecuția a început când mama sa s-a îmbolnăvit și a murit, după ce James a îngrijit-o și aceasta a devenit creștină. Rudele ei au amenințat că îl vor ucide pe James. Problemele au escaladat, iar James și soția sa au fost chemați la Poliție, unde erau așteptați de primar, de imam și de o mulțime de jurnaliști, soții fiind amenințați că vor apărea la televizor ca trădători ai islamului. Rudele soției sale au forțat-o să divorțeze de James. Toate acestea s-au întâmplat în cea mai strictă parte a Uzbekistanului, unde James a fost concediat de la locuri de muncă din cauza credinței sale. S-a mutat într-o altă zonă, dar poliția a surprins o întâlnire de rugăciune și închinare în casa lui, așa că a fost închis. Lăudați-L pe Dumnezeu că James nu s-a lepădat niciodată de Hristos, că soția sa s-a întors acum la el și au venituri proprii dintr-o mică afacere înființată cu ajutorul Fondului Barnabas.

Joi, 18 iunie

Trei creștini din Sri Lanka au avut nevoie de spitalizare după ce au fost atacați de o gloată de aproximativ 50 de oameni, în frunte cu trei călugări budiști. Cei trei creștini făceau parte dintr-un grup de creștini care plecau cu mașina dintr-un sat în care extremiștii budiști puseseră în pericol întâlnirea dintr-o biserică de casă în acea dimineață. Budiștii susțineau că este un sat budist și nu era permisă închinarea creștină. Mașinile creștinilor au oprit, deoarece pe drum se aflau copaci tăiați. Rugați-vă ca budiștii din Sri Lanka să accepte prezența creștinismului în țara lor.

Vineri, 19 iunie

Opt creștini indieni au fost achitați de acuzațiile de convertire forțată și răpire a 60 de copii. Cei șase bărbați și două femei au fost arestați în mai 2017, în timp ce însoțeau copiii, care erau în mare parte sub 14 ani, cu trenul într-o tabără creștină din apropiere de Nagpur. Copiii erau copiii unor părinți creștini, dar acuzația de convertire forțată la creștinism a apărut deoarece părinții lor nu completaseră documentele necesare când ei înșiși s-au convertit la creștinism și, prin urmare, copiii lor erau considerați oficial hinduși. Lăudați-L pe Dumnezeu că s-a făcut dreptatea până la urmă.

Sâmbătă, 20 iunie

Guvernul BJP (naționalist hindus) din India este în ultimele etape ale creării unei baze de date care va urmări fiecare aspect al vieții fiecărui cetățean indian. Se vor înregistra religia, casta, veniturile, proprietatea, educația, starea civilă, arborele genealogic, mutarea locuinței, schimbările de loc de muncă etc. pentru 1,2 miliarde de oameni. „Suntem periculos de aproape de un stat orwellian și un sistem de interdicții asemănător cu China. Musulmanii suferă, însă efectele negative se vor simți cel mai tare în dreptul libertăților și drepturilor creștinilor și daliților”, a comentat un pastor indian care este, de asemenea, expert în securitate cibernetică. Rugați-vă ca creștinii indieni să trăiască în așa fel încât cei care îi supraveghează pentru a încerca să le găsească o vină să vadă faptele lor bune și să-L glorifice pe Dumnezeu. (1 Petru 2:12)

Duminică, 21 iunie

Te lăudăm, Părinte ceresc, pentru curajul și statornicia creștinilor din Coreea de Nord, care sunt tari în credință, în ciuda pedepselor severe pe care le pot primi ei și cei dragi ai lor dacă autoritățile descoperă că Îl urmează pe Fiul Tău. Dă-le har zi de zi, ceas de ceas, în special celor care se află chiar acum în lagăre de muncă, înfometați și torturați. Ne rugăm și pentru cei care îi persecută ca Tu să le înmoi inima, să îi provoci să se întrebe ce motivează rezistența celor pe care îi fac să sufere; fă-i să audă vocea Ta chemându-i. Îți cerem aceste lucruri în numele lui Isus.

Luni, 22 iunie

Mauritania este o țară puternic islamică. Convertirea de la islam este ilegală (pedepsită cu moartea), iar evanghelizarea este de asemenea ilegală. Cu toate acestea, există convertiți mauritani de la islam, care se întâlnesc discret în case, cresc numeric și au tot mai multă încredere. Societatea în general începe să reziste discursului islamic care domină mass-media și politica. Recent a avut loc o controversă majoră asupra legilor referitoare la apostazie, câteva persoane fiind arestate pentru că s-au ridicat împotriva direcției politice, altele pentru că au susținut ateismul. Unii protestatari au demonstrat în fața Curții supreme scandând că sunt gata să moară în temeiul articolului 306 (care impune pedeapsa cu moartea pentru părăsirea islamului) pentru a cere libertatea religioasă. Creștinii nu au fost prea implicați în acest lucru, deși unii au fost arestați în februarie. Creștinii cer sprijin în rugăciune pentru eliberarea credincioșilor din închisoare și ca Republica Islamică Mauritania să devină Republica Democratică Mauritania, cu egalitate și dreptate pentru toți.

Marți, 23 iunie

Jihadiștii au ocupat partea de nord a statului Mali încă din 2013 și au devenit îndrăgiți în rândul localnicilor, care îi consideră mai cinstiți decât guvernul și mai capabili să ofere lege și ordine (prin intermediul tribunalelor șaria care impun pedepse precum biciuieli și amputări). De asemenea, aceștia au înființat 14 școli coranice care sunt bine primite într-o zonă în care există foarte puțină educație disponibilă. Creștinii reprezintă aproximativ 2% din această țară majoritar musulmană. Rugați-vă să nu fie temători sau descurajați, cunoscând prezența și puterea lui Dumnezeu care îi ajută. (Isaia 41:10)

Miercuri, 24 iunie

În statul Kaduna din Nigeria creștinii sunt marginalizați prin schimbarea forțată a sistemului tradițional de conducere. Guvernul Nigeriei a redenumit unele dintre teritoriile predominant creștine din sudul Kadunei ca emirate, termen islamic. Adara reprezintă un trib mare, aproximativ două treimi din oamenii tribului fiind creștini. În 2017, titlul Agom Adara (șeful tribului Adara) a fost schimbat în Agom Kachia (șeful orașului Kachia), reducându-și astfel domeniul de la întregul trib la un singur oraș. Protestele creștine au fost ignorate și au existat ciocniri violente între triburile Adara și Hausa-Fulani, predominant musulman. Apoi, în octombrie 2018, Agom a fost răpit când se întorcea de la o întâlnire  a oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline și, după câteva zile, ucis. După un incident violent din februarie 2019 provocat de Fulani, după cum arată rapoartele, când mulți oameni din ambele triburi au fost uciși, nouă bătrâni din tribul Adara au fost arestați și închiși la închisoare mai mult de trei luni, dar niciun membru Fulani nu a fost arestat. Rugați-vă cerând dreptate și protecție pentru tribul Adara. Cel puțin 166 de oameni au fost uciși în opt atacuri în 2019, iar tiparul s-a menținut și în 2020.

Joi, 25 iunie

Ngulongo Year Batsemire (în vârstă de 60 de ani), lider al unei biserici din Republica Democrată Congo (RDC), mergea cu soția sa pe câmp când au fost înconjurați de membri ai Forțelor Democrate Aliate (ADF), o grupare militantă islamistă care în mod repetat atacă creștinii. Ei i-au cerut lui Ngulongo să le spună unde pot găsi alți pastori și apoi au încercat să-l forțeze să se convertească la islam. El a refuzat și l-au ucis. Slavă Domnului pentru copilul Său credincios, care a refuzat să se lepede de Hristos. În același timp, cel puțin 30 de persoane din patru sate au fost ucise în atacuri de noapte ale grupării ADF. Alți unsprezece creștini au fost uciși la 18 februarie. Rugați-vă pentru protecția tuturor celor din nord-estul RDC, a creștinilor și în special a pastorilor, care par a fi o țintă preferată a grupării.

Vineri, 26 iunie

O organizație islamistă militantă numită Ahlu Sunnah Wa-Jama și cunoscută local sub numele de Al-Shabaab (diferită de organizația al-Shabaab somaleză) a câștigat controlul asupra unei zone foarte sărace din Cabo Delgado, cea mai nordică provincie a Mozambicului. Militanții ard sate și decapitează oameni, mutilează sau răpesc locuitori. Al-Shabaab a început să funcționeze la Cabo Delgado în 2015, în același timp în care musulmanii radicali din Kenya și Tanzania s-au stabilit acolo și au început să se căsătorească cu localnicele și să îi învețe pe oameni ideologie violentă și extremistă. În octombrie 2017 Al-Shabaab a efectuat primul atac (într-o secție de poliție), iar până în prezent au avut loc aproximativ 370 de atacuri, în care au murit cel puțin 909 persoane. În zonele controlate de Al-Shabaab este impusă respectarea șariei, iar oamenii care încearcă să scape sunt uciși. Localnicii sunt încurajați să se alăture jihadului și să se antreneze pentru operațiuni militare; a lupta pentru Al-Shabaab a rămas una dintre puținele modalități de a obține un venit în Cabo Delgado. O altă posibilitate de a obține venit este să te implici în contrabanda cu lemn, cărbune, rubin, fildeș și heroină. Rugați-vă ca musulmanii din Mozambic să reziste învățăturii extremiste violente și ca Dumnezeu să protejeze minoritatea creștină.

Sâmbătă, 27 iunie

Un alt grup de militanți jihadiști care activează în Mozambic din iunie 2019 se numește Statul Islamic Provincia Africa Centrală (ISCAP). Se crede că acestea sunt forțele care au capturat orașul-port Mocimboa da Praia într-un atac din zorii zilei de 23 martie, care a avut loc atât pe uscat, cât și pe mare. Acest oraș din provincia Cabo Delgado este mare, strategic și simbolic. Mulți dintre localnici i-au întâmpinat pe insurgenți, care au împărțit cu ei bani obținuți prin jefuirea unor bănci. Rapoartele arată că luptătorii ISCAP le-au ordonat locuitorilor musulmani să meargă la moschee, în timp ce ei cutreierau străzile, vânând creștini. Rugați-vă ca frații și surorile noastre să găsească refugiu sub aripile Domnului, care va fi scutul și tăria lor. (Psalmul 91:4)

Duminică, 28 iunie

Doamne Isuse, îi aducem înaintea Ta pe creștinii din Somalia, bucurându-ne că Tu cunoști pe fiecare pe nume. Tu știi pericolele cu care se confruntă, abuzurile, respingerea și disprețul, amenințările de care au parte. Îți mulțumim pentru curajul cu care ascultă chemarea Ta, știind bine că ar putea fi nevoiți să își dea viața pentru Tine. Te rugăm să îi protejezi și să îi ții lângă Tine. Deși s-ar putea să nu ne întâlnim niciodată cu frații și surorile noastre somaleze în această viață, ajută-ne să învățăm din exemplul lor și să ne luăm și noi crucea și să Te urmăm.

Luni, 29 iunie

Continuați să vă rugați pentru creștinii din Eritreea, care îndură o mare persecuție din partea guvernului lor. Mulți sunt arestați, după care au parte de bătăi și torturi. Unii au petrecut luni întregi în izolare în închisoare, în întuneric complet, fiind scoși de acolo doar pentru interogatorii în care erau presați să renunțe la credință. Acești creștini pot petrece ani de zile în închisoare fără proces. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru credincioșia lor și rugați-vă să aibă puterea de a răbda (Apocalipsa 13:10).

Marți, 30 iunie

Rugați-vă pentru femeile creștine care trăiesc în zone unde este persecuție, ele fiind dublu disprețuite – pentru că sunt femei și pentru că sunt creștine. Cereți ca Domnul nostru iubitor să fie în mod special aproape de fetele și femeile tinere creștine din Egipt și Pakistan care au fost răpite de musulmani și forțate sau păcălite să se convertească la islam (o formalitate legală, nu o credință din inimă) și să se căsătorească cu un musulman. Rugați-vă să cunoască prezența Lui care le dă mângâiere și, dacă este voia Lui, cereți ca ele să poată scăpa pentru a se întoarce la propriile lor familii creștine.

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki


Читайте также: