Молитвенный листок

Luni, 1 noiembrie

La momentul redactării acestui jurnal, mulți creștini afgani fugeau din țara lor natală, încercând să găsească un loc sigur. Rugați-vă ca Domnul să înmoaie inimile guvernelor din Vest pentru a le oferi un cămin sigur și permanent, departe de talibani. Rugați-vă, de asemenea, ca ei să fie protejați când intră în țările din vecinătatea Afganistanului, care le-ar putea crea ele însele dificultăți și care ar putea fi periculoase pentru creștini, dat fiind faptul că aceștia sunt cu toții convertiți de la islam, împreună cu copiii lor.

Marți, 2 noiembrie

Începând din 10 august 1950, daliții indieni (cel mai jos nivel din sistemul de caste hinduse) au fost ajutați să se ridice din sărăcie prin acțiuni pozitive, ca de exemplu acces la educație și locuri de muncă. Inițial aceste avantaje erau disponibile doar daliților hinduși, dar mai târziu ordinul a fost modificat pentru a-i include și pe daliții sikh și budiști. Cu toate acestea, daliții creștini și musulmani nu sunt eligibili pentru un astfel de ajutor, în ciuda solicitărilor frecvente de a fi incluși și în ciuda seriilor de petiții legale. În ianuarie 2020, Curtea supremă a fost de acord să examineze o petiție completată de Consiliul național al creștinilor daliți, care cerea ca aceste facilități să fie „neutre din punct de vedere religios”. Rugați-vă ca ei să fie de acord cu această sugestie, care i-ar ajuta și pe creștini, și pe musulmani.

Miercuri, 3 noiembrie

„În acest moment «Nădejdea noastră nu e clădită pe nimic altceva»: Isus este singurul răspuns pentru Sri Lanka”, a rostit un pastor senior din plantațiile de ceai, locul unde lucrează mulți creștini săraci. El se referea la incertitudinile economice, la șomajul care cauzează „poveri de nedescris”, la morțile cauzate de Covid19, la infecțiile cu Covid care sunt în creștere, la foamete și traume de tot felul. Lockdown-ul a forțat națiunea să plătească un tribut teribil , afectând în special zilierii. Noile legi agricole aduc producții mai mici fermierilor, mărind criza alimentară. Un medic creștin din Sri Lanka scria despre familii cu venit mediu care vin la spitalul ca să ceară o porție de mâncare. Rugați-vă ca în mijlocul acestei crize teribile creștinii srilankezi să găsească speranță și putere în Isus și să fie un mijloc de binecuvântare pentru toți cei din jurul lor.

Joi, 4 noiembrie

Locuitorii unui sat creștin din Bangladesh, districtul Chittagong Hill Tracts, au fost forțați să fugă după ce au suferit amenințări și două atacuri violente în iulie din partea radicalilor budiști. Sătenii, care se convertiseră de la budism în urmă cu 16 ani, au fost atacați după ce au refuzat să se întoarcă la budism și să demoleze construcția bisericii pe care o construiseră în ianuarie 2021. Când creștinii nu s-au conformat, radicalii au atacat ei înșiși clădirea bisericii și pe unii membri ai acesteia. „Radicalii ne-au spus să distrugem biserica, dar nu vom face acest lucru”, a spus Tubel, pastorul asistent al grupului format din aproximativ 50 de membri. „Dacă trebuie să ne sacrificăm viețile, vom face acest lucru. Ne amenință să ne întoarcem la vechea noastră religie, însă nu ne vom întoarce. Isus Cristos este Salvatorul nostru. Vom muri pentru El.” Mulțumiți-I Domnului pentru credința acestor creștini și rugați-vă ca El să îi călăuzească la pășuni verzi și la ape de odihnă, unde pot trăi în pace și siguranță (Psalmul 23:2).

Vineri, 5 noiembrie

Pastorul Bharat se ruga împreună cu alți trei creștini într-o casă din satul Tichkiya, statul Madhya Pradesh, India, când un grup de extremiști a pătruns în casă. Extremiștii l-au acuzat pe Bharat că încearcă să convertească la creștinism prin mijloace ilegale oameni din trib, l-au atacat și au vandalizat casa. Madhya Pradesh este unul dintre statele indiene care interzic convertirea prin fraudă, forță sau amăgire. Rugați-vă pentru pastorul Bharat ca în timp ce ce recuperează de pe urma rănilor, să fie întărit în trup și duh și să continue să împărtășească deschis Evanghelia.

Sâmbătă, 6 noiembrie

Muqadas (16) și sora ei mai mică se aflau acasă în Shorkot, Pakistan, și o ajutau pe bunica lor la treburile casnice în dimineața zilei de luni, 9 august, când trei bărbați musulmani înarmați cu pistoale au spart ușa de la intrare, au smuls-o pe Muqadas și au târât-o afară în timp ce ea se zbătea și striga. Trei zile mai târziu au fost aruncate în curtea familiei hârtii care dovedeau că în aceeași zi în care a fost răpită, Muqadas s-a convertit la islam și s-a căsătorit cu Muhammad Azeem Malik, răpitorul ei. (Evident că aceste lucruri s-au întâmplat împotriva voinței sale.) Astfel de cazuri sunt mult prea comune în cazul familiilor creștine din Pakistan, singurul element neobișnuit în acest caz e faptul că au existat mulți martori care au asistat la răpire. Rugați-vă ca Muqadas, descrisă ca o creștină cu „frică de Dumnezeu”, să fie susținută de credința sa în timp ce se află în captivitate și ca poliția să se mobilizeze pentru a o salva.

Duminică, 7 noiembrie

Tată ceresc, Îți mulțumim pentru mărturia creștinilor din toată lumea, care sunt persecutați pentru credința lor în Tine. Te rugăm să le dăruiești perseverență în fața încercării și să îi întărești pentru a rămâne de neclintit, îmbrăcați cu toată armura lui Dumnezeu, în fața tuturor atacurilor. Dă-le posibilitatea să strălucească puternic, dându-le lumină tuturor, indiferent de opresiunea și pericolele cu care se confruntă, indiferent de politica oficială a guvernului, de ostracizarea din cadrul comunității sau de violența teroristă. Protejează-i pe măsură ce ei caută să Te slujească. Noi Te rugăm în Numele Domnului nostru, Isus Cristos (Efeseni 6:10-17; Matei 5:14-16).

Luni, 8 noiembrie

Patru oameni de afaceri creștini de la Tree of Life Technology Co. Ltd din Shenzhen, provincia Guangdong, China, au fost trimiși la închisoare pentru că au vândut Biblii audio. Ei fuseseră arestați în iulie 2020, procesul lor a avut loc în decembrie 2020, iar condamnările lor au fost anunțate în 16 iulie 2021. Sentințele variază între 15 luni și șase ani, iar bărbaților li s-au dat și amenzi de până la 200.000 yuan (22.200 £, 30.900 $, 26.300 €). Bibliile audio sunt populare printre creștinii în vârstă din mediul rural, cu vederea slăbită. Rugați-vă pentru frații noștri Fu, Deng, Feng și Han, cerând ca ei să cunoască prezența Domnului cu ei în închisoare și să continue să fie folosiți de El pentru scopurile Sale.

Marți, 9 noiembrie

În 9 august orașul chinez Qiqihar, provincia Heilongjiang, s-a alăturat numărului în creștere de orașe, districte și județe din China care oferă recompense bănești oricărei persoane care raportează autorităților „activități religioase ilegale”. Recompensele sunt oferite pentru informații despre adunări religioase în case particulare, despre predicare, distribuire de material religios tipărit sau produse audio-vizuale în afara spațiului bisericii, despre persoane necalificate care preiau roluri religioase și despre implicarea străinilor. Deși autoritățile au invocat Covid-19 ca motiv, mișcarea pare a fi parte din represiunea continuă asupra creștinilor din China. Rugați-vă ca acestor creștini să nu le fie frică, ci ei să fie încurajați amintindu-și că Isus, care a fost El Însuși trădat de autorități, le înțelege situația.

Miercuri, 10 noiembrie

Liceul Creștin de Muzică Maizi din Harbin, provincia Heilongjiang, China, dorește să echipeze tineri cu abilități muzicale în special pentru folosirea pianului, pentru ca ei să slujească în echipe de închinare bisericești. În 4 septembrie directorul școlii, domnul Xu, a fost arestat dimineața devreme. Mai apoi, la 8:30 dimineața, peste 30 de oficiali au percheziționat școala, reținând elevii (care sunt toți sub 18 ani) și confiscând pianele, computerele și documentele. Elevii au fost eliberați după 24 de ore, însă în momentul redactării acestui jurnal, nimeni nu l-a văzut și nu a auzit despre domnul Xu, iar profesorii au fost interogați unul câte unul. Personalul școlii a cerut să ne rugăm pentru siguranța domnului Xu și a tuturor profesorilor, pentru un avocat bun care să reprezinte școala, pentru returnarea proprietății școlii, pentru ca ea să poată fi redeschisă și pentru ca „Duhul Sfânt să îi mângâie, să îi întărească și să îi ajute pe elevi să fie tari și curajoși; El să îi ajute să trăiască pentru Dumnezeu”.

Joi, 11 noiembrie

„Ne apasă foarte tare durerea, întristarea și lipsa de alimente a fraților și surorilor noastre” a scris un lider al unei biserici vietnameze în septembrie, care în acel moment se afla de cinci luni sub cel de-al patrulea val de Covid-19. Carantina nu le-a permis oamenilor să își cultive terenurile, locurile de muncă din orașe au dispărut, iar oamenilor le lipsesc incredibil de multe lucruri necesare, chiar și orez. Într-o singură denominațiune cel puțin 200 de adunări au avut membri bolnavi de Covid sau au murit, iar 33 de pastori s-au infectat. Aceste cifre sunt semnificative într-o țară unde creștinii sunt săraci și, în anumite zone, sunt persecutați. Rugați-vă ca bucuria Domnului să fie tăria creștinilor vietnamezi în timpul lor de încercare.

Vineri, 12 noiembrie

Aceh este provincia cea mai islamizată din Indonezia și singura condusă de șaria. În 2015 autoritățile locale au demolat nouă din zece clădiri de biserică din districtul Singkil din Aceh. Începând din acel moment mii de creștini s-au închinat în adăposturi impovizate. Protestele creștine în fața autorităților locale nu au avut niciun rezultat, astfel încât aproape cu trei luni în urmă creștinii din Aceh au protestat la guvernul central din capitala Jakarta. Această chestiune este analizată acum de Yagut Cholil Qoumas, ministrul cu problemele religioase. Rugați-vă ca el să decidă să intervină și să îi ajute pe creștinii din Aceh.

Sâmbătă, 13 noiembrie

Muhammad Kace este un creștin indonezian ce provine dintr-un mediu musulman și care a fost arestat în august în Bali, fiind acuzat de blasfemie și dezinformare. Acuzațiile au fost legate de o predică video pe care a postat-o pe YouTube și în care a afirmat niște lucruri despre Mohammed, profetul islamului. În timp ce se afla în custodia poliției a fost grav bătut pe tot corpul, iar fața i-a fost mânjită cu fecale umane. Avocații săi au pregătit un dosar împotriva poliției, însă opinia publică musulmană îi susține pe abuzatori. Rugați-vă ca aceste acuzații împotriva lui să fie retrase și el să fie eliberat.

Duminică, 14 noiembrie

Doamne Isuse, Te rugăm să Îți lărgești împărăția în Indonezia. Îți mulțumim pentru soluția guvernului de a menține pacea într-o țară divizată religios și pentru succesele poliției în combaterea extremismului islamic. Îți mulțumim pentru faptul că în mijlocul adversității multe persoane care provin din medii musulmane aleg să Îl urmeze pe Cristos și Îți cerem ca mai mulți să se încreadă în Tine pentru mântuire. Ne rugăm ca toți creștinii să experimenteze puterea Ta în lupta acordării autorizațiilor de construcție de biserici sau chiar și în reînnoirea contractelor de închiriere. Fie ca ei să fie încurajați că nimeni nu poate închide o ușă pe care Tu ai deschis-o (Apocalipsa 3:8).

Luni, 15 noiembrie

Madagascarul de sud a fost lovit de două secete consecutive, apoi de lăcuste, furtuni de nisip și de apariția explozivă a fluturilor de molie de toamnă care au cauzat distrugeri teribile ale recoltelor. Numărul persoanelor care trăiesc în condiții de foamete extremă a fost estimat la cel puțin 28.000 luna trecută, atunci când a început „sezonul slab” anual și culturile au fost plantate. Mulți și-au vândut tot ce aveau, inclusiv oalele și tigăile, astfel încât acum nu pot găti chiar dacă au alimente. Prețul apei curate a crescut de zece ori, de aceea oamenii beau apă nepotabilă, expunându-se la boală. Cereți-I Domnului, care a trimis ploaie atunci când Samaria a suferit de secetă puternică (1 Împărați 18:1-2, 45), să trimită ploaie în Madagascarul de sud. Rugați-vă ca mulțimea de creștini aflată acolo să aducă speranță și mângâiere întregii populații.

Marți, 16 noiembrie

Liderii creștini din Uganda au fost încurajați de răspunsul purtătorului de cuvânt al Parlamentului ugandez când i-au explicat acestuia că existența tribunalelor islamice (tribunale kadhi), despre care scrie în Constituția ugandeză, alături de tribunalele seculare, face ca islamul să fie de fapt religia statului într-o țară majoritar creștină. Rugați-vă ca autoritățile ugandeze să aibă înțelepciunea și curajul de a întoarce Uganda pe un „teren de joc echitabil” pentru toate credințele, lucru intenționat în mod clar de articolul 7 din Constituție, care spune că : „Uganda nu va adopta o religie de stat.”

Miercuri, 17 noiembrie

Lăudat fie Domnul că încă una din „fetele din Chibok” e din nou împreună cu părinții săi. Ruth Ngladar Pogu a luat legătura cu autoritățile la sfârșitul lunii iulie, la șapte ani după ce a fost răpită de la școala ei din Chibok, statul Borno, Nigeria, de militanții islamiști Boko Haram, împreună cu peste 270 de fete, cele mai multe creștine. Aproape 160 dintre ele au evadat, au fost salvate sau eliberate. Rugați-vă pentru toate cele care se află încă în captivitate, cât și pentru multe alte victime răpite și ținute de Boko Haram și de alte organizații similare nigeriene, cerând ca flacăra credinței creștine din inimile lor să nu fie stinsă, indiferent de ce le fac islamiștii.

Joi, 18 noiembrie

„Îndemnul meu adresat creștinilor din Nigeria este că trebuie să înțelegem că lumea a atins punctul în care creștinii sunt vânați și uciși pentru că, spun unii, suntem necredincioși. Ar trebui să ne unim și să Îl chemăm pe Dumnezeu. El ne va răspunde.” Acestea au fost cuvintele pastorului Adamu Musa după un atac al extremiștilor Fulani asupra micilor sate din regiunea creștină a căpeteniei Irigwe din statul Plateau, Nigeria, în timpul nopții din 31 iulie-1 august. Șapte oameni au fost uciși și 275 de case arse complet. Pastorul Adamu a fost el însuși împușcat în timpul atacului , dar nu mortal. Uniți-vă rugăciunile cu cele ale credincioșilor nigerieni pentru încheierea violenței împotriva creștinilor.

Vineri, 19 noiembrie

Rugați-vă pentru protecția creștinilor afgani, aflați acum în mare pericol pentru că talibanii controlează teoretic fiecare colț al țării lor natale. Mulți nu au reușit să părăsească țara și se ascund, nu mai locuiesc în propriile case sau nu stau în niciun loc pentru mult timp, de vreme ce talibanii îi caută și probabil vor executa orice persoană pe care o găsesc. Rugați-vă și pentru călăuzirea Domnului pentru Fondul Barnabas și pentru partenerii noștri de la fața locului, pe măsură ce canalizăm sprijinul trimis în diverse forme pentru frații și surorile afgane.

Sâmbătă, 20 noiembrie

Rapida victorie a talibanilor, care a uimit lumea, a oferit un imens impuls radicalilor islamiști din întreaga lume. Încrederea lor a crescut foarte mult și, omenește vorbind, ne putem aștepta ca ei să își dubleze eforturile pentru a înființa emirate și alte forme de organizare a Statului Islamic, oriunde vor putea face acest lucru în întreaga lume. Acest lucru va intensifica pericolul pentru creștinii din acele zone. Însă Domnul nostru, Isus Cristos, Regele regilor și Domnul domnilor, este în control absolut. Rugați-vă ca ai Lui cai cerești și carele Lui de foc să apere poporul Domnului (2 Împărați 6:17).

Duminică, 21 noiembrie

Dumnezeule suveran, ne rugăm pentru frații și surorile noastre creștine din Afganistan, care au rămas în țară după preluarea puterii de către talibani. Îți cerem să le dai călăuzirea Ta divină ca să poată trăi sub un guvern care consideră că este drept să impună pedeapsa cu moartea pentru orice convertit care provine dintr-un mediu musulman. Te rugăm să le dai protecția Ta și înțelepciunea de a ști cum să trăiască ca fii ai luminii sub o astfel de oprimare. Ne rugăm ca, dacă vreunul e chemat să își dea viața pentru Cristos, să fie umplut cu pacea, bucuria și prezența Domnului lor și a Domnului nostru, în Numele căruia ne rugăm.

Luni, 22 noiembrie

Lăudat fie Domnul pentru rugăciunea ascultată în puternic islamizatul Somaliland. Un grup de șase creștini a fost eliberat din detenție pe 5 august, după ce acuzațiile împotriva lor au fost retrase. Printre cei eliberați se aflau Mohamed, Hamdi și bebelușul lor, arestați în ianuarie, și alții ce fuseseră arestați în februarie. Ei fuseseră acuzați de o mulțime de infracțiuni, inclusiv apostazia de la islam și răspândirea creștinismului, dar și de instigarea altora la a comite delicte ce țin de ordinea publică. Rugați-vă să nu existe nicio repercursiune din partea societății împotriva micii comunități creștine din Somaliland.

Marți, 23 noiembrie

Islamul este religia oficială din Somaliland, iar Constituția sa interzice convertirea de la islam la altă religie și propagarea unei alte religii în afara islamului. Toate legile trebuie să se conformeze cu principiile generale ale șariei. Un comitet al Senatului din Somaliland a cerut recent punerea în aplicare a șariei în cazurile de apostazie de la islam. Școala Shafi`ită a șariei, care a predominat în mod tradițional în această regiune, stabilește moartea pentru fiecare adult sănătos care părăsește islamul. Cei mai mulți creștini din Somaliland sunt convertiți de la islam, astfel încât recomandarea comitetului senatorial ar putea pune în mare pericol viețile lor. Rugați-vă ca acest lucru să nu fie pus în aplicare.

Miercuri, 24 noiembrie

Cincisprezece creștini eritreeni au fost arestați din nou în casele lor și duși la închisoarea de maximă securitate Mai Serwa din Asmara. Cu toții petrecuseră mai mulți ani în închisoare până când au fost eliberați în septembrie 2020. Vârstele lor sunt cuprinse între 20 și 60 de ani, iar majoritatea sunt bărbați. Arestările au urmat detenției din iulie a doi pastori de peste 70 de ani, ținuți la secția de poliție. Se crede că aproape 160 de creștini eritreeni se află acum în închisoare. Rugați-vă ca și de această dată credință să îi țină departe de teama față de mânia autorităților pământești, iar ei să persevereze, pentru că Îl văd pe Cel nevăzut (Evrei 11:27).

Joi, 25 noiembrie 2021

Din cauza credinței sale creștine Twen Theodros a petrecut 16 ani în închisoare în Eritreea, unde a avut o lucrare extraordinară pentru alte prizoniere. Acum ea a ieșit din închisoare, însă, la vârsta de 38 de ani, e fără o familie a sa, fără casă și loc de muncă, lucruri pe care le-ar fi avut, în mod normal, până la această vârstă. Ea e descrisă ca „plină de credință și har”, însă e nesigură când e vorba despre ce să facă acum cu viața sa. Rugați-vă ca Domnul să îi spună clar curajoasei noastre surori care Îi sunt planurile și obiectivele pentru ea în acest moment.

Vineri, 26 noiembrie

Ministerul religiei din Tunisia are un departament musulman condus de un imam și un departament evreiesc condus de un rabin, însă creștinilor nu li s-a oferit nimic, deși ei sunt mai numeroși decât evreii din această națiune 98% musulmană. Comunitatea creștină este formată mai ales din expatriați care provin în special din Africa, însă sunt și câțiva tunisieni care s-au convertit de la islam, însoțiți de copiii lor. Convertiții sunt stigmatizați de marea majoritate a societății și sunt adesea respinși de rudeniile lor. Rugați-vă ca acești convertiți singuratici și marginalizați să fie mângâiați de cuvintele Mântuitorului lor: „Veți fi urâți de toți pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit” (Marcu 13:13).

Sâmbătă, 27 noiembrie

Partidul politic islamic care a condus Marocul timp de un deceniu a avut parte de o înfrângere zdrobitoare la alegerile parlamentare din 8 septembrie, pierzând toate, mai puțin 12 din cele 125 de locuri. Partidul cu cel mai mare număr de locuri din parlament este acum Adunarea Națională a Independenților și regele Mohammed al VI-lea l-a desemnat pe liderul acestuia, Aziz Akhannouch, ca prim-ministru. Rugați-vă ca noul guvern să lucreze pentru o mai mare libertate religioasă în Maroc, astfel încât creștinii marocani să se poată întâlni public pentru a se închina Domnului. Rugați-vă și ca inima regelui să încline în această direcție, pentru că Parlamentul marocan are puteri limitate, în timp ce regele ia multe decizii cheie.

Duminică, 28 noiembrie

Doamne Isuse Cristoase, Îți mulțumim pentru biserica Ta din Algeria, care e de neclintit în mijlocul persecuției și nedreptății. Îți cerem ca acele clădiri de biserică ce au fost închise și sigilate din motive administrative false să fie redeschise. Te rugăm să dai câștig de cauză și înțelepciune poporului Tău care face recursuri împotriva acestor închideri. Fie ca ei să se poarte cuviincios și să Te onoreze prin mărturia lor. Îți mulțumim că niciodată Cuvântul Tău nu este limitat și Te rugăm să permiți poporului Tău să se întâlnească, în ciuda restricțiilor, și să știe că bucuria în fața circumstanțelor nefavorabile se va produce definitiv pentru aceia care Te iubesc (2 Timotei 2:9; Romani 8:28).

Luni, 29 noiembrie

Mai mult de 35 de locuitori din Yelwan Zangam, o comunitate creștină din statul Plateau, Nigeria, au murit în urma unui atac inițiat de oameni înarmați, care a început în seara zilei de 24 august. Multe case și vehicule au fost incendiate și unele persoane au murit în interiorul locuințelor, unde se adăpostiseră de împușcături. Un pod care ducea spre comunitatea învecinată a fost distrus, astfel încât rezidenții din Yelwan Zangam nu au putut fugi, iar personalul desemnat cu aplicarea legii nu a putut ajunge la ei. Creștinii percep acest atac ca unul din motive religioase și suspectează că autorii au fost militanții etnici Fulani. Rugați-vă ca supraviețuitorii acestui teribil atac să fie tari în credință, curajoși și puternici, făcând totul în dragoste (1 Corinteni 16:13-14).

Marți, 30 noiembrie

Lăudat fie Domnul pentru rugăciunea ascultată în Nigeria, unde 85 de copii răpiți dintr-un internat al unei școli creștine din statul Kaduna au fost eliberați în patru grupuri, în iulie, august și septembrie. Câțiva dintre ei reușiseră să evadeze. Unii dintre ei „s-au întors acasă foarte bolnavi și slăbiți”, a spus pastorul John Hayab de la Asociația Creștină pentru Nigeria. El și-a exprimat preocuparea pentru sănătatea copiilor care continuă să fie reținuți, în special pentru că au avut parte de un anotimp ploios. El i-a chemat pe creștini să continue să se roage pentru eliberarea celor 21 aflați în captivitate și pentru pace în statul Kaduna și în Nigeria în general, spunând că e nevoie de intervenția lui Dumnezeu în privința provocărilor legate de securitate cu care se confruntă țara. Rugați-vă, de asemenea, pentru starea de bine fizică, mentală și spirituală a tuturor copiilor – cei eliberați și cei ținuți încă în captivitate.


Читайте также: